Ministerul Educației și-a propus să modifice regulamentul de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar astfel încât mediile să poată fi încheiate cu doar două note la fiecare disciplină. Noua măsură vine pe fondul grevei generale din Educație.
Numărul minim de calificative sau note acordate elevului la o disciplină de studiu pentru anul şcolar 2022-2023 este de două iar situaţia şcolară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învăţământ în şedinţa de încheiere a cursurilor şi fără ca acesta să aprobe raportul privind situaţia şcolară anuală, prevede un proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei.
„În continuarea demersurilor de a adapta activităţile de final de an şcolar la contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei a publicat, în consultare publică, proiectul de ordin pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4183/2022. Precizăm că modificările propuse prin proiectul lansat în consultare publică vizează următoarele: în anul şcolar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două. În anul şcolar 2022-2023, situaţia şcolară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învăţământ în şedinţa de încheiere a cursurilor şi fără ca acesta să aprobe raportul privind situaţia şcolară anuală”, precizează Ministerul Educaţiei.
Totodată, Ministerul dă asigurări că va exista o comunicare permanentă cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru a identifica cele mai bune soluţii de adaptare la contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal.
# Mi se pare abuziva dispozitia Ministerului Educatiei privitoare la masurile de incheiere a anului scolar : medii din 2 note , competente dupa ureche etc. Din moment ce nu este abrogat Regulamentul de functionare din invatamantul preuniversitar , cei care se ocupa de acte normative ar trebui sa se autosesizeze si sa puna lucrurile pe fagasul lor firesc.
#Dascalimea cere mariri salariale aberante . Oferta Guvernului este si asa prea mare , iar acest efort se si vede in deficitul bugetar al tarii.Ce se vrea de fapt? Sa fie desfiintat invatamantul public ? Sa ramana o paria a educatiei? Ponderea sa fie invatamantul privat?Copii din familiile modeste , sa nu spun sarace , vor ramane la minima scolaritate , sau abandon scolar. Asta vrem?Este o rusine ce se intampla cu aceste interminabile proteste cu pretentiile salariale nemasurate.
10+10+1,
media 7 !
Hai ca esti tare Daniela.Fiind medie ,nu poate fi vorba decat de minimum doua note. In nici un caz de una !
Cand Basescu le taiase dascalilor 40% din salarii, a carait vreun sindicalist din invatamant? Au tacut ca melcii. Cum sa caraie, cand toti liderii de sindicat din romania aveau dosare penale?
Daca pe astia de acum de la guvernare i-au vazut ca nu taie si spanzura, cum facea betzivul ajutat de satrapa de la DNA, hai sa le sarim in cap si sa ne dea ce nu ne-a mai dat nimeni de 20 de ani.
Greva ar trebui sa fie generala, dar cu alt motiv: sa taie salariile si pensiile nesimtite ale magistratilor, parlamentarilor si fostilor securisti si tortionari. Astfel ar avea si bani ptr cresteri de salarii.
Si sa puna conditia ca toate cresterile sa se faca NUMAI CU O SUMA FIXA ptr orice cetatean. Majorarile procentuale ii favorizeaza pe cei cu salarii si pensii mari si amplifica decalajele dintre venituri……[Rumburak]
Nu cumva, intreb si eu, Romania e declarata o tara de asistati social, de bolnavi irecuperabili, pusa la dispozitie pentru sclavie prin pnrr? Asa pare! De ce? Pentru ca, pas cu pas actiunile continua dand vina pe nato, shengen(ciuciu) si comisia europeana, cand de fapt, tot latraii mincinosi de lux din politica au aranjat cartile intre ei pentru definitivarea statutului de ‘Roman ajutat social, sau, bolnav irecuperabil si cei care rezista, direct in sclavie’! Absolut nimic nu functioneaza corect in Romania, de ce ar functiona educatia si invatamantul cand poate fi distrus prin manipularea parintilor mintiti?! De ce respect pentru educatie si invatamant daca gloata clanurilor de analfabeti functionali din politica au diplome de doctorand la plic fara a invata! O sa vina politicienii sa va incheie mediile in fals, voua elevilor si dupa cativa ani, o sa stati la rand la psiholog ca ati pierdut anii de facultate si habar nu aveti de nimic, habar nu aveti de viata si viitorul voatru, ca asa accepta ai vostri parinti: minciunile si manipularea clanurilor de lux din politica! Peste 10-15 ani, voi actuali elevi, veti fi umiliti exact cum sunt ai vostri profesori la ora actuala!
Cladirea minusterului e populara de catzei globalusti antiromani. Oentru bani ar spune ca nici nu mai trebuie educatie. Toti banii la evvreii saranusti amerucani ca mor negrii de foame….Cine v-a pus ba sa votati dobitoci la putere… ..A inteleg a votat satelitu amerucan…si serviciile…
de ce respect? ca va bateti joc de scoala si de elevi? acum vi s.a sculat cu salarii marite, pana acum de ce nu ati cerut? ca va manipuleaza cativa lideri sindicali an – alfa- beti?
Alt compromis pe care îl face acest Guvern. Să fie primit!
Încingeți, bre, grătarele, puneți peturile de bere la rece, băgațî-l pă Tzancă pă stație, că și anul ăsta mai iese o șarjă dă ‘telectuali.
Exact ceeea ce am tot postat eu pe forum de cand cu greva dascalimii. Sa-i treaca pe copii din oficiu, celor care trebuie sa dea examenul de treapta, sa le dea treapta, iar celor care trebuie sa dea bacul, sa le dea bacul ca sa se poata inscrie in invatamantul superior (cine vrea). Si asa bacul nu-l iau acum decat cei care nu vor sa-l ia.
Dascalimea, daca vrea greva, i-as tzine in greva pana la toamna (fara salarii)……[Rumburak]
Dati-le dascalilor respect si salarii decente și nu mai umblați cu improvizații ! Cam ilegale.
Asta e cheia succesului proiectului: profii grevisti sa nu mai dea la scoala, dar sa aiba salarii dublate, iar elevii sa nu se mai oboseasca cu scoala, dar sa aiba mediile incheiate fara note. Bonus: liderii sindicali vesnici si multi- milionari sa primeasca ca rasplata cate o casa, ca sa nu aiba ghinion
Propunere de îmbunătățire: să poată fi încheiate situații școlare și fără note, bineanteles promovare fb și examenele/ documentele de absolvire să poată fi date de inspectoratele județene sau școli care nu fac grevă dar sunt primele beneficiare ale unor eventuale câștiguri obținute de greviști.
uraaa – o seajunga sancheie medile si FARA NOTE – poateasa trec si eu clasa si baba de mate nu ma mai lasa iar corigent