Ministerul Energiei și Transgaz au semnat contracte de finanțare în valoare de 93 milioane euro

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, și Ion Sterian, directorul general al SNTGN Transgaz SA, au semnat contractele de finanțare pentru două proiecte de investiții: Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor și Conducta de transport gaze naturale Ghercești-Jitaru (inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică), informează compania.
În baza Deciziei CE nr C(2023) 3643 final din data de 30.05.2023 s-a acordat finanțare din Fondul pentru Modernizare pentru cele două proiecte în valoare totală nerambursabilă de 93.582.770 euro:

• Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor – 85.544.422 euro;
• Conducta de transport gaze naturale Ghercești-Jitaru (inclusiv alimentarea cu
energie electrică, protecție catodică și fibră optică) – 8.038.348 euro.

Beneficiile finanțării și realizării acestor proiecte de investiții sunt:

• Asigurarea securității energetice pe plan european și național, prin întărirea infrastructurii de transport gaze naturale, asigurarea unor volume suplimentare de
transport, precum și diversificarea surselor de energie prin preluarea gazelor naturale din zona de extracție a bazinului Mării Negre;
• Alimentarea cu gaze naturale a unităților administrativ – teritoriale de pe traseul pe care noua infrastructură o traversează, implicit creșterea standardului de viață a românilor;
• Sprijin pentru mediul economic, prin crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea de noi capacități de producție energie electrică din gaze naturale,
aspect generator atât de noi locuri de muncă, cât și de dezvoltare economică la nivel național și regional.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „ În contextul geopolitic pe care îl traversăm, este vital ca proiectele de întărire a infrastructurii de transport gaze naturale (hydrogen ready) să obțină finanțarea alocată României. Am spus încă de la preluarea mandatului că am trei priorități: investiții, investiții, investiții. Aceste contracte finanțate din Fondul pentru Modernizare reprezintă încă o etapă în atingerea priorităților enunțate. Contractele de finanțare semnate astăzi sunt esențiale pentru transportul viitor al gazelor naturale din Neptun Deep, ceea ce îi va configura României nu numai statutul de independență energetică ci și acela de principal producător de gaze naturale din UE. Voi sprijini Transgaz și de acum încolo în demersurile pentru obținerea finanțărilor nerambursabile și a altor tipuri de finanțare pentru proiectele de investiții pe care compania le are în vedere.”

Ion Sterian, director general al SNTGN Transgaz SA: “Prin semnarea celor două contracte de finanțare din Fondul pentru modernizare, respectiv proiectele de investiții Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor și Conducta de transport gaze naturale Ghercești-Jitaru, cu toate că asigură doar 11 % din valoarea investițională, SNTGN Transgaz SA își reafirmă angajamentul ferm de a continua demersurile pentru obținerea de finanțări nerambursabile în scopul implementării programului de dezvoltare a infrastructurii energetice de transport gaze naturale, asigurării și consolidării securității energetice pe plan
național și european, al creșterii standardului de viață a românilor și dezvoltării economiei României”.

SNTGN Transgaz SA a depus, prin Ministerul Energiei, un număr de 12 proiecte pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale.
Fondul pentru Modernizare (FM) este constituit din veniturile obținute prin licitarea pe piață a 2% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE, pentru perioada 2021-2030, România având alocat un procent de 11,98%, ce reprezintă un buget de peste 15 miliarde euro care poate fi utilizat până în anul 2030.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Mai romani, sunteti prosti sau chiar nu va pasa ca sunteti furati pe fata!!!! Conducta de gaz se duce in Olt si Giurgiu pe ruta vechii conducte de gaz comuniste Bulgaria Romania Ungaria si singura conducta spre Austria prin care OMV ne fura de zeci de ani. Fura ei si altfel…Rezervele de gaz si petrol romanesti au scazut cu aproape 40% de cand OMV ne fura cu ajutorul prostilor care ne conduc…Comunistii protejau rezervele de petrol si gaz pentru ca erau strategice. Preferau sa importe si rezervele romanesti sa le conserve pentru momentele dificile…Treziti-va!!! Nu va este de ajuns cat va scuipa toti din UE! Auzi ce gogorita, OMV cea mai mare companie petroliera din Europa!!?? Pana la furaciunea din Romania nici nu existau! Colonia Romania a crescut PIB-ul Austriei cu 30%…

  2. Da’ cu gazele alea ale noastre din Marea Neagra ce se mai aude?
    De la cine le vom cumpara, de la americani, austrieci sau de la unguri?……[Rumburak]

  3. Bah, gazele din Marea Neagra ar trebui sa alimenteze Romania iar cerealele „ucrainene” doar s-o tranziteze. Mai al dreaq, facura ce facura si iar le-a iesit vitzaversa!

  4. Asta in timp ce peneleu plătește miliarde de euro la firmele de partid pentru plafonarea energiei deși prețul energiei e sub plafon

  5. …”TOTUL PENTRU FRONT, TOTUL PENTRU VIKTORIYE!”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.