Noii miniştri şi cei cu portofolii noi din Cabinetul Ponta III au fost audiați, marți, în comisiile de specialitate.
Update Miniştrii au fost avizaţi de comisiile de specialitate.
Audierile au început la ora 9.00 şi vor dura până la ora 13.00, urmând ca votul în plenul reunit al Parlamentului să aibă loc la ora 15.00.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat luni că, potrivit Constituției, miniștrii care și-au păstrat portofoliile nu vor fi audiați.
Luni după-amiază, premierul Victor Ponta şi-a prezentat noul Cabinet.
Unii miniștri și-au păstrat portofoliile, respectiv Dragnea, Cazanciuc, Corlățean, Dușa, Pricopie, Teodorovici, Voinea, Costoiu iar au primit noi portofolii, Plumb, Bănicioiu, Niță, Șova, Pană.
Vicepremierul Gabriel Oprea, care nu avea și portofoliul vreunui minister, preia acum Ministerul Afacerilor Interne, iar Daniel Constantin, care deținea ministerul Agriculturii, capătă și calitatea de vicepremier.
Noii miniştri ai Cabinetului Ponta III sunt: Kelemen Hunor, Attila Korodi, Gabriela Szabo, Ioana Petrescu, Alexandru Răzvan Cotovelea, Florin Jianu, Eugen Nicolicea, Răzvan Nicolescu, Aurelia Cristea, Bogdan Stanoevici.
UDMR a intrat la guvernare după ieşirea PNL din executiv.
Luni, premierul Ponta și Kelemen Hunor au semnat un acord, privind intrarea UDMR la guvernare.
Sâmbătă, Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) a votat, la Târgu Mureş, în unanimitate, împuternicirea Consiliului Permanent al Uniunii pentru a purta negocieri privind intrare la guvernare.
Duminică, preşedintele Băsescu a declarat că modificarea programului de guvernare înseamnă că premierul Ponta trebuie redesemnat: „Dacă premierul nu vine la Cotroceni, atac decizia Parlamentului la Curtea Constituţională”, a spus şeful statului.
Potrivit preşedintelui, Parlamentul trebuie să se pronunţe legat de componenţa Guvernului şi de programul de guvernare schimbat.
„La instalarea unui Guvern, nu se aprobă doar miniştrii, ci şi un nou program. Dacă vrea să respecte democraţia, Ponta ar trebui obţină din nou mandat pentru premier”, a mai spus acesta
Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că dacă Ponta nu vine la Cotroceni pentru „redesemnare”, atunci încalcă Legea fundamentală.
„Mă uit la ridicolul situaţiei: Ponta trebuia să meargă în Parlament să facă o mică modificare, însă acum se pare că trebuie să meargă cu ceva mult mai importantă. Se pare că Ponta nu cunoaşte Constituţia”, a susţinut Băsescu.
Replica premierului nu a întârziat să apară, Ponta afirmând că preşedintele vorbeşte fără bază legală.
„Declaraţiile lui Traian Băsescu sunt pur politice, fără nicio bază constituţională. Voi merge marţi în Parlament doar pentru schimbarea compoziţiei politice, conform articolului 85 din Constitutie. Nu schimb programul de guvernare. Iar mandatul primului ministru încetează doar în condiţiile art. 110 din Constituţie. Traian Băsescu este iresponsabil ca de obicei!”, a declarat Ponta.
Update: Aurelia Cristea, avizată pentru funcția de ministru delegat pentru Dialogul Social
La debutul şedinţei, deputatul PNL, Cristina Pocora a cerut suspendarea audierilor la Comisia de Muncă în cazul Aureliei Cristea. Pocora a invocat un articol din Constituţie, potrivit căruia Aurelia Cristea nu ar trebui audiată în condiţiile în care portofoliul a rămas la aceeaşi formaţiune politică la care s-a aflat şi în Guvernul precedent, respectiv PSD. Ea a invocat articolul 85 din Constituţie, precizând că, potrivit acestuia, Aurelia Cristea ar fi trebuit să meargă direct la Cotroceni, fiind vorba doar de o simplă remaniere.
„Cred că nu sunteţi printre preferaţii premierului Ponta, pentru că nu ar fi trebuit să fiţi la audiere. Veniţi să ocupaţi un post PSD, dumneavoastră fiind membru PSD, la fel ca în situaţiile domnului Duşa, Pricopie şi Teodorovici. Nu avem ce să audiem în acest moment pentru portofoliul de Dialog Social pentru că este o simplă remaniere. Avem PSD în loc de PSD, deci este o simplă remaniere”, a afirmat Cristina Pocora. Propunerea Cristinei Pocora a fost supusă la vot, fiind respinsă cu 26 de voturi „împotrivă”, şase „pentru” şi cinci abţineri.
Aurelia Cristea, propusă pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, este deputat PSD la primul mandat şi a fost timp de patru ani (2006-2010) membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Aurelia Cristea este din 2010 membru al Consiliului Naţional al PSD şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Cluj.
Update: Constantin Niță, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate pentru portofoliul de ministru al Economiei
Ministrul propus al Economiei, Constantin Niță, a primit, marți, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului și Camerei Deputaților. Niță a fost votat favorabil de către 28 de membri, în timp ce 9 voturi au fost împotrivă. Totodată, au fost consemnate două abțineri.
Update: Gabriel Oprea a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne
Oprea, propus ministru al Afacerilor Interne, a primit marți aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de apărare, ordine publică și siguranță națională. Decizia a fost luată cu 20 de voturi pentru, 5 împotrivă și patru abțineri.
Update: Eugen Nicolicea, avizat de Comisii ca ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul
Comisiile juridice din Camera deputaţilor şi Senat au acordat, marţi dimineaţă, prin vot, aviz favorabil pentru Eugen Nicolicea, propus ca ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta III. Decizia comisiilor de specialitate a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru” şi 9 „împotrivă”.
Update: Florin Jianu, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare pentru postul de ministru pentru IMM și Turism
Comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senatului au dat, marți, aviz favorabil pentru Florin Nicolae Jianu, propus ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism în Guvernul Ponta III. Acesta a primti aviz favorabil cu 28 de voturi pentru și 9 împotrivă. De asemenea, s-au înregistrat 2 abțineri.
Update: Rovana Plumb a fost avizată de comisii pentru portofoliul Muncii
Rovana Plumb a primit, marţi, avizul favorabil al comisiilor parlamentare pentru a ocupa funcţia de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi al Persoanelor Vârstnice, fiind validată cu 34 de voturi „pentru” şi 16 „împotrivă”.
Update: Kelemen Hunor, avizat favorabil în comisiile pentru cultură din Parlament
Kelemen Hunor, propus ca ministru pentru portofoliul Culturii, a primit, marţi, avizul favorabil al comisiilor pentru cultură din Camera Deputaţilor şi din Senat, cu 19 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” şi o abţinere.
Update: Bogdan Stanoevici, propus ca ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor a Camerei Deputaţilor şi celei pentru românii de pretutindeni din Senat.Comisiile de specialitate din Parlament au avizat această propunere cu 13 voturi „pentru” şi 6 voturi „împotrivă”.
Update: Comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor şi Senat au acordat, marţi, prin vot, aviz favorabil pentru fosta atletă Gabriela Szabo, propusă ca ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Ponta III. Decizia comisiilor de specialitate a fost adoptată cu 24 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi două abţineri. Audierea a durat o oră şi jumătate.
Update: Candidatura lui Daniel Constantin la funcţia de vicepremier şi de ministru al Agriculturii a fost avizată favorabil, marţi, de comisiile parlamentare pentru agricultură, cu 27 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi o abţinere, parlamentarii PNL şi PDL anunţând că au votat împotrivă.
Update: Adriana Pană, propusă pentru postul de ministru delegat pentru Ape şi Păduri, a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiilor de agricultură ale Parlamentului, cu 27 de voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”, aparţinând PNL şi PDL.
Update: Nicolae Bănicioiu, propus ministru al Sănătăţii, a primit, marţi, avizul comisiilor parlamentare, fiind validat cu 17 voturi „pentru”, şapte „împotrivă” şi trei abţineri.
Update: Attila Korodi a fost avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, fiind validat cu 18 voturi „pentru”, nouă „împotrivă” şi o abţinere.