Boris Johnson: Războiul din Siria va continua 

Oficialul britanic a afirmat că atacurile au avut „succes”, însă a precizat că în acest

Boris Johnson: Războiul din Siria va continua 

Oficialul britanic a afirmat că atacurile au avut „succes”, însă a precizat că în acest

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, a declarat că războiul civil din Siria va continua și după atacurile efectuate sâmbătă de SUA, Marea Britanie și Franța, care s-au limitat doar la a viza presupuse centre pentru dezvoltarea de arme chimice, informează site-ul postului France 24.

Oficialul britanic a afirmat că atacurile au avut „succes”, însă a precizat că în acest moment nu sunt planificate noi atacuri.

Johnson a subliniat că „obiectivul covârșitor” al misiunii a fost de a răspunde la o serie de atacuri chimice înregistrate în cursul războiului civil din Siria.

„În cele din urmă lumea a spus destul”, a adăugat liderul britanic.

Premierul Theresa May a fost criticată de unii parlamentari britanici pentru faptul că nu a cerut aprobarea Legislativului de la Londra înainte de a se alătura intervenției militare americane.

Un sondaj de opinie efectuat de agenția Survation a indicat că doar 30% din respondenți susțin decizia Theresei May de a participa la intervenția militară fără aprobarea Parlamentului, în timp ce 54% s-au declarat împotrivă.

Miniștrii britanici din guvernul condus de către Theresa May au convenit, joi, asupra „nevoii de a lua măsuri” în Siria, pentru a descuraja folosirea armelor chimice de către regimul sirian, potrivit unui comunicat al guvernului de la Londra, relatează site-ul BBC News.

Miniștrii au fost de acord că este „foarte probabil” ca regimul condus de către Bashar al-Assad să fie responsabil pentru atacul chimic din orașul Duma, iar folosirea unor astfel de arme asupra civililor nu ar trebui să rămână fără răspuns.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Baaaaaa, astia care ataca Siria sunt toti dupa acelasi tipar? Cu parul valvoi ???
    Ha ha ha ha ha !!!!

    1. Nu era omul pregatit de poza. L-au pozat dupa ce s-a trezit sub masa dintr-un pub, dupa o betie crunta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.