Ministrul Apărării, declarație despre navele rusești

Rachetele lansate de navele de luptă ruseşti vizează şi obiective aflate foarte aproape de România, a afirmat, marţi, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Oficialul a participat la ceremonia dedicată împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer (RSA) „General Nicolae Dăscălescu”.

Potrivit unui comunicat al MApN, la eveniment a participat şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

„Acest război a transformat o parte a Mării Negre într-o zonă de conflict. Rachetele lansate de navele de luptă ruseşti lovesc oraşe şi elemente de infrastructură civilă în Ucraina, ucigând oameni nevinovaţi şi punând în pericol milioane de cetăţeni ucraineni. Am văzut recent că aceste lovituri vizează şi obiective aflate foarte aproape de România, iar dumneavoastră, ca rachetişti antiaerieni, înţelegeţi foarte bine natura acestor riscuri”, a transmis ministrul Apărării Naţionale, care a subliniat, totodată, că ţara noastră este parte a celei mai puternice alianţe politico-militare din lume, iar acest statut oferă „cele mai importante” garanţii de securitate din întreaga noastră istorie.

„Experienţa dramatică a Ucrainei ne arată şi că apărarea începe de acasă”, a completat ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. Bine ca am fost informati de inteligentul asta de ministru ,pt. ca noi chiar nu am fi stiut asta .Intradevar o persoana foarte potrivita si pusa in aceasta functie pt. meritele si inteligenta lui !

    • Berbece, nu te duce mintea nici pe sfert cat pe onoratul domn ministru. Omul a vorbit strict oficial atat cat ii permite fisa postului si cenzura nato. Este greu ca unii useristi sa priceapa fiind spalati pe capatani.

  2. Insula serpilor nu intereseaza pe ministru apararii dujmanilor Romaniei???

  3. „Experienţa dramatică a Ucrainei ne arată şi că apărarea începe de acasă”…. și atacul începe de acasă de la ei,.. ca dracu sună injoncțiunea porționată la Programul de reînnoire al electrocasnicelor de bucătărie.

  4. Cand americanii lansau rachete asupra Iugoslaviei, cu care Romania avea granita, nu l-am auzit pe ministrul asta nici macar sughitand.

  5. Cică e cea mai puternică gașca, iar noi suntem cu ea, adică lesugemciorapii, ultima fraza e esențială, apărarea incepe acasă…și nimeni n o sa vină.. credeți că românul e așa tâmpit precum ucraineanul? Să sară bucuros Intr o hecatombă? Nici atît de prost, nici atît de plin de ură.. rezolva fete pe centură.

  6. Rușii spun că niște drone le-au atacat niște nave și că dronele au fost lansate din România. Acum înțeleg de ce spun asta. Sunt însă curioasă ce va fi cu nava israeliană care a pornit spre Ismail ( bravo Israel!). Poate urmărește și Cotidianul situația și ne informează.

  7. „Rachetele lansate de navele de luptă ruseşti … punând în pericol milioane de cetăţeni ucraineni” !! Bai prostovane, e adevarat ca rachetele rusesti au facut si FOARTE PUTINE victime civile, dar acestea sint datorate ascunderii nazistilor ucraci printre civili !

  8. @singur, întrebarea corectă ar fi fost: unde era acest ministru când avioanele NATO zburau deasupra României purtând bombe cu uraniu sărăcit pentru a ucide sârbi? Răspuns posibil: era la grădiniță.

  9. „… apărarea începe de acasă” ! Da, prostovane, incepe cu borcanele de muraturi puse in balcon de nevasta, cu care sa dai dupa sukhoaie ! Bine totusi ca nu vii cu formule din alea din fotbal, genul „cea mai buna aparare este atacul” ! …

  10. Boșorogul ăsta, și prost și incult, care a prins o perioadă de agitație regională și deci de vânturare prin Europa și America pe teme de securitate isterică și imbecilă, izvorâtă din noaptea minților retardate ale trans-atlanticilor, agită pericole care nu vizează și nu vor viza vreodată România, decât dacă o mănâncă în cur! Am alocat ca idioții încă o jumătate de procent peste ăia 2% pentru Armată, amputând de la Sănătate și Învățământ, în fapt pentru armament american învechit, că așa a zis infractorul de Trump. Căruia i-a urmat alt corupt la Casa Albă. Iar Tîlvăr, decrepitul sfertodoct care nu-i ieșea din cuvânt babei sale la împachetarea borcanelor de zacuscă și la punerea murăturilor pentru iarnă, s-a trezit vânturat aiurea prin lume pe banii României, emanând propoziții strategice multidimensionale și de securitate, copiate de la americanopiteci. Lua-i-aș securitatea singur în falws!

    • Useristule, esti chiar mai modest mintal decat colegul tau Paulica Ionas. Mare ti-e gradina userista si multi tantalai in ea! Intotdeauna numai prostii vorbesc despre ‘prosti’ in lipsa de argumente.

  11. mare treaba! sau ce? vrei sa spui ca dupa accidentul din Polonia nu au pus nici un scut anti racheta la granita?
    nu te cred ca suntem tara bananiera 🙂

  12. MARS MA, „infrastructura civila”… in calitatea ta de gunoi ministerial cu access la „informatii”, cati civili au murit in ucraina? si raporteaza-i la cati civili au murit in Donbass in 6 ani, sau cati civili omoara SUA pe an in atacurile idioate cu drone? cati civili ati omorat in Irak si Afganistan? Ce garantii de securitate vrei? Vin rusii peste tine? Pentru ei nici nu existi, pe ei ii intereseaza sa tina americanii la distanta, aia care te … in fiecare noapte cand te bagi in pat.

  13. Stai si te intrebi daca la SRI astia fac si cursuri de actorie. Probabil ca da. Altfel nu s-ar explica cum face dl. ministru pe prostul, stiind foarte bine ca armamentul destinat Ucrainei (via Romania) trece prin porturile dunarene ale lui Zelenski, toate foste asezari romanesti. Si ca asta e motivul pentru care rusii ataca la Reni sau Izmail, nu pentru ca vor sa auda cum fac rachetele lor pleosc in apa Dunarii. Uneori tacerea e mai mult decit binevenita.

  14. Pentru a nu ne trezi în fata faptului împlinit,sa spunem prea târziu ,Putin a intrat prin canalul Bastroe și se afla la Galați,trebuiesc făcute schimbări urgente la conducerea statului prin declanșarea alegerilor anticipate pentru supravietuirea României.Presedintele ales al României în persoana actualului ministru al apărării Angel Tîlvăr,foarte bine pregătit.Premierul României în persoana actualului președinte Klaus Werner Johannis, pentru continuitate și pace socială pe care o poate menține folosind vasta sa experiență,harul,talentul ,și voința sa tenace de nezdruncinat,care a făcut atât de mult bine țării noastre.Hai la treabă băieți că timpul trece și lasati-o mai usor cu filajul și intimidarea croncanitorilor și pamfletarilor din masa media,că nu fac bine libertății de exprimare.Periculosi sunt muții ,nu cei care critica ,iau în bășcălie,se lamentează ,plâng de foame și sărăcie.

  15. Băi fraților, fie-vă milă, ajutați-l pe ministrul ăsta să treacă strada!

  16. Oamenii astia, elitele globale/politice, nu pot sa ramana la putere decat daca introduc in perceptia sociala o permanenta stare de pericol, de urgenta, de frica… TOATE atacurile la drepturile si libertatile individuale si comune, au fost eliminate sau gasite portite pentru incalcarea lor, dupa ce a fost introdusa o psihoza in masa. In SUA drepturile la viata privata, la secretul corespondentei, etc. au fost incalcate incapand cu parca anii 2000, cand de frica atacurilor teroriste, NSA a primit autoritatea sa intercepteze foaaaarte larga cetatenii straini (interesant nu? cum americanii spioneaza pe altii) si pe cei americani daca sunt prinsi in comunicari… iar directorul lor a mintit in fata Congresului, cum a dovedit Snowden. Sub psihoza WuFlu, guvernele, „justitia” si medicina a inceput sa incalce dreptul la secretul medical, accesul la servicii medicale, sa concedieze, etc. fara sa-si asume responsabilitatea, totul in numele „binelui comun”… adio „Never again”, adio „My body my choice”. Niciodata nu a fost mai corecta zicala unui fondator al SUA, „O societate care sacrifica un pic de libertate, pentru securitate, nu o sa aiba niciuna, si nici nu le merita”

  17. Conflictul din Ukraina este agresiune NATO impotriva Federatiei Ruse in Ukraina. Federatia Rusa actioneaza azi cu mare retinere in Ukraina pozitionindu-se pe aliniamentul pe care l-au atins dupa prima saptamina de conflict, aliniamentul neintersectind nici-o asezare urbana. Federatia Rusa nu doreste sa antagonizeze Populatia din Ukraina pentru ca Ukraina este o Tara pro-Rusa si nu pro-Occident asa cum dezinformeaza presa Cartelului Militar Occidental. Spre deosebire de modul retinut in care se manifesta Rusia in acest conflict trebuie amintit Barbarismul Armatei Americane condusa de Presedintele Abraham Licoln cind a ras de pe fata Pamintului Statele Confederate Georgia si Carolina de Sud in cursul campaniei din 1864 in timpul Razboiul de Agresiune Nordista 1861-1865.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.