Diana Buzoianu a mai adăugat că a avut discuții cu reprezentanții Transelectrica. „S-au mobilizat absolut exemplar și au reușit să țină situația din Sistemul Energetic Național stabilă”, a completat aceasta. Discuțiile au venit în contextul în care centrala electrică pe gaz de la Brazi a fost închisă din cauza lipsei apei.
„Acolo este o lipsă totală de asumare sau de responsabilitate”
În ceea ce privește vinovații responsabili de această criză, Diana Buzoianu îi indică pe cei din conducerea Administrației Bazinale Buzău-Ialomița și ai operatorului de apă ESZ.
„Amândouă autoritățile trebuiau să ia în considerare pericolul de turbiditate crescută a apei și riscul de a nu mai putea să dea apă potabilă oamenilor. Nu au luat în considerare acest factor.
Nici măcar în ultimul ceas, în ultimele ședințe care au fost, care au avut loc în aceste zile, nu au anuntat riscurile suplimentare care existau, care nu erau cunoscute la acea vreme de autoritățile de la național, dar ei știau că nu dau apă industrială și către operatorii economici Petrom, OMV Petrom, lucru pe care nu l-au menționat în niciuna dintre ședințele pentru situații de urgență care au fost convocate.
Este clar că acolo este o lipsă totală de asumare sau de responsabilitate și în această notă sunt convinsă că vom avea concluziile preliminare măcar ale corpului de control din vinerea aceasta”, a declarat Diana Buzoianu, pentru Cotidianul.
„Va trebui să existe consecințe ferme”
Referitor la sancționarea celor pe care îi consideră vinovați, Diana Buzoianu a precizat că directorul Administrației Bazinale Buzău-Ialomița poate fi demis de directorul general al Apele Române.
De celalată parte, la nivelul operatorului ESZ „este vorba despre un consiliu de administrație care va trebui să ia măsurile de urgență și ei pentru a sanționa și pentru a responsabiliza până la urmă această companie publică deținută ca singur acționar de către Apele Române”, a explicat Diana Buzoianu.
Întrebată dacă consideră că cei care se fac responsabili de această criză vor fi sancționați, aceasta a precizat că trebuie să existe „consecințe ferme”.
„Eu sunt convinsă că va trebui să existe consecințe ferme pentru oamenii din local care nu au anunțat nici populația, nici primăriile, nici consiliile, nici Ministerul Mediului că există riscul de a rămâne fără apă potabilă 100.000 de oameni. Risc care s-a și materializat. Risc care, dacă ar fi fost cunoscut de către primari, repet, o parte dintre ei ne-au spus inclusiv în ședință publică, ar fi putut să pregătească alternative de apă potabilă”, a declarat Diana Buzoianu.
Între timp, situația din cele două județe este monitorizată și la nivelul guvernului.
„Ieri au fost alocate resurse suplimentare de apă pentru spitalele, scolile care erau prevăzute, de unde a fost necesarul cerut de fiecare primar în parte. Prefecții, și zilele acestea și astăzi chiar, vor mai centraliza mai departe necesarul de apă care este cerut de la fiecare primărie în parte și îl vom aloca”, a mai precizat Diana Buzoianu, pentru Cotidianul.
“De luni va fi introdusă apa pe țevi” un limbaj demn de Dorel ….
E femeie, nu-i instalator si nici n-o fi terminat Hidrotehnica. Principalul este ca lumea a priceput.
Da, e o politica concertata de provocat dezastre si de lipsa de reactie la dezastre naturale!!! Responsabili fiind AGENTII SOVIETICI care au organizat si executat LOVITURA DE STAT din 1989 la ordinul lui Gorbaciov
seful URSS si al Komintern la acel moment!!!
Nu e nici o incompetenta, PSD+PNL+USR+UDMR vor sa puna tara pe butuci. Acesta a fost si scopul pentru care Oculta Mondiala Finantista a dat Lovitura de Stat din Dec.1989. De 36 de ani se implementeaza acest plan. Daca Grupul de Crima Organizata alcatuit din tradatorii romani de neam si tara si alogeni se va mentine la putere pana-n 2060 noi, romanii nu vom mai exista ca stat si tara.