Premierul Victor Ponta, aflat la Chişinău, i-a spus preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, într-o discuţie avută astăzi, că nu este însoţit şi de ministrul de Externe, Titus Corlăţean, deoarece avionul acestuia nu a putut decola din Bucureşti din cauză că la Chişinău este ceaţă.
„Din păcate, ministrul meu de Externe m-a sunat că, din cauza ceţii, nu poate să ajungă. A fost ieri la Bruxelles şi a zis că ajunge de dimineaţă, dar, din cauza ceţii, acum era tot în aeroport, la Bucureşti”, a declarat Ponta, citat de Realitatea.
Victor Ponta se află, astăzi, în Republica Moldova, la Chişinău, pentru o vizită oficială în care se întâlneşte cu preşedintele, cu prim-ministrul şi cu preşedintele Parlamentului moldovean, urmând să participe şi la deschiderea Forumului Moldo-Român privind educaţia.