Ministrul Sănătăţii, detalii privind criza de imunoglobulină

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni,

Ministrul Sănătăţii, detalii privind criza de imunoglobulină

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni,

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că miercuri dimineaţă cel târziu încep să ajungă dozele de imunoglobulină, fiind vorba despre fiolele aduse prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă.

Întrebată dacă în această săptămână vor ajunge, în România, fiolele de imunoglobulină, Sorina Pintea a răspuns: „Da, marți seară, miercuri dimineață, încep să vină livrările”.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Sorina Pintea a precizat că a fost semnat contractul pentru livrarea celor 10.000 de fiole de imunoglobulină de către Austria, iar banii pentru achiziție sunt pregătiți.

Dozele de imunoglobulină ajung în țară după ce Ministerul Sănătății a declanșat Mecanismului de Protecție Civilă pentru că producătorii nu și-au respectat angajamentul luat cu privire la acest tratament.

„Parțial s-a rezolvat (problema imunoglobulinei – n.r.). Ceea ce ne-a fost oferit și am cerut a rezolvat problema pentru două, trei luni de zile. Au răspuns Austria, Italia și SUA. Prima ofertă este de la austrieci. Ne vor intra în țară 10.000 de doze de imunoglobulina îndată ce vor fi terminate formalitățile, maximum două săptămâni. (…) Diferența până la 150 kg va venit din Italia și SUA. 50 kg vor ajunge în prima faza. Nu e nevoie de aprobare specială pentru România, deja există pe piața din Europa. Prima tranșă din Austria este un medicament care a existat pe piața din România”, a declarat ministrul Sănătății.

În urmă declanșării Mecanismului de Protecție Civilă pentru achiziția imunoglobulinei pentru imunodeficiențe primare din statele membre UE și NATO, aproximativ 70 de state au achiesat la acest sistem și caută soluții pentru a sprijini România.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Pe bolnavi nimeni nu mai da un ban, au fost mulsi de bani prin asigurarile de sanatate, acum sunt lasati sa moara ca niste vite din lipsa de hrana. Viata unui roman in conceptia ciumei rosii nu valoreaza nici cat o ceapa degerata.

    1. Asta este cresterea economica mult trambitata. S-a facut prin infometarea romanilor, prin omorarea cu zile a bolnavilor, prin hotiile de la casele de copii institutionalizati, prin incalcarea drepturilor puscariasilor, prin neaplicarea legii privind indezarea pensiilor, prin nerestituirea taxei de mediu, prin neasfaltarea unui metru de autostrada, prin trenuri de mare viteza de melc cu 35 km pe ora, etc. De acolo sunt banii cu care guvernarea se lauda cu cresteri economice de exceptie. Moarte si cenusa la romani, portocale si orhidee la alesi. Alegeti inca o data toate secaturile pesediste.

  2. Cum MINTE Sorina Pintea ca sa acopere Dezastrul guvernarii PSD:
    Ea spune asa: „Dozele de imunoglobulină ajung în țară după ce Ministerul Sănătății a declanșat Mecanismului de Protecție Civilă PENTRU că producătorii NU și-au respectat angajamentul luat cu privire la acest tratament.”

    Ce Angajament si-au luat, cand abia a cum Guvenrul a ALOCAT Banii pentru Imunoglobulina din Fondul de REZAERVA al Guvernului!
    Fond de Rezerva DESTINAT Situatiilor EXCEPTIONALE tip Dezastre naturale(Cutremur, Inundatii catastrofale, incendii de proportii..), Razboi…
    Asta pentru ca in Bugetul pe 2018 NU au fost Alocati Bani pentru Imunoglobulina!
    Ce „angajament” NU si-au respectat producatorii, cand Dl Dragnea NU a Alopcat Banii in Bugetul pe 2018 pentru Medicamente?
    Producatorii sunt VINOVATII sau Guvernul Romaniei care NU a Alocat in Buget BANI pentru medicamente nici in 2017(d-aia tot anul 2017 a fost Scandal la Imunoglobulina si la Medicamentele pentru cancer si la TOATE Medicamentele si Materialele necesare in Spitale!) nici in 2018 pentru ca Dragnea NU a Alocat nici 1 Sfant!
    Toti Banii merg la pomenile electorale, de prostiti romanii creduli care aduc Voturi, Bolnavii NU aduc Voturi la PSD!
    Romanii MOR in Spitalele publice de ev mediu, pline de Bacterii si gandaci!
    A-propos, la Conferinta de presa de dupa Sedinta de Guvern in care s-au Alocat Banii din Fondul de rezerva al Guvernului, Nelu Barbu purtatorul de cuvant al Guvernului a spus, conform MEDIAFAX:
    ”Ministrul Sănăţii a explicat în câteva conferinţe de presă că suma aceasta acoperă necesarul pentru cel puţin 2 luni, rezolvă problema pe Termen SCURT şi MEDIU. Paralel, Ministerul Sănătăţii întreprinde toate măsurile pentru ca această problemă să fie rezolvată pe termen lung”, a adăugat Barbu.

    Deci, pe cele 2 Luni reprezinta in opinia acestor incompetenti „rezolvarea pe Termen MEDIU?”!

    Rusine, mincinosilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.