Ministrul transporturilor rus, despre cauzele prăbuşirii avionului

Prăbușirea avionului militar rusesc de tipul Tu-154 duminica trecută în Marea Neagră, cu 92 de persoane la bord, a fost cauzată de o „funcționare tehnică anormală” a aparatului, a declarat joi ministrul transporturilor rus Maksim Sokolov, potrivit AFP, potrivit Agerpres.

„Este clar că a existat o funcționare tehnică anormală. Experții vor trebui să clarifice motivele și în acest scop a fost creată o comisiei specială”, a indicat Sokolov într-o conferință de presă.

Potrivit lui, primele concluzii asupra cauzelor catastrofei vor fi putea fi făcute publice în ianuarie. Exploatarea tuturor avioanelor model Tu-154 a fost suspendată în așteptarea acestor concluzii.

Analiza cutiilor negre ale avionului militar rus, care s-a prăbușit duminică în Marea Neagră, relevă că „nu a existat nicio explozie” la bord, a indicat în același timp un responsabil al armatei ruse, dar fără a exclude complet ipoteza unui act terorist. „Nu a existat nicio explozie la bord”, a declarat generalul Serghei Bainețov, directorul Serviciului pentru securitate aeriană din cadrul aviației militare ruse. „Dar un act terorist nu este neapărat o explozie, nu excludem” această ipoteză, a adăugat el, subliniind că un atentat putea rezulta și dintr-o „acțiune mecanică”, a mai spus el.

Autoritățile au mai anunțat că echipele de salvare au încheiat „etapa principală” a căutărilor, ridicând din Marea Neagră „tot ceea ce este legat de prăbușirea avionului”. Au mai rămas de recuperat doar mici părți ale aparatului și fragmente de corpuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.