Minune după moțiune: Cîțu promite plafonarea, dar nu acum, mai la vale

Florin Cîțu s-a sucit după ce a fost demis.

Premierul interimar a declarat miercuri că PNL și Guvernul au decis să susțină plafonarea prețurilor la energie, iar o hotărâre în acest sens ar urma să fie luată în prima şedinţă de Executiv, dar, atenție, după rezolvarea crizei politice.

„Referitor la preţul la energie, am văzut şi evoluţia preţurilor în ultima perioadă şi am luat decizia ca PNL şi Guvernul să susţină plafonarea preţurilor la energie în România. Va fi o decizie luată în prima şedinţă de Guvern după ce se va rezolva criza, deci vom susţine plafonarea preţurilor la energie la preţurile pe care le vedem în această perioadă. De aceea avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunţ în perioada următoare (…) că vom folosi plafonarea la preţurile actuale”, a declarat Florin Cîţu miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

Același Cîțu anunța la sfârșitul lunii august că Guvernul nu va plafona prețurile de pe piața energiei.

Între timp, tot miercuri Guvernul a alocat peste 1 miliard de lei, din Fondul de rezervă primăriilor și Consiliilor Județene, inducând ideea că încearcă să cumpere bunăvoința PSD.

Citiți și

Cîțu: Nu vom plafona prețurile

S-a dat de gol: Nu de grija românilor „moare” Cîțu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8526 Articole
Author

6 Comentarii

  1. He he ! Ma intreb doar Cîți imbecili mai sint capabili sa puna botu’ ? …

  2. Șantaj nesimțit, cu efecte jalnice. Cât de mult se mai poate coborâ păcăliciul ăsta?

  3. Premierul Citu, interimar si singurul si viitorul. Pentru ca PSD si AUR nu au curaj sa faca o propunere. Iar pacalicii de la USR cica vorbesc cu sefu PNL ca sa ii spuna ca nu il vor pe Citu prim ministru! E foarte hazliu ma distreaza mult astia de la USR mai ales ca or sa ramana pe bara!

  4. Guvernul meu >> GHINION Parlamentul meu >>GHINION Ludovic al meu >>GHINION Catu matzu partzu al meu >>GHINION Euro >> GHINION Schengen >> GHINION Flatulenta suplinitorului esuat a devenit puternic mirositoare Urmeaza momentul in care cu caciula de astrahan ne va anunta ca a marit salariile cu 200 si pensiile cu 100 Sobolanii din sect 1 parasesc corabia si mineaza opozitia sperand ca ei din esalonul 2 vor ajunge la butoane dupa modelul Iliescu 89

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.