Profesorul în economie Mircea Coșea susține că măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan reprezintă principalul factor declanșator pentro o criză economică.
„Niciodată nu se iese din criza bugetară dând povara pe populații. Niciodată nu se scad veniturile. Ceea ce a făcut guvernul Bolojan până acum, a făcut de fapt începutul crizei economice.N-am avut nici taifun, n-am avut nici invazii, n-am avut nimic. Totul vine din măsurile acestui guvern”, a declarat Mircea Coșea, la Realitatea Plus.
Potrivit profesorului Coșea, efectele negative se vor resimți foarte curând.
„Vom intra în criza economică. Asta ce înseamnă? Scăderea bruscă a consumului, scăderea bruscă a veniturilor, creșterea inflației. Toate lucrurile astea vor veni în 3 sau 4 săptămâni,” a spus Mircea Coșea.
Scopul fraudǎrii alegerilor de CCR a fost preluarea de cǎtre elitele globaliste a tot ce a mai rǎmas din averea țǎrii, punând la cârma statului aceste sinistre instrumente iar criza economicǎ pe care aceștia o provoacǎ este metoda de atingere a acestui scop. Iar dupǎ aceea chiar nu vom mai avea NIMIC productiv și urmeazǎ ruina finalǎ.