Mircea Dinescu: „Mi se pare că jucăm într-o telenovelă”

Continuă audierile în dosarul Revoluției. Scriitorul Mircea Dinescu s-a prezentat joi dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat ca martor în acest dosar.

Update: După patru ore de audieri, Dinescu a declarat la ieşire că a scris „un mic roman” .

„Ani de zile, de fapt, s-au făcut comisiile astea de băbătii să se îngroape chestia. Nu au venit procurorii să întrebe «stai, domne, ce s-a întâmplat atunci?». Trăia atunci şi Stănculescu, şi Guşe, şi încă zeci de inşi care au omorât oameni”, a spus Mircea Dinescu.

cărţile despre decembrie 1989 au fost scrise de „băieţi manipulaţi de Securitate”, arătând că ancheta ar trebui totuşi, încheiată.

‘E târziu, dar cum spunea cineva, că e bine să vedem doar partea plină a paharului. Nu, e bine că, până la urmă, din aceaste declaraţii se mai dumireşte lumea, fiindcă până acum exclusiv cărţile despre decembrie 1989 au fost scoase de băieţi manipulaţi de Securitate sau sponsorizaţi, dintre care unii erau informatori ai Securităţii, nişte găinari şi s-a dat imaginea că poporul român nu a fost capabil să facă o revoltă populară, a trebuit să vină KGB-ul să îi înţepe în cur în Piaţă cu steagul şi cu un cui şi să ţipe şi aşa s-a declanşat revolta în România, datorită unei dureri în popou pricinuită de agenţi KGB”, a mai spus Dinescu.

Întrebat câte pagini a avut declaraţia pe care a dat-o, Mircea Dinescu a răspuns: „Un mic roman. Am semnat şi am plecat”.

El a mai spus că e greu să se facă, acum, dreptate.

„Ticăloşi există în toate sistemele de pe lume şi în comunism şi în capitalism”, a adăugat Dinescu.

El a spus că poate ar trebui judecaţi cei care nu lăsat România să arate cum trebuie.

„La noi poate ar trebui să judecăm oamenii care nu au lăsat România să arate cum trebuie. După 25 de ani de capitalism trebuia să avem o agricultură nemaipomenită”, a spus Mircea Dinescu.

Scriitorul a adăugat că el nu l-a înjurat pe Ceauşescu pentru a veni în locul lui.

„În România nu existau ca în Polonia sindicate libere care să preia puterea, nu a existat nici Charta 77 ca în Cehia. Şi în Ungaria intelectualitatea maghiară a făcut rezistenţă. La noi au existat câţiva: o băbuţă curajoasă la Cluj, un poet nebun la Bucureşti şi încă vreo 10 -15 care nu au fost capabili să apreia puterea. Nu l-am înjurat pe Ceauşescu să vin eu în locul lui. Eu nu mai puteam să public cărţile şi m-am revoltat”, a mai spus Dinescu.

El a explicat că era normal să vină la putere eşalonul doi al PCR.

„Era normal să vină după Ceasuşescu eşalonul doi al Partidului Comunist care avea în mână pârghiile puterii. Au zis «Nu ne vindem ţara» şi au cumpărat-o ei pe nimic şi au revândut-o apoi”, a declarat Mircea Dinescu.

Întrebat cum îşi explică numărul mai mare de morţi în Revoluţie după ce a fost executat Ceauşescu, Dinescu a spus: „cei care au tras la Timişoara şi la Bucureşti aveau tot interesul să menţină o perioadă de derută puternică până să-l omoare pe Ceauşescu”.

Scriitorul a adăugat că un proces „normal” al lui Nicolae Ceauşescu i-ar fi expus pe cei care au executat ordinele lui criminale.

„Poate că un proces normal al lui Ceauşescu – care poate ar fi trăit şi acuma şi ar fi stat în Balta Albă – ar fi scos la iveală că el nu a decis singur acolo. El a avut instrumente generalii din Securitate, din Armată, activiştii de partid. Ăia s-au bucurat de o viaţă nemaipomenită înainte de ’89. Dacă ar fi trăit Ceauşescu şi anchetat îndelung i-ar fi dat în gât. El a dat ordine criminale, dar a avut şi executanţi pe măsură”, a mai declarat Dinescu.

El a mai spus că odată cu moartea lui Ceauşescu au dispărut şi teroriştii.

„Securitatea nu a fost capabilă să prindă un terorist, un kaghebist, să-l prindă şi să-l bage într-un borcan cu spirt şi să-l expună la Antipa. Unde s-au evaporat ei, că totuşi nu erau fantome?”, s-a întrebat Dinescu.

Scriitorul a mai spus că, pentru el, în 22 decembrie s-a întâmplat o minune.

„Mie mi s-a părut că s-a întâmplat o minune pe 22 decembrie. De pe 17 martie eu eram arestat la domiciliu, păzit de şase securişti. Pe 22 decembrie m-am trezit că au fugit securiştii de la poartă şi că sunt liber. Am ieşit în stradă, m-a luat mulţimea, m-a pus pe un TAB şi m-a dus la Televiziune, unde am anunţat că Ceauşescu a fugit. Când eu am anunţat că dictatorul a fugit, la Constanţa nu era nimeni pe stradă, era şedinţă de partid la Comitetul Judeţean, totul era sub control. În timpul şedinţei s-a auzit la radio că dictatorul a fugit şi primul secretar a întrebat cine a dat pe Europa Liberă? Un funcţionar i-a spus că e pe Radio România şi atunci au dat drumul la televizor şi ne-au văzut pe mine şi pe Caramitru spunând că dictatorul a fugit. Au zburat toţi ca vrăbiile. Importanţa noastră a fost că am anunţat lumea să iasă în stradă că, dacă nu ieşea, nea Nicu nu se ştie ce făcea”, a mai spus Dinescu, la ieşirea de la audieri.

La sosire, Dinescu le-a spus jurnaliștilor, în ce privește dosarul, că i se pare că „jucăm” într-o telenovelă.

„Păstrând proporţiile, mă simt ca Nicolae Bălcescu care după ce a condus revoluţia de la 1848 dacă ar fi trăit, ar fi chemat în 1875 să-şi dea cu părerea ce s-a întâmplat atunci. Mie mi se pare că jucăm într-o telenovelă fiindcă ani de zile în care ar fi trebuit să se discute ce s-a întâmplat atunci, s-au făcut tot soiul de comitete şi comiţii şi s-a îngropat chestia. După 27 de ani să chemi oamenii care au participat atunci? Ce să mai afli?”, a spus Dinescu.

Totodată, Dinescu a afirmat în fața presei că poate acum ar fi fost mort dacă, în decembrie 1989, Ion Iliescu nu ar fi venit la Televiziune.

„Poate dacă nu ieşea Iliescu la televizor, poate veneaţi acuma şi depuneaţi o floare pe mormântul meu, nu numai al meu. A doua zi, dacă Ceauşescu reuşea să răstoarne situaţia eram daţi la televizor, nişte KGB-işti, nu ştiu ce … Iliescu nu a fost nici un înger, nici un demon. Iliescu nu e un om foarte curajos. Iliescu este şi o victimă a propriului lui destin de activist de partid, care s-a trezit peste noapte că trebuie să vorbească de capitalismul din România după ce toată viaţa a vorbit de Marx şi Lenin. Ştiţi că el vorbea cu «tovarăşe», eu am spus atunci «hai să vorbim cu domnule, că s-a compromis cuvântul tovarăşe» care e un cuvânt frumos în sine. În clipa în care a venit Iliescu, probabil pe noi ne-a salvat asta pentru că toţi activiştii , toţi generalii de Securitate, de Armată care în mod normal trebuiau să plece cu Ceauşescu, au venit în spatele lui Iliescu, au luat poziţia de drepţi”, a spus scriitorul.

În același dosar a fost audiat miercuri și fostul premier Petre Roman, tot în calitate de martor.

Au mai fost audiați în calitate de martori europarlamentarul Laszlo Tokes, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, fost membru al Biroului Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, dar și alți foşti membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale.

Procurorii militari au dispus, în 1 noiembrie 2016, extinderea urmăririi penale in rem, pentru infracţiuni contra umanităţii.

În vara anului trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în acest dosar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.