Mircea Geoană: Pe ce se va pune preț

Noul model economic global va pune preţ pe securitatea economică, iar la acesta trebuie să contribuie nu doar marile economii, ci şi economiile mai mici din ţările membre NATO, a declarat, miercuri, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, în cadrul Conferinţei globale a Institutului Milken, desfăşurată la Los Angeles (SUA), a informat joi biroul său de comunicare.

„Avem nevoie de estonieni, români, albanezi”, a spus el. „Avem nevoie de economiile mai mici, de cele care nu au Silicon Valley sau clusterul de biotehnologie din Boston, sau chiar economia masivă germană sau marea industrie franceză, britanică sau canadiană”, a completat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a explicat că „războiul din Ucraina este un punct de inflexiune care va schimba profund nu numai geopolitica lumii, ci şi geoeconomia lumii”. „Se va pune preţ pe securitatea economică. Acest lucru va face fondurile de investiţii mai atractive. Acest lucru va face ca guvernele să devină mai agile. Va fi necesar ca noi, în Europa, în NATO şi în democraţii, să cultivăm ecosistemul de inovare, format din guvern, sectorul privat, mediul academic şi societatea civilă”, a spus Mircea Geoană.

El a subliniat că NATO a creat cu acest scop Acceleratorul de Inovare în Domeniul Apărării pentru Atlanticul de Nord (DIANA), prin intermediul căruia „avem cele mai bune nuclee de inovaţie pe care aceste ţări le au la dispoziţie”.

Nu în ultimul rând, secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre finanţarea inovaţiei şi a tehnologiilor legate de securitate, despre „o anumită formă de rezervă pe care unele industrii financiare, fonduri de pensii şi altele au avut-o până acum de a investi în tehnologii de apărare şi securitate”.

„Cred că ar trebui să găsim un nou mecanism pentru a spune că avem nevoie de aceşti bani dacă vrem să depăşim China sau alte ţări care propun fuziunea dintre stat şi business, pe care pur şi simplu nu ne-o putem permite. În anii ’70, 90% din toate inovaţiile în domeniul apărării au fost realizate de către guverne, cu laboratoare şi bani guvernamentali. Astăzi, 90% sunt realizate de sectorul privat. Dacă vrem să găsim o modalitate de a le face concurenţă celor care sunt foarte mari, trebuie să găsim o modalitate mai bună pentru ca guvernul, sectorul privat şi societatea civilă să colaboreze şi să găsească o cale de urmat. Avem resursele, talentul şi banii necesari”, a conchis Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, efectuează, în perioada 3-14 mai 2023, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Cu acest prilej, va avea întâlniri cu înalţi oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Departamentului de Stat, cu membri ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor din Washington DC, cu cercetători de la Universitatea Stanford şi Virginia Tech, cu membri din conducerea companiei Google, cu antreprenori din domeniul tehnologiei din Silicon Valley, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din mai multe oraşe din SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

29 de Comentarii

  1. „Acest lucru va face fondurile de investiţii mai atractive.”

    pot sa trag apa dupa ge oana?

  2. Romania nu trebuia sa intre in ue sau nato pentru ca tarile vestice din nato ne folosesc ca scut si bariera pe banii nostri. In realitate nato e arma elitei conducatoare care se face stapina oricind pe orice bun public incluzind vieti nenumarate. Mai Geoana ia spune tu cite razboaie a dus nato dupa 1945 si care dintre atrocitatile nato le apreciezi mai mult. Iraq, Yugoslavia, Afghanistan…

  3. 1. „Se va pune preţ pe securitatea economică…guvernele să devină mai agile…să cultivăm ecosistemul de inovare, format din guvern, sectorul privat, mediul academic şi societatea civilă”
    PRIVITI LA :
    – guvernul „mai agil”al României, format din „handicapați/retardați” intelectual
    – „prostosistemul” României, cu…guvernanți nulități, găști politice, administrație coruptă, sector privat românesc debil, „intelectualii”, absolvenți de „ciupercării” universitare, doctoranzi plagiatori cu c/v-uri intelectuale măsluite…
    2. „NATO a creat cu acest scop Acceleratorul de Inovare în Domeniul Apărării …finanţarea inovaţiei şi a tehnologiilor legate de securitate..”
    ACEST „ACCELERATOR” DE ÎNARMARE ESTE SINGURUL CARE FUNCȚIONEAZĂ PERFECT IN ROMÂNIA. TOATE CELELALTE DOMENII SUNT DOAR „CU MERS ÎNAPOI SI CU FRÂNA”

  4. Vai de capul tau Geoana!! A apucat taica-tu, gheneralul, sa-ti spuna ce fabrica Romania, in materie de armamente, inainte de 1990? Tu vorbesti aiurea, astia din Vest ne vor doar piata de desfacere, forta de munca in tarile lor si eventual carne de tun! Hai (editat)!!

  5. Bate câmpii românește și nu visează decât să mai tragă un clopot la mihaela..Prioritățile mondiale azi sunt clima, imigrația, pe urmnă războiul..Financiar oricum occidentul și-a tăiat craca cu sancțiunile,.Se forțează trecerea de la motorină la electric..Se trece masiv la reducerea incălzirii globale cu energia verde, căci suntem deja după ora 12.. Românu nu știe planta un pom, un parc…de pădure să nu mai povestim,..se tunde voios in continuare din zone vitale localităților..La gaz trebuei să renunți,.căci e scump poluant și americanul iți impune pă cel de șist mizer poluant,, Pe când in america interzice gaz la gomiciliu și papă lumea frumos inșirat la cantina boilor..probabil insecte..Deci geoană e pe dinafară și cântă extrem de fals in corul nebunilor NATO,.

  6. Prostănacul visează securitate economică, dar el are numai securitate în cap, moștenită de la ta-su. Acum mestecă termeni citiți prin vreun ziar economic și încearcă să pară cultivat și cu altceva decât cu prostie în straturi.

  7. Mai slabiti-ne cu prostul ăsta!

  8. Se pregătește de alegeri!…vorbește gura fără el,un prostănac …să trăiești nea Nelu!…

  9. mi-e mila de el imbatraneste urat si nu intelege ca sanatatea se mentine traind linistit/retras nu jucandu-te cu viata altora pe care crezi ca o poti controla…

  10. Avem nevoie de investitii in educatie, in programe pentru crearea de locuri de munca pt ca romanii sa nu si mai paraseasca copiii slujind alte natii, avem nevoie de investitii in sanatate,etc. Sunteti niste nenorociti, va intereseaza doar solda mare, va intereseaza sa cheltuiti banii pe armament, pe stipendiile voastre uriase,sa traiti in lux voi si beizadelele voastre. Tineri romani, emigrati din mocirla asta infecta altfel deveniti sclavii sistemului represiv. Veti munci pe 3 lei sa le platiti lor salariile si pensiile nesimite. Nu stiu ce calitati ai tu Geoana de te-au numit aia la NATO, probabil esti sluga supusa.

  11. Sc@rb@, Urania!! In anii’ 90, inainte de denominarea leului romanesc, se lansase prima bacnota de plastic de 10000 lei, cu chipul l,ui N.Iorga (bacnote retrase ulterior, in paralel cu denominatia).Bacnotele, cf. uzantelor , se tipareau in alta tara.Ro le tiparise in Urania (am aflat, folcloric, dupa).Dar tot folcloric circula atunci o ‘gluma ‘ de maidan, cu m mic, usorc de verificat.Mi s-a facut si mie, ama facut-o si eu altora.Cum aici suntem oameni seriosi si mai in etate, sigur multi si-o vor aduce aminte.Daca indoiai bacnota pe lungime, asa fel incat fuioarele de barba sa „pice” in fereastra transparenta, unul mai gros aratand ca un ‘caras barbos” vazut dinspre partea neepilata, intra frumos in gura marelui roman-efigie. Atunci nu aveam nici un fel de ‘imprieteniri” cu Urania. Mi-am adus aminte acum cand nu mai pot intoarce mouse-ul de ei si cand, recent, luptatorul s de Sporturi de Contact Sebastian Ghita a povestit ca ucropii îi considera pe romani ‘capre”…Alta: gluma din film artistic dat pe Pr0st TV cu luptele din Donbas;discutie intre personaje, voluntari ucrani pe front : ” ce deosebire este intre un rus rau si unul bun?”‘-Exista rusi buni? ” ‘Da, un rus rau cand vede mestecenii nostri spun ca sunt rusesti. Un rus bun se spanzura linistit de ei”. ….Fara gluma (!) umorul spune f multe despre psihologia profunda a POPORULUI respectiv.

  12. Pe nenea ăsta cred că l-a afectat boala,a devenit deștept peste noapte și noi nu am aflat !

  13. inca un pas spre totalitarism „digital” si extinctie (DAARPA) – tehnologiile utilizate ale caror efect NU este cunoscut in totalitae…aceste tehnologii NU sunt ale noastre. totalitarismul digital al unor corporatii de „securitate si strategie”. aceste orori sunt „daruite” paiatzelor satanei si le vor folosi impotriva noastra. mere otravite pentru copiii nostri. extinctia omenirii in curs.

    https://www.defensenews.com/digital-show-dailies/feindef/2021/11/03/nato-ups-the-ante-on-disruptive-tech-artificial-intelligence/
    https://www-defensenews-com.translate.goog/digital-show-dailies/feindef/2021/11/03/nato-ups-the-ante-on-disruptive-tech-artificial-intelligence/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=en&_x_tr_pto=wapp

    cand o sa intelegeti ca toti acesti ticalosi sunt in fapt, in acelasi joc al „elitelor 1%” de incarcerare a omenirii in lagar digital? toate „razboaiele”, „crizele” si „molimele” sunt pentru a crea „raiul” satanei, erijate in Dumnezeu, aici. si rusia si china, australia, noua zeelanda, canada, america, toti instaureaza acest control asupra OMULUI, in timp ce poolimii is se arunca praf in ochi de tip „stir the pot”, pentru ca ei sa obtina ceea ce doresc: extinctia a 7 miliarde de oameni. nu au nevoie de noi si suntem prea multi sa ne poata controla. pricepeti? cand veti deschide ochii va fi mult prea tarziu!
    china – stat supravegheat (mai mult decat inainte ha!)
    https://t.me/HumanResistanceAllianceHRA/15417

  14. Parlamentu european, a deschis o expozitie unde Isus e inconjurat de apostoli homosexuali. parlamentu european, nu john la el la firma. Asta ca sa stiti pentru ce luptati. valorile europene

  15. „Acceleratorul de Inovare în Domeniul Apărării pentru Atlanticul de Nord (DIANA), prin intermediul căruia „avem cele mai bune nuclee de inovaţie pe care aceste ţări le au la dispoziţie”. (PĂI CUM?) DEJA ACCELERATORUL ESTE FOLOSIT MAI NOAPTE DE NOAPTE -CA BOMBELE RUSEȘTI SĂ CADĂ MAI IUTE ȘI MAI AKANA ȘI-L VOR GĂSI PE PENISMANULCERȘI-JELITOR-CARE -ESTE APROAPE SIGUR CĂ ȘI-A TRĂIT TRAIUL ȘI ȘI-A MÂNCAT „CAȘA”UA! DU-TE LA O PENSIE NESIMȚITĂ „NUMITULE -ȘTII TU CUM– DE CEL SĂRAC DA CURAT.!!

  16. Grevele, demonstratiile, revoltele cetatenilor onesti dovedesc ca in aproape toate Tarile exista o prapastie adanca intre nevoile, nazuintele acestor cetateni si deciziile, actiunile „comunitatilor mafiote” locale si internationale, care conduc Lumea. Cand vorbitorul spune „avem”, adica la plural, eu inteleg ca el face parte din una sau mai multe „comunitati mafiote”. Totusi trebuie sa recunoastem ca vorbitorul a spus un adevar, adica in toate vremurile „comunitatile mafiote” locale si internationale au avut nevoie de naivi(prosti). In toate vremurile hraparetii au avut nevoie de sclavi, iobagi, supusi… Asa se explica razboaiele religioase, coloniale si toate razboaiele care au avut loc aproape neintrerupt pe Planeta Pamant.

  17. Geoana = tembel formatat: „investitii” în arme, distrugerea culturii si civilizatiei europene. Pericol public. Ura-ntre vecini care, cu câtiva ani în urma, se-ntelegeau bine, aveau relatii comerciale si culturale reciproc avantajoase. România de bombardat, românii, carne de tun, si favorizarea narco-statului Ucraina. Model: Belgia, alt narco-stat european, si-n care tipul sade, deja, de ani de zile. Geoana fiind mai degraba Pervers (tot cu „p”-ncepe), decât Prostanac.

  18. Ce baliverne sforăitoare…
    Prostănacul tot prostănac, e PERFECT de preș în Colonia Eșuată !?

  19. Când apare cuvântul securitate,apare realitatea streangului.

  20. Geoană îmi amintește de un banc.” Nu se scoală dara atârnă frumos”.

  21. Ce inovare ba slugoiule,ca voi cumparati tot armamentul de la stapanii americani!fara licitatie,fara offset si cu banii in avans.nu ti-e un pic rusine prostanacule???

  22. …asta i-a luat locul lui „draga stolo?…parca avea sufletul intr-o basina, n-ar fi mai bine sa se caute de sanatate?…cat priveste siguranta economica, desigur, vom avea pana se termina resursele naturale, dispar padurile si pamantul devine neroditor…atunci schimba iar paradigma iar noi ne apucam de tricotat, ca altceva…

  23. In orice caz, nu se va pune preț pe prestația goală de conținut, mimetică până la ridicol, a d-lui Geoană. Nu mai bine s-ar ocupa el de nunta de la Veneția, cu adevărat social-democrată, a fiicei sale? A mai fost unul, Ioan Rus, cu dare de mână, la fel de lipsit de bun gust.

  24. Aduce vreo investitie de vreun miliard acolo care sa creeze cateva mii de locuri de munca….ceva concret ! Un investitor „strategic” cum a fost Ford de exemplu (adus de Tariceanu), ceva care sa tina tineretul acasa ? Asta i….restul vorbe…

  25. Acum nici o zi am vazut un englez rasfoind si comentand cel mai nou plan pus la cale de nenorocitii lui Schwab de la WEF, vorbeau despre implicarea statului, defapt a conducerii globale in elaborarea de reguli care sa le permita conducerea totala a economiilor, industriilor, firmelor mari, etc de la nivel local la nivel global. Neo-fascism si oamenii pe post de iobagi, buni doar sa voteze si spalati pe creier cat sa spuna ca sunt liberi si ca au drepturi. Planuri de control al resurselor, chiar si alea din alte tari, reguli si „legi” care sa se aplice transfrontalier, chiar si in tarile care nu le accepta, iar NATO, defensivii care n-au purtat un singur razboi pe propriile teritorii, sa se extinda si-n Pacific si-n Asia, cam peste tot… adica peste tot unde nu pot sa-si impuna planurile lor fara forta armata, o sa puna trupe in apropiere ca sa-i convinga.

  26. soluțiile care funcționează încep prin identidicared surselor problemelor prezente.
    Adica prin recunoasterea că ceva a mers prost
    si mai apoi prin identificarea a ce a mers prost si la ce a fost ceea ce a condus la această mergere prost.

    adică prin răspunsul onest la întrebarea ce a mers prost si cine sau ce a fost cel ce a condus la acestă mergere proastă.

    Si nu raspunsul nu poate fi double down , more of the same shit .
    Ceea ce senatorul pepenilor de Dabuleni ajuns secretară la NATO pe pile pe persoană fizică pare să ne propună.
    Daca ceea ce ne spune el are sens trebuie să aibe sens si pentru insurgenții prezentului din America gen avocatul Kenedy ori candidata Marianne.
    Si nu are el pare să fie un epigon prost a pseudo planului economic a lui Jack Sullivan, ceea ce ….. is more of the same deep state shit.
    Si nu ordinea aici e eronată nu deep state a facut amerca mare ci marea anerica a dus în spate deep state-ul

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.