Misiunea secretă a Vaticanului

Papa Francisc: “Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. O misiune este în curs acum, dar încă nu este publică. Când va fi cazul, o voi dezvălui”.

De (G.Z.)
Misiunea secretă a Vaticanului

Papa Francisc: “Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. O misiune este în curs acum, dar încă nu este publică. Când va fi cazul, o voi dezvălui”.

Vaticanul este implicat într-o misiune de pace care are ca scop încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina, a declarat, duminică, Papa Francisc, conform Reuters. Misiunea nu este însă publică, a precizat Suveranul Pontif.

„Sunt dispus să fac tot ce trebuie făcut. Există o misiune în desfăşurare, dar încă nu este publică. Când va fi publică, o voi dezvălui”, le-a spus papa jurnaliştilor în avionul cu care s-a întors la Vatican după o vizită de trei zile în Ungaria.

„Cred că pacea se obţine mereu prin deschiderea canalelor. Pacea nu se poate obţine niciodată prin închidere. Nu este uşor”, a afirmat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a adăugat că a vorbit despre situaţia din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban şi cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Budapesta.

„La aceste întâlniri, nu am vorbit despre Scufiţa Roşie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de drumul spre pace”, a declarat el.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, papa Francisc a pledat pentru pace în fiecare săptămână şi şi-a exprimat în mod repetat dorinţa de a acţiona ca intermediar între Kiev şi Moscova. Oferta sa nu a dus până acum la niciun progres.

Premierul ucrainean Denis Şmihal s-a întâlnit joi cu papa la Vatican şi a spus că a discutat despre o „formulă de pace” înaintată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a mai declarat că l-a invitat pe suveranul pontif să viziteze Kievul.

Papa Francisc a declarat anterior că vrea să efectueze o vizită la Kiev, dar şi la Moscova, în cadrul unei misiuni de pace.

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. …wow…etalare de credinte ,nec redkinte,atei siii farisei..etc ..confuzie, ambitie..ba aiii BA P’A MATII..cate nu spune omul cand n u are ce …spune.de ce sa nu acvceptam ca INTERESU POARTA FESU si ca deocamdata purtatorul de fes este si atatatorul..si principalul furnizor de motive de conflict dar si de armament menit sa accen gtueze confli ctul/razboiul si nu sa se instauseze pacea…PAPA indeamna pe junguri (deocamcdata ) sa fie gazde bune ;pentru imigrantii islamici..oare laaa consecinte s

  2. … e un imbarligator care umbla pe strazi cu „TURNUL DE VEGHERE” 🙁 … un prozelitor la norma (norma BROOKLIN!) 🙁 !
    pacat ca sectantii FARISEICI 🙁 astia nu-si-o vad pe-a lor ! = pionii MASONILOR yankei ! 🙁

  3. Noi suntem ca romani orthodocsi = pentru noi CATHOLICII sunt bisericesc-cu-adevarat ERETICI ?
    HALOOOO …pentru noi orthodocsii catolocii nu sunt crestini ci eretici ?
    Unde-ai fost si de ce preot botezat ! Moshule 😀 ! MA… tu esti pui de atheist imbarligator ?
    Sa nu sti ca pentru orthodocsi calolicii sunt eretici non-crstini ? Intreaba un preot orthodocs ! Vei fi lamurit !
    NOI ca romani orthodocsi doar ii acceptam ca oameni liberi INSA NU CRESTINI pe CHATOLICI ! (desi catholicii ne-ar fi ars bibliceste pe rug acum ani … 🙁 pentru ca ei ne considera, inca, pe NOI, ROMANII-ORTHODOCSI cei ERETICI 🙁 !)

  4. Ce de prostii debitați contra Papei!!! Aveți idee măcar ce mizerabilă este atitudinea voastră contra urmașului Corifeului Apostolilor, sf Petru?! Da, Papa stă de peste Două Milenii pe Tronul Apostolului Petru, iar Crezul apostolic scris în greaca koiné numește Biserica lui Cristos katholike, nu sobornicească… Primul este din greacă, al doilea este scornit pe filiera slavonă. Care e mai vechi?

  5. Misiunile ăstea secrete a Vaticanului provoacă îndoieli.Tot ce este de la Domnul trebuie sa fie in lumina.
    Alte variante sunt din intuneric.Vaticanul a avut relații cu fascismul european.Acum se fac”că plouă”cînd merge vorba de minoritățile curcubeene. Încredere în Vatican ca în cui de tei.

  6. Ar fi bine sa se opreasca acest razboi dar el va continua termonuclear cateva zile, inclestare in care vor muri intre 600 milioane si 1, 5 milarde de oameni dupa care va veni pacea. Invinsul nemaigasindu-se pe harta de dinaintea izbucnirii conflagratiei.

  7. 😀 = „offensiva” de „primavara” ukrana s-a FASAIT ! = 😀
    de unde naiba o PRE-stia misteriosul mishteaux si pe asta 😉 ? La ce are el straniu acces … 🙁 ?
    VA ASIGUR ca dac-ar exista cea-mai-mica speranta, fie ea doar yankeu-NATO, ca asa zisa offensiva urkana, de asa zisa „primavara”, 😀 sa aiba o CEA-MAI-MICA sansa de reusita 😛 … nu se vorbea de pace si tratative de pace , ACUM 😛 !
    E semen ca clanul cu ciupilika din saptele senilului BIDEN se clatina 😛 ! Exact cum spunea „pengaonal” MISHTEAUX !
    CAD BANCI = USA invinsa colateral razboinic ! S-au crezut prea puternici impotiva RUSNACIEI 😀 desi istoria trebuia sa-i invete ca nu poti pe-o planeta asa de mica invinge un continent (RUSIA e un CONTINENT aparte!) asa de mare !
    Rusia e esi insusi suficineta … de-aia-i greu de invins ! 🙂 Putini vad asta inainte ! Napoleon si Hitler desi genii, ambii, au vazuta doar cu … „mintea de pe urma” !
    😀
    INTREB: – OARE vorbeau de pace si misiuni „secrete” 😛 de pace, EXCLUDAND NATO si USA ACUM-ACUM, din ele 😉 ,
    daca Ukraina nu era deja CALR invinsa ? 🙁 😀
    Mishteaux a zis cu 4 zile inainte de inceperea razboiului ukran = „Rusii vor pierde LOCAL pentru a cstiga GLOBAL” = Teoria Jocurilor 😉 … THINK THANK-uri , tacut „vizitate” 😉 !
    ( ACUM-AZI vazand DOLLAR-ul si rezultatul economic sinucigas-absurd al SANCTIUNILOR anti-„russe”, nu poti decat calatina trist din cap, despre „ciupilikatzii” ce conduc subteran „bancar-investititv” 😉 in prapastie USA acum 🙁 = 🙂

  8. Daca Papa ar fi dorit intradevar sa contribue la initiativa de as se face pace ,primul drum ar fi fost facut la cei care au bagat batul prin gard la ukrainieni si rusi care toarna zi de zi benzina peste foc ca acest conflict sa functioneze .De pomana intentioneaza sa ajunga la Kiev sau Moskova ,atita timp cit americanii vor incontinuare razboiul in Ukraina.

  9. În WW2, în Anglia aflată în război cu Germania circula un banc la adresa arrrmiyei și regulilor idioate de Lege Marțială ale lu’ drogatu’ criminal Churchill: „Într-un bar se întîlnesc doi ofițeri englezi care se cunoșteau din copilărie și nu s-au mai văzut mulți ani, și unu’ din ei răspunde întrebării celuilalt: – Acum mă ocup cu o misiune atît de secretă, încît nici eu nu știu despre ce-i vorba”… Cam așa e și cu misiya sikretă a Papii Fodbaliatoru’… Da’ mai bine să ne uităm în poza de la articol: prim-minstrul Dr. Orbán Viktor Mihály („Mihai” se citește, ca să știe și oltenii de unde vine „al lor” – care de fapt era hortodoks și implicit „Mikhail”, ca la bulgari, sîrbi și ruși, da’ a fost re-botezat la 1850, de scriitoru’ lor cîțulesc Bălcescu, în rromanu’ de SF oltenesc „Rromînii supt…”!)
    https://en.wikipedia.org/wiki/Viktor_Orb%C3%A1n#/media/File:Viktor_Orb%C3%A1n_with_Anik%C3%B3_L%C3%A9vai_in_2016_(cropped).JPG
    se uită cu mirare și CU MILĂ la Papa, iar fodbaliatoru’ papal cu zucchettă pe tărtăcuță are un rînjet șiret și laș în același timp, pe mutră, italienesc! …așa că ne putem da-seama ce tîrg globalizd al misiyei i-a propus fodbaliatoru’ papal, lui Dr. Orbán Viktor (care, între noi fie zis, este de confesiune reformată calvinistă, deci nu e sub jurisdicția religioasă a Papalității care are 37%
    https://en.wikipedia.org/wiki/Hungary#/media/File:A_Szent_Korona_el%C3%B6lr%C5%91l_2.jpg
    din populația Ungariei de azi, de la Ștefan încoace)…

  10. Papa trebuie sa vorbeasca cu evreii Reservei Federale din USA, adica cu cei care stapinesc USA, cu nimeni altcineva, pentru ca ei au pornit razboiul. Altfel,cuvintele Papei o sa fie ca un pirts in virful muntelui Everest.

  11. În tot cazul,Papa rocker,fotbalist și tot ce mai vreți,a găsit timp să facă o poză de familie cu tot clanul(calvin)al Victatorului,de la mic la mare,cum stă bine „familiei tradiționale”(minus un membru,care se aude că ar fi fost renegat de tati din motive de „diversitate”și…s-a pierdut prin lume)

  12. Misiunea de pace este binevenita dar ceea ce vedem pina acum nu poate aduce pacea .Papa si noi toti , pina si China cea guraliva , dorim pacea in Ucraina dar in acelasi timp intelegem si chiar ne dorim si refacerea granitelor Ucrainei ca si garantie oferita tuturor celor care accepta Statutul granitelor oferit omenirii ca urmare a sfirsitului celui de al doilea razboi mondial .Razboiul se va sfirsi dupa ce mai toate natiunile lumii vor scoate Rusia din jocul achizitiei de energie si de armament (vedem usor ce sume uriase fac parte din acest joc )asta dupa ce noile contracte semnate ajung ,ca si valoare de intrebuintare, pentru cel putin 20 de ani .Ucraina isi va recupera teritoriile si intreaga reconstructie va fi platita de catre UE asa cum deja a inceput sa ceara Zelenski .Asadar: tehnologia , banii si sanctiunile , vor duce la cistigarea conflictului din Ucraina . Alegerile din SUA (2024)si cistigarea lor, acum devenita deja realitate , de catre J.R.biden , vor mai tine in picioare conflictul .O lume a pacii va fi urmarea atunci cind exemplul Rusiei nu va mai putea fi acceptat de nimeni ca doara nu or fi cu totii zapaciti .

  13. @Agricultorul fericit/Nu mai conflictul are loc din dorinta khazarilor, clonele evreiesti ce vor sa-i extremine pe rusii din Urcacania. De la lovitura de stat Maidan din 2014 data de SATANA USA, lovitura in care amerlocii au investiti 5 miliarde de dolari a inceput prigoaba impotriva milioanelor de rusi din acesta tara. Carora hazarii cocotati la butoane in urma acestei Lovituri de Stat amerloca le-a interzis sa mai vorbeasca ruseste. De aici a inceput balciul care s-a extins la razboiul de astazi purtat deocamdata de SATAN OCCIDENT prin interpusii urcacani si mercenarii occidentali. Razboi care se va extinde pana la a deveni cel de al 3 Razboi Mondial Termonuclear.

  14. In urma cu cinci secole da Vaticanul avea putere politico-militara. In 2023 Vaticanul poate sa negocieze cu toate partile Xi Jinping si in formula de pace intra mai nou si anumite industrii cum ar fi de arme, si nu e vorba de arme usoare. Vaccinurile contractat de guvernul Citu se plateste chiar daca a exipirat.
    Industria farma si-a facut plinul, industria de arme inca nu. Exista potential de crestere in toata lumea.

  15. Misiunea bisericii este sa propovaduiasca Pacea, nu razboiul.
    Deoarece conflictul actual este intre doua tari majoritar ortodocse, ar fi normal ca aceasta biserica sa initiative de pace. Dar se pare ca nu are aceasta intentie.
    Daca Papa are succes in demersul sau, prestigiul bisericii catolice va creste.

  16. CUM S-A AJUNS LA ASTA…? POATE NE RASPUNDE „OMUL” DE LA vates…? acapararea de catre imperiul satanic roman (666 semnul lu’ nenea de a dat foc romei – nero) a teritpriilor etrusce – desigur exista deja si o „psihoza” pentru „frica” de 666 – va dati seama unde au ajuns dezaxatii astia? wow – satana lucreaza la foc mic. ca sa ia CREDINTA omenirii. treuie intai sa-i ia mintile…deci acesti nefericiti sunt perfect normali, dar noi suntem toti bolnavi psihic pentru ca avem credinta si vedem raul…666/zvastica/curcubeul.
    Popa se vede fiul soarelui, uns de EL. VICARIVS FILII DEI = 5+1+100+1+5+1+50+1+1+500+1 = 666
    https://www.verywellmind.com/hexakosioihexekontahexaphobia-2671858
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Civiliza%C8%9Bia_etrusc%C4%83
    https://t.me/STFNREPORT/23301
    https://t.me/STFNREPORT/23302
    https://t.me/STFNREPORT/23281
    https://t.me/STFNREPORT/23288
    https://t.me/STFNREPORT/23290

  17. Ce n-ai ințeles bre din vizita Papei la Budapest ?? Tu crezi că ceea ce incă nu s-a spus , e un secret ?? Ai o deformație profesională de ”acoperit”,.bre..Papa a vorbit clar, a spus că misiunea lui este pentru pace,. Va merge și la Kiew, a vorbit cu reprezentanți bisericii ruse, a mobilizat multă lume inspre a convinge părțile.. In acest efort a găsit cel mai mare și bun sprijin la Budapest..Ungaria nu livrează arme, muniție, ci ajutoare..Papa și lumea adevărat creștină vede, știe. Cei care au apucat pe calea de gender, de anti umanitate, anti familie, anti copii și doar desfrâu grețos, aceia evident vor haosul și mizeria lor morală peste tot.

  18. @ „Mărgelatu”, 1 mai 2023 la 8:28
    Mărgelungule, dacă tot ne plictisești (aproape) zilnic cu postări aici, măcar ieși dîn Partidu’ ăla numit duios dă Doftoru’ Yelektricean Bode „Analfabeți Funcționaly”! Că uite ce iese:
    „1. Doar Biserica Romei este cea creată de către însuși Domnul”…
    Trecînd peste „creată” (se scrie „creEată”, în două silLABE, că altfel trebuie să-l citesc „creață”, cu difTONG!), să ne amintim cum a apărut „Biserica Romei”: imperatoru’ Konstantyn Cel Mare (pe care voi îl konsiderați primu’ hortodoks dîn hYstœrie) a investit-o în această postură, konsiderînd-o urmașa directă a sfîntului Petru!
    „2. Doar Papa de la Roma poate fi numit pe drept cuvânt universal.
    3-23″…
    Normal, fiindcă a fost SINGURUL investit, Konstantyn n-a kreEat filiale asemănătoare în Asia, Afrika, etc. cum fack amerlocii „pocăiți” azi, ca să adune cotizațiili dă 10% dă la un număr maxim dă fraieri doritori dă „Visa Waiver” (că d’-aia a apărut „Boko Harem”, ca să-i mai împuțineze cu macetili, pă teren…)!
    „22. Biserica Romei nu a greşit încă niciodată, iar conform Scripturii va fi negreşit pe vecie”…
    Că doar n-o fi Statu’ Normal iEșuat cu kopitala la Bukale, ka să skimbe lejile șî Ordonanțili dă Marrre Urrrgență la o săptămînă dupe ce le-a emis în modu’ dă fon’țîonare „DĂȘTEPT”……[Rumburak]

  19. …DOMNUL PAPĂ AR FACE MAI BINE SĂ ÎNCERCE DIN TOATE PUTERILE ȘI CU TOȚI SLUJITORII CARE I-AU MAI RĂMAS- SĂ EVANGHELIZEZE LA CATOLICISM MIGRANȚII VENIȚI ȘI CEI CE MAI VIN…ALFEL CATEDRALELEȘI BISERICILE CATOLICE DIN DEMOCRAȚIILE CIVILIZATE VOR FI CU TOTUL PUSTII !!!– CARE E INTERVALUL DE TRIMITERE?

  20. Misiunea secretea a Vaticanului este sa-i faca pe unguri sa devina pedofili si LTGB. Avand in vedere ca foarte multi preoti catolici au cazut in plasa lui Satana si au devenit pedofili iar mai nou Papa accepta si LTGB ca un lucru firesc lasat chipurile? de Sfantul Dumnezeu dupa mintea Papilor de rit diavolicesc. Si asta li se trage catolicilor de la interzicerea casatoriei pentru preotilor lor. Aceasta fiind poarta prin care Satana a intrat in biserica catolica si reuseste sa-i spurce pe preotii catolici sa-si bata joc copii, sodomizandu-i pe acestia.

  21. „În aceste întîlniri nu am vorbit doar despre Scufiţa Roşie”?!
    E destul să-l auzi pe Papa Fodbaliatoru’ spunînd în public o astfel de cretinitate, ca să-ți dai-seama ce nivel are! Nici nu-i de mirare că e mînă-‘n-mînă cu globalijdii (că de-aia „a deschis canalele” Vaticanului cu mișcarea LGBTQ, deja de la instalarea ca Papă!), și că ăia, o gașca ce-l are în componență și pe Bideu, îl trimit acum pe el să rezolve o eventuală încetare a războiului din Donbass.
    Dacă pe astfel de persoane se sprijină politica mondială de acum, aflată în criză majoră, nu avem de ce să ne mirăm că s-a ajuns unde s-a ajuns! …iar viitorul se anunță sumbru, din cauza asta……[Rumburak]

  22. Va fi PACE doar atunci când toate obiectivele OMS vor fi îndeplinite !

    slavă ukRUINA ! slavă mUE ! slavă NATO-defensiva ! Ăștia trei vor duce Romania drept în iad !!!

  23. China isi incearca norocul, la fel si Vaticanul cu alti actori politici de seama. Se pare ca asta doare mult in Mioristan?, il intreb pe dobytocul ala de cocalar balcanic care posteaza din sant despre „bozgoria” (sic!).

  24. ‘Impresionant’, și Vaticanul are ‘misiune ascunsă’ în Ucraina, evident, pentru pace, convertește soldații (ucraineni și ruși) la catolicism ?!

  25. Aberatiile si delirul:
    1. Doar Biserica Romei este cea creată de către însuși Domnul.
    2. Doar Papa de la Roma poate fi numit pe drept cuvânt universal (general).
    3. Doar el poate destitui episcopi şi să îi învestească din nou.
    4. Trimisul său la Sinod are prioritate chiar dacă el însuşi este de
    rang mai mic; de asemenea poate să pronunţe sentinţa în privinţa destituirii unui episcop (…)
    7. Doar el are voie să facă noi legi în concordanţă cu necesităţile vremurilor, să înfiinţeze noi episcopii, să transforme capitlul în abaţie şi invers, să partajeze episcopii bogate şi să unifice pe cele sărace.
    8. Doar el poate purta însemne imperiale (…)
    11. Doar el are drepul să poarte numele de Papă în întreaga lume.
    12. Are dreptul de a face împăraţi.
    13. Are dreptul, dacă este necesar, să mute episcopi dintr-un scaun
    episcopal în altul.
    14. Poate hirotonisi după bunul său plac preotul oricărei Biserici în favoarea unei alteia (…)
    16. Fără ordinul său nu poate fi convocat sinodul universal.
    17. Fără suportul prestigiului său (…) nicio carte nu poate fi considerată canonică (…)
    19. Nimeni nu poate judeca asupra sa (…)
    22. Biserica Romei nu a greşit încă niciodată, iar conform Scripturii
    va fi negreşit pe vecie (…)
    25. Poate destitui sau învesti episcopi şi fără convocarea sinodului.”
    (Dictatus Papae, 1075)

  26. Măi să fie :”Toată lumea e interesată de drumul către pace “După 400 și ceva zile de război nu se vede acest drum…

  27. Ca sa inceapa razboiul e nevoie de votul Ungariei si Turciei. Erdogan se pare ca pleaca la Mahomed ajutat de prieteni. Mai ramane Orban al bozgoriei sa dea coltzu. Satana lucreaza cu mana evvreilor globalisti amerucani. Mai vorbim in 6 luni sau 666 zile.

  28. vaticanul este casa satanei. „biblioteca” sa este un buncar pazit militar (de ce?). pentru ca omenirea sa nu stie vreodata ADEVARUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate