Dispariția misterioasă a unui jandarm: A urcat în taxi și…

Un tânăr jandarm din Gorj care lucrează în Timișoara era căutat marți de polițiști după ce a dispărut duminică dimineața. Ultima oară a fost văzut în timp ce urca într-un taxi, în zona Complexului Studențesc din Timișoara.

Jandarmul se numește Mădălin Nisipeanu.

Are  23 de ani, este din orașul Țicleni, județul Gorj, și a absolvit anul trecut Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani, ca șef de promoție.

„Este colegul nostru. La momentul anunțării dispariției, colegul nostru se afla în liber, nu era în serviciu. Este absolvent din septembrie 2019, promoția septembrie 2019, absolvent al Școlii Militare de Subofiţeri Jandarmi de la Drăgăşani. Este militar în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara. El a fost șef de promoție, a absolvit ca șef de promoție, pentru acest lucru i s-a înscris numele pe placheta de onoare a instituției, a fost recompensat cu diplomă de merit, este foarte bine apreciat în rândul colegilor. A fost repartizat din Școala Militară în Timișoara”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” din Timișoara, Emilia Margareta Fînață.

Polițiștii îi sfătuiesc pe cei care pot oferi detalii despre jandarmul dispărut să sune la 112.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, Aurora Voicilă, spune că tânărul de 23 de ani a dispărut din Timișoara duminică, în jurul orei 04.20.

Nisipeanu Mădălin Ionuț ar fi plecat din zona Complexului Sudențesc din Timișoara cu un taxi și până acum nu a mai revenit.

„Acesta poartă ochelari de vedere. Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie”, a spus Aurora Voicilă.

Vecinii din Țicleni, județul Gorj, ai lui Mădălin Nisipeanu au numai cuvinte de laudă pentru acesta.

„Nu se știe nimic despre el. Am vorbit cu fratele lui aseară, au identificat o mașină pe camere, nu apare numărul. E copil cuminte, a terminat liceul ca șef de promoție, la Bacalaureat a luat cea mai mare medie din Țicleni, era un copil la locul lui, nu a deranjat pe nimeni, nu e beizadea, nu e bătăuș”, a declarat Constantin Brănescu, un consilier local din Țicleni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.