Misterul „dispariţiei” ministrului Apărării din poza lui Iohannis la NATO

Oricine poate vedea pozele de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, dar şi imaginile filmate cu delegaţia României condusă de preşedintele Klaus Werner Iohannis la recenta întâlnire la vârf a NATO. Nu trebuie să fii un expert în fotoshop, cum se zice azi, sau în retuşuri, cum se spunea înainte de 1989, ca să-ţi dai seama că, în primele, lipseşte ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Ba, culmea neprofesionalismului fotoshopistului, Fifor are o bucăţică de mână „strecurată” prin fanta dintre corpul preşedintelui şi mâna sa dreaptă!. În schimb, în imaginile filmate se vede clar: CONDUCĂTORUL merge singur în faţă, în spate, la „distanţă legală”, sunt ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, în stânga lui, ministrul Apărării, Mihai Fifor, care se află practic în mijlocul aleii, ca şi preşedintele, şi o persoană neidentificată.

Şocant sau nu, pentru prima oară după 1989, am consemnat alungarea prin retuş sau, mă rog, prin fotoshop a unui ministru din spatele preşedintelui ţării! Las la o parte că, spre deosebire de toate celelalte 28 de delegaţii ce soseau la „summit”, ai căror membri mergeu în linie, şeful ei aflându-se în mijloc, cea română, îl are pe CONDUCĂTOR ( cine cunoaşte nemţeşte ştie ce cuvânt traduc aici!) în faţă, iar restul în spatele lui.

Numai că, în perioada ceauşistă, o atare operaţiune se făcea în condiţii speciale: de pildă, când persoana din urma preşedintelui avea o înălţime prin care, exact în spate fiind, îi „strivea” imaginea primului , ceea ce nu a fost cazul recent cu Fifor, sau cu timpul dispărea din nomenclatură şi atunci indicaţiiele erau clare- insul respectiv era retuşat.

De fapt, în vremea totalitarismului, retuşul la fotografiile oficiale devenise o problemă de importanţă deosebită. El era de mai multe feluri. Astfel, în cazul lui Ceauşescu trebuia să se ţină cont că el avea un semn special la lobul uneia dintre urechi, iar acest lucru nu trebuia să se vadă în poze. Pe urmă, în cazul vizitelor unui înalt oaspete străini, dacă el purta pălărie sau căciulă în cap, iar respectivul şi-o scotea, în poza oficială ambii trebuiau să aibă ceva pe cap.

Aşa se face că s-au consemnat întâmplări de tot hazul. Astfel când a venit la Bucureşti liderul de partid şi de stat Todor Jivkov al Bulgariei, el şi-a scos pălăria când s-a salutat cu Ceauşescu. Or,când fotografii au înregistrat momentul, Ceauşescu avea pălăria îndesată pe cap, în vreme ce Jivkov a rămas cu ea în mână minute în şir. Evident, a venit indicaţia să i se pună pălărie în cap lui Jivkov; numai că în tensiunea acelor clipe şi în lupta contracronometru cu tiparul, retuşorul a uitat să-i şteargă pălăria din mână. Şi aşa a apărut poza în câteva sute de exemplare de ziar tipărite, până când un ochi vigilent a observatt boacăna. Fireşte, au urmat investigaţii, măsuri, pedepse, prelucrări ale cazuluui în toate redacţiile.

Oricum, nici Ceauşescu, nici Tovarăşa nu trebuiau să aibă o cută, o dungă sau un senm de mototolire a îmbrăcămintei.La ea, atenţia era şi mai mare, rochia trebuia să fie „călcată” impecabil, coafura să nu fie deranjată de vânt sau mai ştiu ce. Atentă la tot felul de amănunte, ea era neiertătoare dacă într-o poză din ziar observa ceva care o deranja. Ziarul „Sportul popular” a trebuit să treacă pe format mic după ce o fotografie cu ea care vizita Bucureştiul în ruinele provocate de cutremurul din 4 martie 1977, îi arăta rochia boţită. Sigur, cei doi şi slugile lor devotate uitau că hârtia devenea tot mai proastă, cerneala tipografică-la fel, iar condiţiile de tipar se degradaseră sever.

Existau şi cazurile persoanelor eliminate din conducerea paridului şi guvernului şi care, de-a lungul anilor, fuseseră în diferite prezidii la Congrese ale partidului, la tribuna oficială de la parăzile de 23 august sau la diferite mari manifestări, ori se aflaseră în preajma lor în vizite peste hotare, şi care trebuiau eliminate obligatoriu prin retuş. Aceleaşi fotografii publicate la diferite intervale de timp dovedesc anomaliile. Au fost cazurile lui Constantin Pârvulescu, Alexandru Drăghici, Gheorghe Apostol, Virgil Trofin, Cornel Burtică, Alexandru Bârlădeanu. Cel al fostului general Ion Mihai Pacepa, care, până în iulie 1978, i-a însoţit pe Ceauşeşti în toate marile turneie şi vizite externe şi care nu scăpa nicio ocazie să se afle imediat în spatele preşedintelui la pozele oficiale – ocupa un loc special, fotografiile cu el fiind cu duiumul.

Pe urmă, cei doi aveau tot felul de hachiţe în materie de fotografii. Regretatul fotoreporter Petre Dumitrescu, de la Agerpres, membru al grupului de presă prezidenţial, mi-a povestit că într-un turneu din America Latină, Ceauşescu primea la reşedinţa sa oficială parlamentari, miniştri sau oficialităţi din ţara gazdă, iar înaintea acestor întâlniri stabilea cu consilierul de presă care dintre ele să fie însoţite de poze ce apăreau obligatoriu în presa din ţară.

Într-o zi, în cazul unor parlamentari locali nu a dorit imagini foto, dar, după întâlnire, care i-a plăcut, a cerut ca ştirea primirii lor să fie însoţită de poză. În alt context, auzind asta, altcineva s-ar fi blocat, nu şi fotoreporterul nostru, care, prevăzător din fire şi ştiindu-i capriciile Tovarăşului, i-a fotografiat pe cei doi chiar înainte de întâlnire, când aşteptau pe o canapea. Apoi s-a apucat de treabă. Îl avea pe Ceauşescu pozat pe canapea alături de alţi oaspeţi, i-a decupat pe ăştia şi a montat în locul lor parlamentarii cu pricina.„Poza” a ieşit excelent. Numai că, reîntorşi în ţară, când, după un timp, lui Ceauşescu i s-au prezentat albumele foto din fiecare ţară vizitată iar el le-a răsfoit foarte atent, s-a oprit tocmai la poza cu pricina, precizând că el ţine mite că în acea zi nu purtase cravata din imagine…

Şi Tovarăşa avea tot felul de cereri speciale de la retuşoarea din Agerpres, o doamnă care lucra de peste 20 de ani în meserie. De pildă, ea mi-a povestit că a primit de la Ceauşeasca o poză de prin anii 1930, cu ea şi Tovarăşul într-un grup, cu cererea expresă ca să facă ce-o şti, dar să-i pună unul lângă altul şi aşa să-i dea înapoi fotografia. Retuşoarea a fotografiat de câteva ori grupul, cu permutările de rigoare, până când cei doi au ajuns unul lângă altul. A intervenit apoi cu retuşul, făcându-i să arate ca două supervedete de la Holywood, iar Tovarăşa s-a declarat încântată.

În altă împrejurare, tot ea a trimis o fotografie de la începutul anilor 1950, în care avea părul vâlvoi, era desculţă şi plină de noroi, în braţe îl ţinea pe Nicu, iar lângă ea se aflau Zoe şi Valentin. Fireşte, retuşoarea a „îmbrăcat-o” într-o rochie impecabilă, fără cute, în picioare avea sandale de soi, iar coafura era perfectă.

Aş mai aminti aici două episoade speciale, în care imaginile reproduse de-a lungul timpului în presă, deşi sunt de la acelaşi eveniment, arată diferit. Astfel, când s-a inaugurat canalul Dunăre –Marea Neagră, poza oficială avea mai multe persoane în prim plan alături de Nicolae, Nicu şi Elena Ceauşescu. Cu trecerea timpului şi cu consolidarea cultului personalităţii, poza oficială s-a redus la trei persoane- adică doar cei trei.Cine ar avea răbdarea şi curiozitatea să studieze doar acest aspect, ar avea ce comenta!

Al doilea episod pe care-l evoc aici s-a petrecut în toamna lui 1978, la un an de la evenimentele din Valea Jiului, când Tovarăşul şi Tovarăşa au vizitat zona, acţiunea dorindu-se a fi una prin care cei doi voiau să arate cât de mult sunt iubiţi de minerii care, cu un an înainte, se răzvrătiseră. În programul lor a figurat şi o vizită la o mină, drept pentru care cei doi au îmbrăcat costumul de miner, cu salopetă, şapcă şi lămpaşe la brâu. Numai că ,din cauza amintitei hârtii foarte proaste de ziar şi a cernelei tipografice execrabile, îndeosebi în fotografiile Tovarăşei acel lămpaş aducea cu, scuzaţi precizarea, sexul unui bărbat pozat gol ! A fost iureş mare în toate redacţiile, fotografiile fiind retuşate din mers, personal l-am văzut pe prietenul meu D.B. de la un săptămânal care era gata să facă infarct.

Au fost vremuri în care retuşorii făceau minuni, preşedintele respectiv trebuia să arate ca un june prim, iar ea, care, la început, era doar tovarăşa de viaţă, pe măsură ce îmbătrânea voia s-o concureze pe Brigitte Bardot din anii 50-60!

Sunt vremuri triste, apăsătoare, pe care le credeam revolute, dar subita dispariţie a ministrului Fifor din poza delegaţiei conduse de Iohannis la NATO mi le-a reactualizat, cu tot cortegiul lor de aminiri bântuite de un stres şi o spaimă aproape indescriptibile.

Ptiu, Drace!