Mita pe care ar fi cerut-o un medic de la Institutul Oncologic

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşt, procurorii au dispus…

De (C.T.)
Mita pe care ar fi cerut-o un medic de la Institutul Oncologic

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşt, procurorii au dispus…

Un medic de la Institutul Oncologic din București a fost reținut pentru luare de mită. Acesta ar fi primit 6.000 de lei pentru a face o operație.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşt, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui inculpat sub aspectul infracţiunii de luare de mită.

Conform procurorilor, în 3 martie, inculpatul, medic în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, a pretins suma de 9.500 lei, cuantum pe care l-a redus apoi la suma de 6.000 lei, pentru a realiza o intervenţie chirurgicală. Acesta ar fi primit banii de la martora denunţătoare în 24 martie.

Procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Cu asemenea „cerințe” pentru munca prestată nu e de mirare că mortalitatea în România e atât de ridicată! „Medicii eroi din prima linie!” sunt doar niște gropari. Încrederea mea în medici este nulă. Știu foarte bine că „mersul” la medic e un drum fără întoarcere, mai bine te duci la preot să te spovedești căci sfârșitul e iminent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.