(VIDEO) Miting de amploare convocat la Chişinău

UPDATE Peste 75.000 de persoane au participat la mitingul pro-european.

Participanţii la Adunarea Naţională „Moldova Europeană” au adoptat o rezoluţie în baza căreia cer tuturor partidelor şi oamenilor politici să modifice Constituţia „pentru a stabili definitiv şi ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.

Rezoluţia „Moldova Europeană” mai prevede „deschiderea cât mai rapid posibil a negocierilor de aderare şi întărirea instituţiilor statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum şi o transpunere rapidă a legislaţiei europene prin implicarea specialiştilor din ţările care au parcurs recent aceeaşi etapă de aderare, în special din România”.

Totodată, documentul prevede „extinderea negocierilor pentru rezolvarea paşnică, definitivă a conflictului transnistrean şi folosirea procesului de aderare la Uniunea Europeană drept catalizator pentru creşterea bunăstării şi nivelului de trai al cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată”.

Participanţii la acţiune au votat ca politicienii „să-şi unească eforturile pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor şi a ridica nivelul de trai la standardele europene şi pentru modernizarea localităţilor, aşa încât toţi cetăţenii să aibă acces la servicii şi utilităţi de calitate, la nivel european”, dar şi „să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piaţa europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicaţii – pentru a exclude orice tip de şantaj şi a asigura independenţa Republicii Moldova de a se dezvolta liber şi fără constrângeri”.

Un punct important al Rezoluţiei este cel prin care clasei politice din Republica Moldova i se cere „să condamne cu fermitate războiul ilegal şi inuman început de Rusia în Ucraina, care subminează stabilitatea şi afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, şi să ia o poziţie clară împotriva persoanelor care au declanşat războiul, a celor declarate criminali de război de instituţiile internaţionale şi a celor care susţin războiul şi participă la destabilizarea situaţiei din regiune”.

De asemenea, cetăţenii moldoveni care au votat Rezoluţia „Moldova Europeană” au făcut apel la instituţiile Uniunii Europene să continue sprijinul acordat ţării şi să accepte Republica Moldova în familia europeană după îndeplinirea condiţiilor de aderare, precizând că „aderarea la UE este drumul ales cu fermitate de Republica Moldova”.

UPDATE „Europa este Republica Moldova. Republica Moldova este Europa. Moldova nu este singură”, a spus, în limba română, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în discursul său de la Adunarea Naţională „Moldova Europeană”, relatează Radio Chişinău.

De asemenea, Roberta Metsola a scandat împreună cu participanţii la miting cuvântul „solidaritate”, tot în limba română, înainte de a începe partea în engleză a discursului ei.

UPDATE „Locul Republicii Moldova e în UE. Europa este mai multă decât o lozincă politică, e un mod de viaţă”, a declarat preşedinta Maia Sandu în deschiderea mitingului „Moldova Europeană” de la Chişinău, relatează radiochisinau.md.

„Proiectul nostru de ţară şi obiectivul nostru este ca Moldova să fie până în 2030 membru cu drepturi depline al familiei europene. Acesta nu este doar angajamentul meu. Avem susţinerea Uniunii Europene în acest drum şi asta o cere poporul Republicii Moldova. A cerut-o de fiecare dată când a ieşit în stradă să-şi apere drepturile, a cerut-o la alegeri, o cere acum când, iarăşi, ne-am adunat împreună pentru a decide soarta Moldovei. Europa este mai mult decât o lozincă politică, Europa este un mod de viaţă, un vis care trebuie să devină realitate şi este şansa poporului nostru să trăiască în pace, în linişte şi în belşug. Acest vis depinde de fiecare dintre noi”, a transmis Maia Sandu.

Ea i-a mulţumit pentru participarea la miting preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, care s-a aflat alături de ea pe scenă şi împreună cu care a făcut o baie de mulţime printre zecile de mii de oameni adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

UPDATE La mitingul de la Chișinău este prezentă și preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola

Un miting de amploare este convocat duminică la ora 11.00 în centrul Chişinăului pentru a susţine calea europeană aleasă de ţară. Evenimentul, intitulat Adunarea „Moldova Europeană” şi iniţiat de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este declarat apolitic şi sunt aşteptaţi să participe toţi cetăţenii, inclusiv cei din diasporă în ţările în care aceştia se află, cele mai multe în Europa. La Chişinău va fi prezentă şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

„Astăzi am lansat iniţiativa de a convoca la Chişinău o adunare a cetăţenilor la care să spunem lumii că noi suntem europeni şi că aceasta e calea aleasă de noi. Adunarea naţională Moldova Europeană va fi organizată la 21 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, a anunţat Maia Sandu la 10 aprilie, conform site-ului presedinte.md.

Ulterior, pe 13 mai, Maia Sandu a lansat un îndemn pentru toţi cetăţenii să participe la Adunarea „Moldova Europeană”. „Moldovenii s-au adunat de fiecare dată pentru a decide soarta ţării. Ne-am adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi am cerut libertate şi suveranitate. Pentru că neamul nostru are o credinţă de nezdruncinat în omenie şi în dreptate. Moldova s-a ridicat ori de câte ori a fost nevoie. Aşa suntem noi. Uniţi în momentele hotărâtoare”, a spus şefa statului.

În mesajul său, preşedinta Maia Sandu a făcut apel la unitate. „Este nevoie de toţi pentru a pune Moldova pe calea cea dreaptă. Calea europeană. O lume întreagă va vedea – stăpân în ţara noastră este poporul. Moldovenii sunt europeni. (…) Să spunem într-o singură voce că viitorul ţării noastre este în Uniunea Europeană”, a îndemnat preşedinta Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a lansat un apel şi moldovenilor din diaspora: „Dragi moldoveni din diasporă, vă îndemn să fim uniţi pe 21 mai! Dacă sunteţi departe de Moldova, vă puteţi aduna în oraşele în care vă aflaţi”, a spus şefa statului.

O hartă a oraşelor unde se organizează moldovenii pentru această adunare pro-europeană poate fi accesată pe https://moldovaeuropeana.md/diaspora/.

Organizatorii au anunţat că evenimentul va avea două părţi – adresări către cetăţeni şi, în cea de-a doua parte, un program artistic, iar durata va fi de câteva ore. Informaţii despre program şi eveniment sunt disponibile pe site-ul https://moldovaeuropeana.md.

Preşedintele grupului de organizare a Adunării „Moldova Europeană”, Artur Mija, a subliniat că Piaţa Marii Adunări Naţionale este rezervată pentru Adunare, lucru decis de Comisia Situaţii Excepţionale. Potrivit oficialului, inspectoratul de poliţie şi instituţiile statului vor preveni orice încercare de violenţă şi vor asigura ordinea şi liniştea în timpul evenimentului. Artur Mija a mai precizat că guvernul va asigura toate condiţiile pentru un eveniment bine organizat: vor fi instalate unităţi sanitare şi oamenilor le va fi asigurată apă potabilă, la solicitare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

51 de Comentarii

  1. UNIRE CU ROMANIA!!! Singura solutie pentru romanii din MOLDOVA ESTE UNIREA CU ROMANIA!!! JOS cU MAIA SANDU!!!

  2. Ne-am saturat!!! Destul!!! Totul este simplu: Ne unim cu Moldova! Dupa care vanam coruptii si le aplicam acelasi tratament pe care coruptii l-au aplicat lui Ceausescu! Aplicam aceleasi metode si masuri!! Sa nu indrazniti sa ne acuzati de extremism! Doar va urmarim exemplul!

  3. Spre deosebire de omologul din dreapta Prutului caruia i-au iesit mereu toate, Maia este ghinionista. Dupa esecul rasunator al Nato si UE in Bakhmut putini moldoveni se mai lasa momiti cu ‘calea europeana’. Mai ales ca vad si mersul european catastrofal spre faliment al suratei romanesti.

  4. Moldovenii au toate șansele să ajungă carne de tun in Urkaka, pentru Li?icii DemonRați Belicoși.
    Că carnea (!) de tun urkakă a fost tocată la BahmutZ de Bucătar…?

  5. „O lume întreagă va vedea – stăpân în ţara noastră este poporul.” Nu mentioneaza mamaia Sandu si CARE popor…

  6. moldova se va uni cu ukraina si va aveaa granița cu mexic

  7. Pana la sfarsitul razboiului ar fi de preferat sa nu se faca tensiuni intre romanii moldoveni si ocupantul rus din Trabsnistria. Dar la putere e Satana Sorosh care vrea sange.
    Si rusii sunt porci lacomi care mai mult pierd prin politica porceasca .

  8. Vrem in Evropa dar nu vrem unirea cu patria mama! Ce jigodii care sug la doua oi! Marele miting sorosist va fi un mare fas!

  9. Orice-ar face, orice-ar drege Maia Sandu, moldovenii ei tanjesc in majoritate tot dupa vremurile cand se simteau foarte bine sub cizma rusului.
    Orice sclav caruia ii iei jugul de pe grumaz simte in continuare lipsa lui si ii duce dorul. La fel este si situatia romanilor ardeleni care tanjesc si in prezent dupa jugul austro-unguresc……[Rumburak]

  10. Înainte de unirea cu romanii ,mai important este mesajul moldovenilor de aderare la principiile europene,democrație și prosperitate.Asta este important.Sa știți ca acolo nu numai sosocii promoscoviti au dreptul la cuvânt ci și majoritatea cetățenilor normali la cap,inclusiv ruși,care văd ce se întâmpla cu statul terorist Rusia,și de ce e capabil acest monstru.Sa lăudam acest mesaj proeuropean.

  11. @bouleducat,chiar este educat:a aflat și el un cuvânt,sorosist,se da mare,deși habar nu are ce înseamnă.Ferește-ne Doamne de boulbou.

  12. Despre ce țară vorbește aceasta maie, o „țară” inutilă care nu produce nimic doar sărăcie, depopulată, fără nici un fel de resurse, o țară care trăiește numai din pomană. Despre așa-zisa unire ar fi doar o piatră de gâtul românilor și probabil d-aia nici nu și-o doresc românii.

  13. Europa arata ca o fecala uitata in soare! Pute si s-a uscat!

  14. Ghiță 08:49
    VeZi că urkakii au INFRÂNT și la BahmutZ, EDUKKATULE !
    Te-ai frăgeZit cu vâna de bou ? Te ODIHNEȘTI pe cojile de nucă ?
    Sau te ascunZi după cireș ??

  15. „să spunem lumii că noi suntem europeni şi că aceasta e calea aleasă de noi. Adunarea naţională Moldova Europeană va fi organizată la 21 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale”. Va fi ceva mrăeț.Nu am nici o indoiala ca Maia Sandu in calitate de prietena a lui Hunter Biden stie ce-i aia cocaina.”Calea cea dreapta,calea europeana” sau viva cocaina!

  16. Mama, ce LOZINCI baga fata asta! Pe al cui stat de plata o fi?!?

  17. Moldovenii au fost in Uniunea Sovietica infintata de evvreii bolshevici din rusia. Acum vor in Uniunea Sovietica europa infintata tot de evvrei . Adica tot sub jugul evvreilor. Cum le place jugu cine stieee….

  18. Aaai, daca e miting APOLITIC pt aderarea la …calea europeana a mamaiei ( gagica baiatului lu Soros) , atunci trebuie mers la el , trotinetist sau babuin moldovian ce esti! Apropos, la piata victoriei se dadea 500 de roni de participare (fara bani venea decat boyy!) la licureala cu smartfoanele!,la chisinau, mamaie si erata cat o da?

  19. Trăiască și înflorească Petrov care le-a dat bolentine la moldovani cate 100 într-o garsonieră ca moldovanii să meargă la sparanghel in Germania! Numai jigodii hoațe pe toate drumurile!

  20. S-a suit scroafa-n copac. Sorosistii organizeaza proteste ca numai atata stiu.

  21. Calea europeana este o amăgire pentru nătărăi,calea europeana înseamnă birocrație,,distrugerea identității naționale, înseamnă piață pt vest europeni

  22. Sandu Scorpia, CORUPTA DE SOROS, stie ca n-are nici un sprijin în rândurile populatiei, ca e NULA, PARANOICA, AGRESIVA, ca TARA E SARACA DIN CAUZA EI, de-aia si „mitingurile” si persecutarea la sânge a adversarilor politici (Ilan Shor, Dodon si majoritatea anonimilor, care-s restul). Cineva scria „Unirea cu România”: poate, când ambele tari n-or mai fi de JEFUIT, înclusiv prin ÎNARMARE ÎMPOTRIVA VECINILOR, adica FARA SANDU, JOHANNIS, si altii de teapa lor (von der Leyen si clica)!

  23. Dar despre unirea cu Romania nimic ? Am inteles, asta nu intereseaza pe papusari…

  24. am constatat o chestie:
    -in Romania cei cu copii/fii PLECATI in vest,
    in europa,in americile de nord,
    sint aprigi sustinatori ai cauzei internationaliste
    desi povara penziilor lor E IN SEAMNA NOASTRA-nu a fiilor!

    BLESTEME,
    praful si pulberea!

    la moldavenskyy aia lucrurile sint clare
    -steagul LOR si cel a uRSSe,
    albastru nu roshu,cu stelutze cu tot,
    nicaierea steagul Romaniei:
    pierduti pentru Patrie,
    blesteme SI LOR!

  25. Maia ar trebui sa nu mai fie razboinica, sa-i caute-n coarne lu Zelensky, ca ala e ca ukranii din 92, care au rupt Transnistria de Moldova, prin razboi! Ukrania viseaza si acum la Transnistria, desi populatia ukrana este sub 28%. !

  26. sa ia exemplul lui A I Cuza!
    Iar voi rusofonilor, sa vorbiti despre Siberia voastra. Dar si aia…

  27. Moldovenii sunt naivi, civilizația occidentală este în plin proces de degenerare. Unde în lume a adus occidentul prosperite. În Ucraina, în Iugoslavia, Irak, Siria, Libia, Afganistan, America latină,fostele state socialiste din est. Occidentul a transformat pe unde a trecut în neocoloni ,iar acolo unde au întâmpinat rezistență au provocat numai distrugere. Civilizația occidentală este o civilizație a jafului.

  28. Și moldovenii au fost spălați pe creier și li s-au inoculat ideile că libertatea înseamnă lagăre de 15 minute cu trotinete și biciclete în loc de mașini, că brânza și carnea sunt dăunătoare pentru sănătate cele mai sănătoase alimente fiind greierii, lăcustele, viermii și gândacii, că e sănătos să fii vaccinat cel puțin o dată la 6 luni cu mARN, că persoanele adepte, practicante și dedicate mișcării leghebechiuer reprezintă normalitatea iar heterosexualii și creștinii ar trebui pedepsiți dacă nu acceptă această binecuvântată normalitate, că plozii ar trebui să învețe masturbarea sub scutec, etc. Hai moldoveni dragi, uniți-vă cu infernul! Satanas vă așteaptă rânjind.

  29. @Ileana Rollason….tu din Franta sti ce parere (optiune) au etnicii evrei din Moldova !?.

  30. Mai da ce de patrioți pe aici!!! Și ce de „inteligenți” utili! Nu va crapă obrazul de rușine? Numai un i…. ot poate fi azi împotriva occidentului! A spus o Paler.

  31. Cam subțire prezenta! Nu sunt mai multi de 10.000 de sorosisti/naziști în piața. Propaganda nazistă a înmulțit cu 4. Trăiască Petrov care i-au băgat pe moldovani pe usa din dos in Europa! Niciun un cuvânt despre unire! Dragostea trece prin stomac! Degeaba vreți voi in Europa daca Putin nu vrea! La sparanghel, soros-istilor!

  32. Valorile Occidentale! O valoare inestimabila e Bideu. Alta Ursula cu întreg esafodul de Lgbtiqisti, corecți politic, manipulatori, perverși, schimbați clismatic și climatic, maronii de verzi, guristi de conjunctura, hoți de profesie, dictatori cu doua viteze, teroriști cu acte oferite de către BM și BCE, etc. Vorba lui Eminescu, valabila pentru toți politicienii și nu nu mai, școliți afara cu burse: Ce a scos din voi Apusul,când nimic nu e de scos?

  33. @Maia Sandu, 12:51 : SUA vor s-ajunga-n Siberia, fiindca PLINA de bogatii. Numai ca n-au nici o sansa: în afara de popoarele autohtone, regiunea, uriasa, e colonizata de chinezi. @Ilie Rollason (11.47), 13:27 : nu ma cheama „Ilie”. Si-n privinta evreilor din R. Moldova, habar n-am ce optiune electorala or avea, dar nu uita ca-n Ucraina, Jale-nski a fost ales fiindca … promisese pacea. Si ca-ntre Israel, care nu sustine sanctiunile-mpotriva Rusiei, si Jale-nski, s-a sapat o groapa. Nu conteaza religia (fiindca de-asta-i vorba), ci atitudinile politice. Or, Jale-nski-si extermineaza locuitorii tarii (români, inclusiv, rusofoni, ba chiar si evrei). Ilan Shor din Moldova : data fiind atitudinea SOROSISTEI Sandu Maia (Soros, tot evreu, si el, dar nazisto-socialist, cf. UE si Comisia UrSSulei, fiindca de NATIONAL-SOCIALISM de vorba, si-n ce-i priveste, si COMISIA – înfiintata de-un nazist, Hallstein -, DA TONUL), îmi închipui ca tipul trebuie sa fie de dreapta. Ori, dreapta = independenta economica
    si fara datorii, adica suveranitate nationala (= contrariul UE, al Comisiei Europene). Nicolae Ceausescu, altfel spus, fiindca tipul, cu ambitiile pe care le-avea pentru România, era de dreapta. Nu vânzator nazisto-socialist de tip Isarescu, Nastase Adrian si complicii. Numai ca boicotat de SUA, cu sanctiuni drastice impuse României în ultimii lui ani. Tii minte bucuria cu care-anuntase tipul ca România-si platise datoria. SUA-si tesusera, însa, deja, prin corupere materiala si mentala, reteaua de agenti în tara: Victor Atanasie Stanculescu, Iliescu Ion, Roman Petre, Voican Voiculescu, Mazilu, Isarescu, Nastase Adrian, GDS, etc..

  34. @FloryPetre: N-ai specificat care Paler. Jean sau Octavian? Octavian Paler a murit inainte ca Europa sa o ia razna. A apucat un pic din dezmatul lui Barosso si daca ai fi fost nascuta pe vremea acea ai fi vazut cat de dezgustat era. Deci cred ca te refereai la Jean Paler umoristul.

  35. Rashelo lasa gargara ca nu te mai crede nimeni! In plus, iti pute gura a usturoi cominternist. Shalom!

  36. ahhahaahaha, asta e miting la care au venit toti bugetarii lor, cel putin aia din militie au avut ordin ca daca nu-s in unitatile de permanenta, sa se prezinte. Si-a adus Sandu sustinatorii cu autobuzele din alte localitati, in timp ce la protestele impotriva ei, militia si RAR-ul moldovenesc opreau si luau placutele de inmatriculare… currat democratie

  37. Tot caut pe net imagini de la mega mitingul de la Chisinau. La toti acelasi mesaj. Video indisponibil. Are legatura cumva cu cifrele mincinoase despre numarul participantilor? Pai daca poporul venea in numar asa de mare nu era filmul pe tot internetul? Bai ciovargailor!!!!

  38. A fost intrebata tovarasa Muia Sandu motivul pt.care niciodata nu cauta sa faca ceva pt. unirea Moldovei cu Romania ,in schimb se agita mereu ca sa intre in EU.?

  39. Graiul moldovenesc nu se simte la Botgros și invitații iar Stratan, Carla’s, Zdob si Zdub, Motans, O-Zone si fanii se pot întreba care-i motivul pentru care jocul limbă abstand/ausbau/acoperiș din interpretarea lor, și de care sunt mândri în transpunerea identității, nu i-a adus pe scenă la această manifestație? Oricum, Botgros primeste in 2014 si 2021 două medalii pentru retinere.

  40. Ce induiosator, cum isi dau mana trolii pro-rusi si auristii, ai zice ca sunt una.Trolul Paulian Ionescu se întreabă înduioșător,de n-ar fi criminal,de ce UE și nu unirea cu România.Pentru că prima este mai importantă țărane.A doua vine de la sine
    Nu cred că ai priceput.E greu la coada vaci.

  41. Ce naiba, voi și duminica va țineți de cioace?…Despre ce “standarde europene” vorbiți voi? Ce “integrare”? Astea-s vorbe de șagă…

  42. Incerc sa raman totusi cu picioarele pe pamant, in caz de referendum in Moldova cati aproba cele strigate in piata. De fapt toata demonstratia asta de forta e pentru a arata ca moldovenii sunt anti rusi ceea ce e gresit. Poate vom reusi vreodata sa ne unim cu ei, dar cu o Rusie ostila unirea nu va rezista mult timp.

  43. Modova a stat 30 de ani sub tutela rusă ,au avut ocazia sa arate că sânt frați,tatuci,prieteni, exemple bune,cu toți cei din jurul lor.AU ESUAT INCLUSIV CU POPORUL LOR!Gura închisă ,acum vorbim noi ,voi nu mai sunteți credibili și nu va mai puteți ajuta nici pe voi ,asta după ce ne.ati jecmănit pe toți ,inclusiv pe cei care au crezut în voi și i.ati folosit ca carne de tun.Vedeti.va de treaba voastră!

  44. La evenimentul din Piața Marii Adunări Naționale participă și europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, care a venit direct de la Washington pentru a fi alături de cetățenii Republicii Moldova în această zi. Este important să transmitem un semnal clar că suntem uniți și ne dorim o țară modernizată conform
    -ăsta a fost cu avionu’ lu jhohanis-trimis direct de CIA

  45. Respect doamna Maia Sandu. Respect moldovenilor care vor integrarea europeană. Să nu uităm însă că găgăuzii au manifestat și ei cerând referendum național în ceea ce privește aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Generația 70 – 80 vor o apropiere mai mare de Kremlin. Pe măsură însă ce această populație de vârsta a treia, nostalgică, va dispărea natural, Moldova va primi girul UE. Să avem răbdare.Ileana Rollanson,duduie lasa-te de comentarii anapoda.Si te mai pretinzi si intelectual rasat.Creierele netede ca dta.,va ridicati poalele in cap!!!

  46. Curios ce-or mai mârâi acum ciolovecii din Federatia TERRORISTA ruZzza: „da cum sa va doriti asa ceva, UE si/sau NATO, cand puteti sa va lasati invadati si ciomagiti de noi pentru gloria eterna, da ce tupeu pe voi”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.