Mitropolia Moldovei critică Patriarhia Rusă

Biserica Ortodoxă din Moldova critică Patriarhia Rusă, căreia îi este subordonată, și vorbește despre influența tot mai mare pe care o are Mitropolia Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova, transmite Radio Chișinău.

Într-o scrisoare adresată Patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Vladimir al Moldovei reclamă că Biserica Ortodoxă din Moldova este împinsă „la periferia societății moldovenești” deoarece este asociată cu „promovarea intereselor proruse în Republica Moldova”.

„Această adresare către Sanctitatea Voastră este rezultatul unor circumstanțe tot mai presante care împing Biserica Ortodoxă din Moldova, cu viteză accelerată, la periferia societății moldovenești.

Acest fenomen este urmarea directă a asocierii noastre ca structură bisericească cu promovarea intereselor proruse în Republica Moldova, determinată de apartenența la Patriarhia Moscovei, care la rândul său este percepută în societatea moldovenească ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina. Pentru Biserica Ortodoxă din Moldova această legătură este echivalentă cu dispariția noastră de pe scena religioasă și socială a țării, în virtutea respingerii ferme de către concetățenii noștri a amestecului agresiv al Rusiei în afacerile statului vecin și prieten Ucraina, dar și în propriile noastre afaceri”, se arată în scrisoarea transmisă Patriarhului rus de Mitropolitul Moldovei.

Patriarhia Rusă „desfășoară consultări care privesc direct structura și activitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova”

Mai mult, Mitropolitul Vladimir vorbește despre influența tot mai mare de care se bucură Mitropolia Basarabiei a BOR în Republica Moldova, menționând totodată că preoții din Transnistria sunt încurajați de președinții consiliilor sătești să facă pasul către Patriarhia Română.

Menționăm și sprijinul tot mai deschis și consecvent acordat Mitropoliei Basarabiei (și a influenței sale în creștere) din partea guvernelor Republicii Moldova și României. Acest semnal transmis de autorități este probabil cel mai clar și creează impresia că Biserica Ortodoxă din Moldova devine tot mai nepopulară în sfera publică din cauza legăturii sale directe cu Federația Rusă. În ultimul timp, președinții consiliilor sătești din regiunea Transnistreană, veterani și participanți ai conflictul militar care a avut loc în primăvara-vara anului 1992, fac apel în mod verbal dar și în scris către slujitorii Bisericii noastre să nu pomenească la sfintele liturghii numele Sanctisimului Patriarh Kiril, întrucât acesta continuă să-i binecuvânteze pe soldații ruși în lupta lor împotriva fraților de aceeași credință din Ucraina și propun în mod ultimativ o trecere expresă a preoților noștri în Patriarhia Română. Inițiativa lor este susținută și în alte regiuni ale Moldovei”, se mai arată în aceeași scrisoare, potrivit Radio Chișinău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

11 Comentarii

  1. Daca si in Biserica ortodoxa au aparut asemenea conflicte politice,inseamna ca au reusit claselele politice criminale ,sa bage batul pe geam si in Biserica.Atitea zeci de ani au finctionat normal si acum dintr-o data ,apar aceste conflicte .

  2. Paulian Ionescu puline,biserica este cea care controleaza politic o societate. Biserica este mai nociva decat teroristii.Ea naste teroristi si habotnici.

  3. Însă asta nu înseamnă că Mitropolia subjugata s-a lepădat de Satana in Sutana Kirill. Știm cu toții, știu și extratereștrii, și dinozaurii că biserica rusă se comporta in stilul Borgia. Cu alte cuvinte, acest Kirill nu se deosebește prea mult de un războinic ordinar. Sprijinul acordat de păgânul Kirill teroristului Putin și războiului criminal plasează biserica rusă în rândul grupărilor teroriste, alaturi de Al Qaeda, Hamas. Etc. In concluzie, biserica rusă – Fiara anti-Cristos, Fiara din Apocalipsa – a devenit o sectă militară și teroristă, folosita de Putin în toate proiectele lui despotice. Misiunea sfântă a nesfintei biserici ruse este Jihadul cel de toate zilele, de 300 de ani…

  4. Au dat năvală trolacii Urcaci, ateii, „progreseii” woke, uSECUricii…🤮
    Ce treabă aveți voi cu CREDINȚA, măRog ?

  5. Ce treaba are Kiril cu credinta, unicul preot crestin care propovaduieste razboiul. La musulmani e invers, nu e unul care sa nu-si indemne credinciosii la crima.

  6. Ca maine, Vladimir asta se taie imprejur si isi pune tichie. A luat lumina de la Sorosh.

  7. caca maca spune:
    20 oct. 2023 la 16:41 ——–De ce esti prost crescut si nu te adresezi in cuvinte civilizate ,sau vrei sa ti se raspunda la fel si sa fi jignit si tu ?

  8. Vladimir ar trebui sa stea mai departe de ferestre si sa evite ceaiul rusesc.. 🙂

  9. Mamaaaa da ce rapid a trecut Cotidianul articolul la categoria si altele…nu se pupa cu retorica domnilor?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.