Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis vineri Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de numire a lui Marius Iacob în funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Cameliei Sutiman ca şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit unui comunicat al MJ, Robert Cazanciuc a transmis CSM şi propunerea de numire a lui Ion Vasilache, general-maior, ca procuror-şef Secţia Parchetelor Militare.
Alte propuneri pentru numirea în funcţii de conducere la nivelul secţiilor din cadrul PÎCCJ transmise CSM de ministrul Justiţiei se referă la Iuliana Nedelcu ca procuror-şef Secţia Judiciară, Antonia-Eleonora Constantin – procuror-şef secţie adjunct Secţia Judiciară, Simona Brădiceanu – procuror-şef Secţia de resurse umane şi documentare.
Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al DNA, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau de procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.