Moartea Dariei Dughina: Pe cine dă vina FSB

Cazul asasinării Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog al Kremlinului, a fost soluţionat, a anunţat luni Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Potrivit acestuia, asasinatul a fost executat de o femeie membră a serviciilor secrete ucrainene, care a planificat atentatul timp de o lună şi a reuşit imediat după comiterea lui să părăsească Rusia către Estonia, relatează Reuters şi CNN, citând agenţiile de presă ruse.

FSB susține că ”crima a fost pregătită şi comisă de serviciile secrete ucrainene”, iar autorul ei a fost identificat drept un cetăţean ucrainean, Natalia Vovk, născută în 1979.

Aceasta ar fi sosit în Rusia pe 23 iulie 2022, împreună cu fiica sa Sofia Şaban, născută în 2010. ”În ziua crimei, Vovk şi Şaban au participat la festivalul de muzică şi literatură ‘Tradiţii’, unde Daria Dughina a fost prezentă ca oaspete de onoare”, a stabilit serviciul secret rus.

”Pe 21 august, după explozia amorsată de la distanţă asupra autoturismului Toyota Land Cruiser condus de Dughina, Vovk şi fiica sa au plecat (din Rusia) prin regiunea Pskov către Estonia”, detaliază FSB.

Pentru a-şi planifica crima şi a culege informaţii despre stilul de viaţă al Dariei Dughina, Vovk ar fi închiriat un apartament la Moscova în aceeaşi clădire unde locuia şi victima. În spionarea Dariei Dughina agenta ucraineană a folosit şi un autoturism Mini Cooper, căruia i-a schimbat mai multe plăcuţe de înmatriculare. Astfel, potrivit FSB, la intrarea în Rusia vehiculul avea un număr de înmatriculare al ‘Republicii Populare Doneţk’ (provincie separatistă pro-rusă din estul Ucrainei, n.red.), la Moscova a circulat cu un număr kazah, iar la ieşirea din Rusia vehiculul avea un număr ucrainean.

Au apărut și imagini cu presupusa făptașă. FSB a publicat o înregistrare video în care apare presupusa autoare a atentatului

Ucraina a negat oficial orice implicare în moartea Dariei Dughina, a cărei mașină a sărit în aer.

 

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a negat luni încă o dată orice implicare a Ucrainei în uciderea fiicei ideologului Kremlinului, Aleksandr Dughin, după ce mai devreme în aceeaşi zi Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat că asasinatul asupra Dariei Dughina a fost executat de o agentă a serviciilor de informaţii ucrainene, consemnează CNN.

”Propaganda rusă trăieşte într-o lume ficţională (…) Unei femei (ucrainene) şi copilului său în vârstă de 12 ani li s-a ‘atribuit’ responsabilitatea pentru aruncarea în aer a maşinii propagandistei Dughina. Este surprinzător că nu au găsit şi ‘viza estonă’ la faţa locului”, a scris pe Twitter consilierul lui Zelenski.

”Viperele din serviciile speciale (ruse) au început o luptă între specii”, adaugă acesta în mesajul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

65 de Comentarii

  1. pe cine sa dam vina pentru selectzia foto greshita?
    ( greshala ca la detonare,
    mda)

  2. Cică regele energiei ANRE a făcut un chef monstru de sute mii de euro de parcă hotul de Rareș Bogdan bugetar nu ar fi chefuit pe milioane de euro prin Italia! Sa vina Putin să le confiste averile incomensurabile ale acestor hoți care au supt sângele poporului! La zidul de la Târgoviște, hoților liberali!

  3. Mai este oare voie să facem un simplu exercitiu de imaginaţie? Sau devenim dusmani ai popoarelor globaliste unite cu forţa? Hai să zicem că, Doamne fereşte! pe străzile Kievului explodează o maşină condusă de madama Zelenschi. Dupa două zile de „cin să fie, cin să fie” „răspunderea” este preluată de către un grup (de care până în prezent nu a auzit încă nimeni) de rezistenţă militară împotriva regimului din Ucraina, grup care îşi are sediul şi operează de pe teritoriul rus. Am avea şedinţă de urgenţă a Consiliului de Securitate?? Am avea! Ar urla în cor până la cer „cumunitatea internaţională” (net şi vizibil minoritară) cu toată armata de media acuzând evident Rusia? Am auzi! Şi atunci de ce tac acum cu toţii (inclusiv Cotidianul) şi fac pe niznai?? E permis terorismul deşăţat atunci când e comis de cei „buni” şi condamnabil când e comis de … ceilalţi??? Aveţi puţintică răbdare că în curând saltimbancii de la conducere vor constata că au deschis o cutie a pandorei pe care nu o vor mai putea închide la loc! Şi von mai constata şi noi pe propria noastră piele. Pe drept – că doar noi i-am ales, nu?

  4. Ha ha ha ha ha ha. Disperati jurnalistii,una arata in poze si alta scriu. Baaaaa,nu v-ati incasat copeicile?

  5. Ieri au acuzat Ucraina, azi Estonia, mâine…Marea Britanie, SUA, Israel, Turcia, Patagonia. Etc. Intretimp asasinul zburda fericit. Și Puțin zburda prin caverne. Pretext pentru alte masacre. Și mai sângeroase! Nu uitați, Rusia e mama terorismului national și international. Putin e Teroristul Nr 1. La cate asasinate a săvârșit acest criminal pur-sange (Moscova, Nord-Ost, Beslan, Cecenia, Ucraina etc, nu-l spala toate apele sâmbetei.

  6. Întrebarea este că ce făceau cei care aveau misiunea s-o protejeze.Printre cei care trebuie să-i asigure protecţie,trebuie căutaţi făptaşii.Că nu era o oarecine.

  7. Skamatorul Zelenskyy deklarat Dicktator de Mamica dinsului, tovarasa Victoria Nuland, Asasineaza Crestinii Ortodocsi in Masa. Rugam Trupele Speciale GRU sa Kaptureze Dicktatorul Kriminal pentru a Beneficia de un Proces Corect inainte de a fi Spinzurat pentru Crime Impotriva Umanitatii !

  8. s-ar putea ca cei numiti sa fie executantii….dar creierul operatiunii…cine este ?

  9. Astia de la FSB sint mai falsi decit un cuine verde. Atentatul a fost facut de un grup de rusi care se opun frontal la politicile lui Putin , atit in legatura cu Ucraina cit si in cea ce priveste Rusia. Grupul deja a trimis o scrisoare deschisa in care dezvaluie atentatul si planurile lor. Ei cheama deschis la rascoala populara impotriva lui Putin si gisca lui de ultra corupti.

  10. Din comunicat rezultă că agenta Vovk a fost monotorizată minut cu minut de FSB între 23 iulie-21 august.Și totuși a fost lăsată să-și ducă la capăt misiunea. Astfel, prin uciderea Dariei Doghina Ucraina a împușcat un iepuraș, iar Rusia a reușit să împuște doi iepuri.

  11. Este doar un prim fir care depanat cu grija va duce unde trebuie. In orice caz toti capii care au ordonat acest asasinat nu vor fi facuti public, dar nici nu vor scapa nici ei si nici neamul lor.

  12. FSB, meseriasi ca intotdeauna ! Probabil ca putorii ucrainiene i se cunoaste la ora actuala si numarul de la pantofi sau faptul ca la 8 ani a avut pojar, ca sa nu mai vorbim de dosarul cu notele la desen, geografie sau muzica din scoala generala ! Probabil, zic eu, ca vinatoarea deja a inceput …

  13. După mutra dîn fotografia dă pă legitimație, șî după numele dă familie, javra aia ukraineană se pare că a fost aleasă dîn boboru’ cel ales!
    Aștept acum ca Rusia să trimită o rachetă hipersonică în capu’ măscăriciului criminal cel ales, PARDON! …PUS la Kiev! Șî – de ce nu? – șî în capu’ robinettului cel PUS tot p’în fraudă dă F.B.I. șî C.I.A.! …că de la el a plecat instigarea….[Rumburak]

  14. matale esti baiat sau fata, ca dupa cum scrii de „cuine” verde si de „gisca” de ultra corupti, parca-parca ai fi ceva fata, de pe la Guadeloupa…

  15. Era de așteptat ca să apară cineva care să revendice atentatul, încercând să facă pierdută urma adevăraților criminali !
    Va să mai și înființeze o grupare anti Putin !

  16. Executia a fost a lobotomizatilor ucrainieni.
    Conceptia, pariez, mi6.
    E o minge la fileu uriasa pentru rusia. Iar cia nu sunt chiar atat de stupizi, vor sa tina totul intre anumite limite – dovada demiterea lui boris.
    Doar o putere la post-menopauza, in bufeuri si senzatii false, sub spectrul disolutiei interne, putea actiona atat de jalnic.
    E atacul de panica al unui lacheu.
    Scopul e afundarea si mai mult a ucrainei si impingerea situatiei catre razboiul total. Reteta churchill – un abject de o lasitate remarcabila, dublata de prostie (pierderea imperiului in favoarea sua e cea mai buna dovada).
    Ofensiva rusa urma oricum zilele astea. Dar se pare ca moralul armatei ukrane (specializata doar in terorizarea minoritarilor) reclama trupe nato in teren.
    Va fi sua de acord cu prostia londrei?

  17. @ochi pentru ochi, și dinte … (17:31) : Cu astia de care vorbim cred ca preceptul biblic trebuie putin modificat : Amindoi ochii pentru un ochi si toata dantura pentru un dinte ! …

  18. @ „Armand”, 22 august 2022 la 17:01
    Transmite MOSSAD-ului că trebuie să te mai instruiască acolo, în kibbutz, în ce privește technika tastării! Uite la el: „cuine”, „gisca”…
    Îți rekomînd un manual bun:
    https://www.youtube.com/watch?v=T-6d6X4E-3w
    cu o educatoare dă nivelu’ tău șî pă gustu’ tău BLM….[Rumburak]

  19. „Ucraina nu recunoaşte…” Oricine comite o crimă, nu va recunoaşte niciodată fapta. Nu e de vină Ucraina, e de vină Rusia, sunt în război, .ce fac serviciile lor? Cum permit asainilor ucrainieni să se infiltreze până sub zidurile Kremlinului. Vameşi ce-au făcut, cum i-au dat drumul? Acea femeie trebuie căutată şi ucisă fără niciun regret, este o asasină ordinară, o nazistă înfocată.

  20. Pseudo-jurnalistii Cotidianul au pus poze cu victima pentru ca nu vor sa fie obiectivi si sa foloseasca pozele si chiar imaginile inregistrate, cu masina folosind numere diferite. Oricum, nu e problema, Estonia refuza sa accepte si sa coopereze cu justitia rusa, si o sa simta efectele, iar terorista o sa fie gasita, au executat ei spioni rusi care au dezertat in mijlocul Londrei, e doar o chestiune de timp. Dugin e un promotor al unei Rusii puternice, conservatoare, traditionaliste care sa imbine multiculturalismul regiunilor ei, cu o dezvoltare economica independenta… dupa anul 2000 cand acest curent a inceput sa prinda, dupa ce administratia a inceput sa ia sub control circul economic dominat de oligarhii care acuma pe la Londra si in Elvetia, si situatia s-a imbunatatit semnificativ, a fost numit „cel mai periculos om din Rusia” de catre unul din analistii CIA care pozeaza in jurnalisti pe la WaPo, NYT, etc. „Cel mai periculos om din Rusia” pentru ca promova nationalismul.

  21. O sa bata campii invinuind exact pe cine nu trebuie, cand de fapt, nemultumirile in rusica cresc puternic si cetatenii se revolta sau actioneaza ca in acest caz. Va amintiti cum latrau caposii ca putin se teme sa nu fie omorat chiar in tara lui? Si nu vorbeau initial decat unii fosti apropiati ai lui putin dupa care, au inceput si occidentul. Realitatea e crunta in rusica, si chiar pentru rusii stabiliti in strainatate, din martie nu mai curge lapte si miere in jurul risnacilor, s-au linistit de nici nu crezi ca mai sunt rusnaci stabiliti in strainatate! Nu mai exista atmosfeta de fala, prostie so gura mare ca in anii anteriori, e liniste pe strazi si in magazine, multi se chinuie sa invete germama, asta in tarile cu germana de balta=natala(cu accente exact ca in nordul moldovei) de nu intelegi o boaba. Oricum, acum au motiv fals de a continua razboiul, distrugerile si uciderea in umraina.

  22. „Întrebarea este că ce făceau cei care aveau misiunea s-o protejeze.”

    Tuasa n-avea vreo functie, decat ziarista, deci nicio paza. „Atentatul”, cum scriu gauzarii globalisti, il urmarea pe tac-su, daor ca ei au schimbat masinile la plecare, iar tuasa ukrana n-a oprit „atentatul”, adica crima, desi ea a vazut schimbul. Astia sunt ukranii, cand veti deschide ochii, deocamdata sunteti pui cu ochii lipiti.

  23. Daca la nivelul asta a ajuns FSB-ul e groasa pentru Putin.Adica ucraineanca se plimba prin Rusia ca voda prin loboda ,schimba numerele la masini dupa bunul plac dupa care a fugit in tara cea mai buna prietena a Rusiei,Estonia,fiindca nimeni de la acelasi FSB nu s-a gandit dupa explozie sa verifice in amanunt pe cei care ies din tara.Sau ne scapa ceva ?

  24. Păi cred in ancheta rusă. Este prea detailată pentru a fi falsă..De altfel ei au posibilitatea de a urmări mai tot ..și de pe sateliți..Așa precum au demonstrat că avionul malaesian a fost doborât de ukrani.. Insă ukraina acum și-a fabricat un renume de stat terorist, ceea ce pe lângă fascist nu cred că-i lipsea.. Și culmea e că sunt adevăruri..

  25. Pana la urma se va vedea ca toata kalimera a fost generata de rivalitatea dintre doua pipitze ptr vreun amant, una dintre pipitze apeland la serviciile unei profesioniste ca sa-si elimine in mod sovietic rivala.

  26. Orice varianta le convine ,sa-l disculpe pe Putin. Dar Rasputin a ramas fara fiica, a ramas. Cand indemni poporyl la ura,la a viola si ucide pe altii din alta tara,aici se ajunge.Si-a ucis singur fiica acest dement.

  27. Talion Iliescu Deci Biblia este compusa de niste dezaxati ? Dar ce criminal e mnezeul asta ortodox.

  28. Mai Armand daca ar fi sa te cred pe tine acei „Rushi” sunt condushi de un fost deputat in duma singurul care a votat impotriva razboiului din U-Kraina. Oricum acum el traieshte la Kiev shi este foarte probabil platit de CIA cum a fost shi cand traia in Rusia shi era deputat in duma. Daca el a platit femeile assasine mama shi fiica oricum au fost banii CIA shi bomba CIA amplasata de fiica de 12 ani.

  29. Ukhrainienii își bombardează proprii camarazi aflați în captivitate pe teritoriul Donbasului pentru ca să nu declare atrocitățile naziste de inspirație banderistă însă au rețineri la a asasina ruși. Așa sunt ukhrainienii, miloși și inocenți.

  30. ma pricep la spioni si spioance dar am o intrebare de cititor.
    Cum naiba, stiu ce masina, placute, hotel, etc dar nu au arestat-o sa previna atentatul??
    Ceva este putred…

  31. Nu sunt sanatosi la cap aia care ii cred pe rusnaci care sunt cei mai mari mincinosi din lume si care au zis ei ca nu vor invada Ucraina,iar acum neispravitii astia de rusnaci nazii-bolsevici,trezindu-se ca lumea civilizata care conteaza pe planeta ii trateaza si ii va trata,pentru un secol in viitor,ca pe oile negre ale omenirii,mai ticalosi,talhari si ucigasi ca aia de la isis,au trecut la spalarea imagini lor de rusnaci nazisti turbati,dandu-se victime cu alte vrajeli,observand ca nimeni nu crede motivatia lor cu frica de NATO,vrajeala crezuta numai de cativa putinisti spalati pe creieri.Si acum au pus-o de un atentat impotriva unor personaje latratoare si cunoscute de ale lor,dar fara nicio importanta in exercitarea puterii si a crimelor in Ucraina.

  32. Ivan Turgheniev a spus : ,,rusul este cel mai mare si obraznic mincinos din lume ” !

  33. „Cat deranj ca a fost prajita o putoare neo-fascista.” (tetea)

    Nene, tu ce fumezi, vreau si eu !

  34. @Al:

    Ca de obicei, te-a prins iar delirul si inca in forma continua, la articolele legate de acest incident si nu numai.

    Exista vreo proba despre implicarea Ucrainei? Evident, alta decit zicerile FSBului?

    Cu ce ar ajuta moartea lui Dughin Ucraina? Conduce acest nou Rasputin operatiile militare ‘speciale’din Ucraina? S-ar fi inputinat numarul de trupe si cantitatea de material militar rusesc pe fronturile din Ucraina daca era ucis Dughin?

    Cum a fost posibila minarea masinii lui Dughin, cind acesta este un apropiat al chiar presedintelui Rusiei, atotputernicul Putin? Cum se pot plimba cetatenii ucraineni nestingheriti prin Rusia, ajungind pina in preajma VIPurilor de la Kremlin?

    Ai vreun raspuns, tu mare strateg si fin cunoscator in ale politicii mondiale?

    Rusia este subiectul tau de predilectie. Deci nu uita in final sa exulezi ‘Stalin si poporul rus fericire ne-a adus’. Merge si cea cu Garda si Capitanul, ca nu degeaba il injurai tu pe Titulescu. Schimbi doar ce este de schimbat, tovarase camarad. Te pricepi tu, ca doar ai schimbat camasa verde pe cea rosie.

  35. Daca se ocupau serviciile ucrainilor de un atentat nu se dedau la lichidarea unor neica nimeni de la rusnaci,ci puneau de lichidarea unor sobolani cu greutate,d’aia responsabili si executanti ai invaziei si ai crimelor impotriva cetatenilor lor ucrainieni.Rusnacii au iesit cu o poveste puerila a la Kiovesi,cu una care „lucreaza” pe cont propriu,ca in filmele plicticoase rusesti,si,pentru ca patria ei nu mai avea agenti,isi ia cu ea si fica de 12 ani ca sa riste sa o omoare in inchisorile rusnacilor.Probabil ca sa ii tina fica de 6 cat timp ea se taraste pe sub masina vicrimei in tinuta de seara de la eveniment,ca sa instraleze bomba.Mai lipsea din poveste Ivan Turbinca.

  36. @Nu. Foarte simplu. S-au luat pozele si filmarile de la evenimentul la care a participat Daria si tatal ei. S-au identificat persoanele participante si s-a mers pe urma lor. In zona sunt foarte multe camere pentru ca soseaua e in apropiere de unul din sediile KGB. Dupa identificarea persoanelor participante la eveniment s-a mers prin eliminare si s-a ajuns la „persoanele de interes”. E o treaba de rutina si o fac specialistii in IT si softurie de urmarire si recunoastere faciala. Daca individa nu participa la eveniment ar fi fost mai greu de identificat si ar fi trebuite mai multe piste prin interogare in toate zonele in care Daria si Dughin s-ar fi aflat. Multa munca de teren, timp si resurse. Greseala ukrainencei este ca a vrut sa fie in apropierea Dariei si ea era tinta, o executie ritualica dupa un eveniment al traditiei rusesti. Alegerea momentului are o simbolistica ritualica si profund antiRusa. Probabil ca bomba a fost pusa chiar in aparcarea de la eveniment. Faptul ca Daria era tinta este devoalat de purtatorul de cuvant a lui Zeli, care cu doua ore inainte de atentat a declarat ca „trebuie sa le ucidem copii”.

  37. Nici nu trebuia nimic dovedit. Se vede din satelit ca criminalul odios este Zelinsky.

  38. @Anonim bati campii. este un fals al Occidentului ca Dughin este un apropiat a lui Putin. Din cauza ideologiei sale a fist data fara si de la facultatea unde preda.

    ce dovada mai buna vrei decat delirul purtatorului de cuvant a lui Zeli, care inainte de atentat a declarat ca trebuie sa”le omoram copiii”? Pe el il crezi? Pentru voi Zeli zeul zeul vostru, iar oamenii lui sunt semizei pe care trebuie sa ii credem fara sa cercetam….sunt mesagerii Domnului pe pamant!!

    Facatura aia cu Armata Republicaba a pornit tot de la Kiev si este pe model IRA, pentru ca spionajul englez care face si desface pe la Kiev nu l-a dus capul mai mult decat aceasta inventie ca sa acopere crima ukrana!!!

  39. @SALVAMAR (cel inecat la mal): Cind si unde a spus Zelinski ca trebuie ucisi copii?

  40. Pentru un cretin care bombardeaza centrale nucleare e un fleac sa omoare o fata nevinovată dar foarte populara in Rusia.

    Nici Daria nici taică-său nu au avut niciodată pază.

  41. @Anonim esti editat? tu pricepi ce am scris? Nu am afirmat ca Zeli a spus asa ceva, ci purtaorul lui de cuvant!!! cauta si ai sa gasesti. declaratia a fost facuta cu doua ore inate de atentat!! Tu chiar nu pricepi limba romana?

  42. @SALVAMAR: Inainte de a latra la luna, invata-te sa scrii corect, ca macar sa nu fie dubii asupra prostiilor cu care te imbeti. Care Armata Republicana? Dughin delireaza demult despre cit de mareata este Rusia si ce mai trebuie ea sa cucereasca, asisderea lui Putin, care plinge dupa URSS. Se vede deci de la o posta cirdasia dintre ei, careia ‘fecioara’ Daria (Dumnezeu s-o ierte, ca are de ce) ii tinea isonul. Inca odata, unde ai vazut despre Zelinski spunind ca trebuie ucisi copii?

  43. Ca sa primeasca bani si arme de la occident ucrainienii trebuie sa obtina niste victorii pe front, sa scoata pe rusi din teritoriile ocupate, ceea ce nu pot face. Ca urmare recurg la sabotaje, mai arunca un pod in aer, mai un depozit pe undeva ca sa dovedeasca ca fac daune rusilor asa cum vor americanii si ca urmare sa primeasca finantare, ei fiind o tara in faliment.

  44. De ce-a murit „ala” de la SBU …imediat dupa ce-a murit editat asta ?
    THIS IS THE QUESSTION !

    Si de ce … se asteapta cdeva la Kiew (PS: De sarbatoarea lor nu va fi nimic special…dicto mishteuax ! … dupa sarbatoare insa nu-i …exclus ! joi ? )

    😀

  45. Cand ajung sa se omoare serviciile secrete intre ele … e catastrofa !
    RAZBUNAREA e intre „astia” … o ONOARE si … o … perpetua lectie de viitor !
    E ca la MAFIE … exista si la astia linii rosii !
    .
    MDA
    .
    Economii pentru casele de pensii ale serviciilor tuturor taberelor implicate ! LUMEA E AZI
    MICA pentru astia … si din cate stiu personal
    PENTRU „astia” NU EXISTA GRANITE sau LACATE !

    SINUCIGASA TREABA … SBU e nebun daca se da la servicii !
    HAHAHA … as vrea sa vad DINOU un razboi intre servicii … dupa 15 ani de acalmie 😉 !
    EPIGONI !

    Mare atentie la 17 septembrie … „departe de casa” nu e indicat …etc.

  46. @Dr Dr Porku; Kishinew
    ce zici e valabil doar la PROFESIONISTI ! 🙁
    Nu ca n-ar avea asta destui … indiferent de …etnia lor !
    🙁
    PS: Urmeaza o LOVITURA DE STAT in UKRAINA ?
    vezi …semne 😉 … ?

  47. La ce-s bune GARZILE PERSONALE
    in cazul methodei … FALCONE ?

    (sau ca-n cazul aluia din Afghnaistan ucis de-un dispozitiv asteptand „curios” intr-un perete, v-am mai zis 😉 , cu in „ochi” de 1 mm² afara= o pata pe zid 😛 PS: A.I-urile de indentificare faciala ar fi ucis si-o masca a SEF-TALIBAN-ului aluia, cica „ucis” de-o DRONA, ajungand in „zona de oportunitate” … mda …azi sunt mai destepte ? )

  48. @deeper
    habar n-ai ce pot daca vreau serviciile moderne in cazul asasinatelor azi
    !
    Si NU … nu exista metode de-a opri un OMOR … te asigura ca serviciile moderne ale statelor moderne pot ucide pe cine vor , in limite rezonabile de timp …PE CINE VOR !

    De ce n-o fac des ? … Pentru ca intre „astia” … RAZBUNAREA e o OBLIGATIE … fara LEGEA(!) RAZBUNARII OBLIGATORII
    nu s-ar tine RECIPROC in frau !

  49. Mor sau sunt destituiti aia din SBU pe capete = asta-i semn rau
    pentru ca „astia”-s … paznicii democratiei 🙂 !

    „Cine-i poate insa pazi pe … paznici ?”
    😉

  50. HAHAHA
    ” Este surprinzător că nu au găsit şi ‘viza estonă’ la faţa locului”, a scris pe Twitter consilierul lui Zelenski.”

    Avea asta cumva TUPEIUl sa faca misto de PASAPOARTELE „ne-arse” ale arabilor de la
    nine-eleven !

    Au umnor ukrani ..prin cum arata indirect unde trebuie 😉 cautat !
    [eu sunt mic nu stiu nimic ! … fac, doar din plictiseala, un mic RAZBOI HYBRID … intre palvragii la fel de plictisti de la subteranul 😀 articolelor … 😉 ]

  51. @ anonim
    Daca n-ai fi jalnic macar ai fi ridicol.
    – Probele abunda, ti le-a explicat salvamar. Btw – editat cum esti ii deturnezi informatia cu uciderea copiilor, de la ‘purtator de cuvant’ la ‘zelenski’ si ii mai si ceri referinta. Iar daca ti-ar spune cand a spus-o n-ar fi suficient, trebuie sa stie si UNDE, locatia exacta (intotdeauna secreta), altfel nu servesti 🙂
    Trucuri de cretinel.
    – Dughin nu e un putinist, il critica, e popular in armata, pana si un semidoct in rusisme stie asta.
    – In comentariul meu am spus explicit ca asta NU ajuta ucraina, analfabetule functional.
    Cu ce a ajutat ucraina toate actiunile pseudo-elitei alogene care o conduce?
    Revolutia portocalie, maidanul si lovitura de stat 2014, interzicerea apararii crimeii de catre nuland, misiunea militara straina, cei 14 mii de morti din donbas, nazismul azov, deturnarea strategica zelenski (ales cu 70% pentru pace), coruptia infioratoare patronata de cia, transferul controlului datoriei la rothschild, acapararea unui sfert din arabil de catre fonduri americane, exodul populatiei, blocarea oricaror negocieri de pace, zecile de mii de militari morti, terorizarea minoritatilor, pierderea zonei industriale si cu resurse, falimentul financiar de luna viitoare.
    Care din actiunile guvernarii impuse de americani a fost in favoarea ucrainei?
    Du-te paste porcii ca de altceva nu esti bun.

  52. „Cum a fost posibila minarea masinii lui Dughin, cind acesta este un apropiat al chiar presedintelui Rusiei, atotputernicul Putin?”

    Cine te pune sa minti ? De 8 ani Dugin nu mai are vreo legatura cu Putin sau invers. Informatia o gasesti peste tot, daca ai fi interesat, anonim mancator de prune globaliste.
    FSB a aflat despre asta ca ea si-a pus la masina nr. ukran la iesirea din Rusia. Dupa crima au cautat si ei ce ukrani s-au grabit sa iasa din tara pe alte frontiere si au dat de asta. Asa s-a reconstituit tot traseul ei. Habar nu aveti din capul gol de balerine pus acolo sa nu va ploua in gat.

  53. „Cind si unde a spus Zelinski ca trebuie ucisi copii?”

    Cand armata lui Volo se ascundea in spatele copiilor (lasitate suprema).

  54. @Al:

    Cind un alt agent de coloana a 5-a rusa, cu pseudonimul ics, spunea despre romani ca sint ‘valahi’ migratori fara istorie, ca moldovenii sint altceva decit romanii si ca, oprimati fiind de ‘valahi’, Moldova trebuie sa se separe de Romania pentru a intra in federatie cu Ungaria, ai tacut, dospind in iarba, cu ritul in traista cu potol rusesc, desi te aflasei in treaba, atacind la baioneta. Acum ai inviat iar, la fel ca si alti troli, care bat aceeasi apa in aceeasi piua a minciunii.

    Nimeni cu mintea intreaga nu va lua de buna o vorba aruncata in vint, fara minimum de probe. Deci, unde ai vazut tu si cel ce se crede salvator, cind de fapt se ineaca in propriile prostii, ca Zelinski, ma rog, purtatorul sau de cuvint ar fi declarat ca trebuie sa le fie ucisi copii? Faptul ca va dati dupa degete va arata de mincinosi. Nu e nici o surpriza pentru mine.

    Cu mintea voastra naclaita de samagon nici nu va dati seama ca, legind aceste presupuse cuvinte de atentat, obiectivul era chiar Daria, nu Dughin. Or, Dughin a supravietuit doar datorita intimplarii iar Daria era o persoana de figuratie, deci cu miza redusa.

    Indiferent relatia personala a lui Dughin cu Putin, el este cel care preamareste expansionismul rusesc, acum pus in practica de Putin. In spatele atentatului, poate fi oricine care i-a suportat consecintele, de la ceceni la ucraineni, inclusiv o posibila grupare radicala din interiorul sau din afara Rusiei. Compasiune poate fi doar pentru Dughin omul, care a vazut acum pe propria piele ce insemna cugetarile lui Dughin filozoful.

    Nimic nu leaga atentatul de guvernul de la Kiev, afara de speculatiile armatei de troli, care trec peste orice consideratie logica, aspect la care tu esti demult pe fundul baltii, la fel ca salvamarul.

  55. „Nu spune:
    22 AUGUST 2022 LA 18:42
    ma pricep la spioni si spioance dar am o intrebare de cititor.
    Cum naiba, stiu ce masina, placute, hotel, etc dar nu au arestat-o sa previna atentatul??
    Ceva este putred…”
    __________________
    Nu poti opri un ATENTAT … daca e planificat de profesionisti

  56. exista metode moderne care permit …in timp … orice atentat la oricine !
    Exact cum lactele nu-s pentru hoti …la fel garzile si serviciile personale de paza … nu-s pentru „expertii mortii”
    PS: vezi
    1- mitraliera automata dotata cu face-recognition care l-a ucis pe savantul iranian (e doar o chestie de timp pana TINAT trece filata de la mii de km prin zona dispozitivului LA PANDA ANI de ZILE … etc
    2-vezi metoda FALCONE unde o bomba a astepta 3, 5 luni ingropata in sosea la o reparatura a soselei
    3- exista 6200 de metode si derivate ale lor, standardizate de-a ucide … la sectia OMUCIDERI a serviciilor secrete moderne
    etc .

  57. NU POTI PREVENII …poti doar analiza , DUPA, URME sau daca nu-s, cine-avea interesul 😀
    De ce nu se omoara astia ca orbi intre ei atunci ?
    Pentru ca din auzite stiu ca SERVICIILE SECRETE (ca si MAFIA) au o regula
    RAZBUNAREA E OBLIGATORIE … asa ca cine-o face …”dintre ei” … castiga a la PHYRRUS !
    Inca ceva: ” intre astia pentru anumite fapte NU EXISTA IERTARE … taman pentru a se proteja RECIPROC prin CONSECINTE ”
    😀
    [ce stim noi ? 🙂 ]

  58. EU ma-ntreb
    ce are „atentatul” asta cu decadenta mediatica a Ukrainei si
    mai important
    17 septembrie … dupa
    scandalul actual, din timp UITIL, ante-prezis la nemti ?
    Cin’i-a pus bani-n sertar la „uitucul” ala … 🙁

    Sa chiar aiba oamenii misto un, nativ, IQ>145 ? 😀

  59. Ba Mishteaux (TATA LOR)
    eu ma-ntreb de data asta SERIOS …
    cand i-au pus …”astia” .. aia 200 000E in sertar aluia …inainte sau dupa AVERTISMENTUL TAU …dada-ist ?

    Conteaza ..ordina temporala ! Ca Sholz e manjit stiau multi … ca vor gasi bani … ii numeri pe degete cati stiau 🙁 🙁 🙁 !

    Esti STRASHNIK-STRANIU 🙂 … nebunatikule ! #
    [ce-i in 17 septembrie ? … ca cu „OCHII PE BUTELIE” m-ai dat ABSOLUT gata ! 🙂 ]

  60. Ba mishteaux … pentru un prostanak … ce esti 😀
    esti mult prea „prrost” 🙁

    😛

  61. „HAHAHA … as vrea sa vad DINNOU un razboi intre servicii … dupa 15 ani de acalmie ? !
    EPIGONI !”
    Ce-ai vrut sa zici cu asta …15 ani de la acalmie ?
    putini stiu dar vreau sa aud din gura ta … si cum ganditi „voi” !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.