Milionarul George Naghi a murit deoarece a pierdut controlul ambarcaţiunii pe care o conduce. Este concluzia anchetatorilor făcută publică luni dimineaţă. Patronul firmei Aldis a murit duminică după ce şalupa în care se afla a lovit malul, potrivit realitatea.net. Moartea milionarului a fost un accident, potrivit anchetatorilor. Bărbatul a suferit o lovitură puternică în zona sternului, s-a ales cu câteva coaste rupte care au intrat în plămâni. Medicii nu au mai putut face nimic pentru viaţa omului de afaceri.
George Naghi va fi înmormântat miercuri. Patronul firmei Aldis, George Naghi, ieşise alături de soţia sa, cu şalupa la plimbare pe Braţul Borcea. Din neatenţie, undeva la intersecţia dintre Braţul Borcea şi Canalul Siderurgic, milionarul a lovit un dâmb de nisip, iar ambarcaţiunea a ieşit de pe luciul apei şi s-a izbit de mal. În urma impactului cei doi au fost proiectaţi în afara şalupei. Soţia omului de afaceri a ajuns la spital, dar este în afara oricărui pericol. Şalupa care i-a adus sfârşitul omului de afaceri avea un motor foarte puternic de 240 de cai putere. George Naghi era, de altfel, un pasionat de sporturi nautice şi mai avea în posesie şi un yacht.