Moartea unei centenare. Cea mai în vârstă persoană din lume, japoneza Nabi Tajima, a murit ieri, cu doar câteva luni înainte de a împlini 118 ani. Anunţul a fost făcut de un oficial nipon, citat de AFP. Acesta a mai precizat că bătrâna, care era internată în spital încă de la începutul anului, a murit din cauze naturale.
Nabi Tajima s-a născut pe 4 august 1900, scrie express.co.uk. După moartea sa, tot o japoneză a devenit decana de vârstă a omenirii. Este vorba despre Chiyo Yoshida, care are acum 116 ani. De altfel. Ţara Soarelui Răsare este recunoscută pentru numărul mare de persoane care au depăşit 100 de ani. Printre aceştia s-au numărat Jiroemon Kimura, decedat în 2013 la 116 de ani, sau Sakari Momoi, care a murit în 2015 la 112 de ani.
Decesul lui Nabi Tajima s-a petrecut la doar trei zile după cel al chilianului Celino Villanueva Jaramillo, care pretindea că avea 121 de ani.