Mobilizare NATO. Stoltenberg și Geoană s-au întâlnit cu Antony Blinken

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct, Mircea Geoană, s-au întâlnit, marţi, cu (…)

De (I.R.)
Mobilizare NATO. Stoltenberg și Geoană s-au întâlnit cu Antony Blinken

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct, Mircea Geoană, s-au întâlnit, marţi, cu (…)

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct, Mircea Geoană, s-au întâlnit, marţi, cu secretarul de stat american Antony Blinken, înaintea reuniunii miniştrilor de Externe NATO. 

Jens Stoltenberg a transmis, marţi seară, într-o postare pe Twitter, că miniştrii de externe NATO se întâlnesc pentru a aborda probleme stringente de securitate.

”Astăzi am discutat despre descurajare şi apărare, sprijinul continuu pentru Ucraina şi parteneriatele noastre. Am abordat şi criza din Orientul Mijlociu. Sper că va fi posibil să se prelungească şi mai mult pauza din Gaza”, a afirmat Stoltenberg.

La rândul său, secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat, pe aceeaşi reţea, că s-a întâlnit cu conducerea Alianţei, înaintea Reuniunii miniştrilor de externe ai NATO, pentru a discuta priorităţile Alianţei.

”Îi sunt recunoscător pentru leadershipul său continuu, în timp ce asigurăm forţa şi pregătirea continuă a NATO pentru a face faţă multor provocări globale”, a transmis Blinken.

Prezent la discuţii, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a precizat că ”NATO va continua să răspundă tuturor provocărilor şi ameninţărilor, indiferent de direcţiile strategice din care provin, şi să apere întreg teritoriul aliat”.

”Leadershipul SUA rămâne extrem de important, într-un moment de securitate atât de complex”, a adăugat Geoană.

 

Șeful NATO – Războaiele din Ucraina și Gaza nu se aseamănă

Tot marți, Jens Stoltenberg  a declarat că dreptul internaţional trebuie să se aplice în toate conflictele, dar că războaiele din Ucraina şi Gaza sunt foarte diferite, el răspunzând astfel acuzaţiilor privind standardele duble ale Occidentului, potrivit Reuters.

Liderii arabi au acuzat ţările occidentale că nu aplică aceleaşi standarde războiului Israelului din Gaza, lansat ca răspuns la atacul mortal de la 7 octombrie al mişcării militante palestiniene Hamas, aşa cum au aplicat războiului Rusiei în Ucraina.

Întrebat despre această chestiune, Stoltenberg a spus: „Mesajul meu este că dreptul internaţional, dreptul umanitar, trebuie respectat în toate conflictele, iar vieţile civililor trebuie să fie întotdeauna protejate”.

Vorbind la o conferinţă de presă la sediul alianţei militare transatlantice din Bruxelles, Stoltenberg a declarat că este, de asemenea, „important să recunoaştem că situaţia din Gaza şi situaţia din Ucraina sunt diferite în multe feluri”.

„Ucraina nu a reprezentat niciodată o ameninţare pentru Rusia, Ucraina nu a atacat niciodată Rusia”, a spus el.

„Invazia rusă din Ucraina a fost o invazie neprovocată, o invazie pe scară largă, a unei alte ţări”, a adăugat el.

„Prin urmare, Ucraina are dreptul la autoapărare împotriva unui atac neprovocat şi la menţinerea integrităţii teritoriale”, a mai spus şeful NATO.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Un razboi lung pe care Federatia Rusa il va pierde. Indiferent de sfarsit, Federatia Rusa tot va pierde, chiar si daca va castiga teritorii. Federatia este o relicva din Evul Mediu,un stat terorist absolut,cu o ideologie nazistă ,mecanismele sale sociale sunt perimate, nu pot sustine un stat modern si nici nu pot genera o natiune. Pacat ca trezirea la realitate va avea loc dupa pierderi de vieti omenesti. Cand autocratii dezlantuie un razboi, sufera tara respectiva. Aviz amatorilor.

  2. Mafia khazariană încearcă să negocieze o capitulare, potrivit unor surse de la nivel înalt din agențiile de informații. David de Rothschild, președintele consiliului de administrație al Congresului Evreiesc
    Mondial, primul lucru pe care trebuie să-l știți este că a fost inculpat în Spania în 2015 pentru fraudarea pensionarilor, precum și șeful filialelor britanice și franceze ale Rothschild. familia, se oferă să predea controlul asupra sistemului financiar occidental Alianței pentru Eliberare Planetară… Alianța a răspuns cu următoarele solicitări: Un jubileu, ca într-o anulare unică a tuturor datoriilor, publice și private, trebuie efectuată. Bogăția lumii – furată prin crearea de bani din nimic și perceperea „dobânzilor” pe ea – trebuie returnată oamenilor. Instituțiile postbelice conduse de Occident, cum ar fi BRI, FMI, Banca Mon-dială, ONU etc., trebuie înlocuite cu ceva care să servească efectiv oamenii de pe planetă. Toate tehno-logiile, cum ar fi hidrogenul și antigravitația, care au fost suprimate de KM trebuie să fie eliberate publi-cului. Trebuie începută o campanie masivă pentru a pune capăt sărăciei și a opri distrugerea mediu-lui. Democrația, libertatea presei și statul de drept trebuie restabilite în țările occidentale deturnate de KM. Adevărata istorie ascunsă a planetei trebuie dezvăluită oamenilor prin toate mass-media majore. În ceea ce privește amnistia, alianța în sine nu va întreprinde nicio acțiune agresivă împotriva KM. Cu toate acestea, diferitele acțiuni legale împotriva lor pentru crime masive împotriva umanității, cum ar fi ucide-rea în masă prin vaccin, se vor desfășura în conformitate cu legea. În plus, armata rusă a ajuns la grani-țele Israelului și a amenințat că va invada dacă nu va opri genocidul din Gaza. ‘’ https://www.youtube.com/watch?v=ieFZc6FMTfs

  3. Pare că e o poza mai veche pe care o folosește (editat) pentru a-si arata „valențele” că președinte susținut și stabil de nato. Stiti bine ‘cine se aseamănă se aduna’ în acțiuni gen „ordin-executant”, și ce bine le sta in poza!

  4. cu ajutorul lui Geoana ,Nato va disparea pe limba lui….
    Multumim Geoana…
    Morala…sa te fereasca Dumnezeu de prostul plin de initiativa

  5. Oauuu..Trei într-unul..Unu știe scrie, unul să citească, al treilea păzește intelectualul..Ca la NATO..ce puii mei..

  6. Pare că Stoltenberg îi reproșează din priviri lui Geoană :’ ți-ai pus cravată albastră, tocmai acum ‘ !

  7. & Cică era mai ”valabil” în prezentarea mai tânăr, ”prezentul îl scoate la război” să eliberese femela de ”personajul expirat” , ? ”Viteji alungați de ”găini”, de acasă”, ?

  8. & P’ăștia, ”i-au alungat găinile de acasă” , ? ”Îi așteaptă să se întoarcă victorioși”, ?

  9. Cel puțin în aparențe miza războiului din Ucraina crește. Crește pana acolo încât nimeni nu-și mai poate asuma un compromis. Atunci nu rămâne decât capitularea unei părți cu consecințe devastatoare. Daca supralicitarea e însă doar de fațadă atunci mai sint șanse, dar și riscuri.

  10. O mica rectificare:

    1. NATO a dovedit in repetate randuri ca este o organizatie terorista agresoare(vezi Iugoslavia 1999) si nu o organizatie defensiva.
    2. SUA si NATO au promis Rusiei, in 1989, ca expansiunea NATO se va opri la Germania, daca Rusia isi da acordul. SUA si NATO au mintit.
    3. Inca din 2008, Putin le-a spus si cerut sa-si revizuiasca tendintele expansioniste catre Rusia, altfel lucrurile vor iesi urat.
    Ultima incercare a lui Putin de a potoli lucrurile, a fost in Noiembrie 2021. SUA si NATO nu au luat in seama cerintele Rusiei. Deci, adevaratii vinovati sunt SUA si NATO.
    4. Ar fi putut fi pace in Ucraina inca din primavara lui 2022 daca SUA, Marea Britanie, NATO, Franta si Germania nu retrageau Ucraina de la masa negocierilor. Asa ca vinovati de sutele de mii de morti din conflictul Rusia – Ucraina sunt SUA, Marea Britanie, NATO, Franta si Germania.
    5. Napoleon a vrut sa cucereasca Rusia si s-a ars.
    Hitler a vrut sa cucereasca Rusia si s-a ars.
    Acum, SUA, Marea Britanie, NATO si UE vor sa puna pe butuci Rusia si, tare mi-e teama ca se vor arde.

  11. Mircea Geoană, a precizat că ”NATO va continua să răspundă tuturor provocărilor şi ameninţărilor, indiferent de direcţiile strategice din care provin, şi să apere întreg teritoriul aliat”.

    Minciuni tipice, NATO este o organizatie voaiorista, se uita cum dispare Ukraina si Palestina.

  12. Chiar ca esti Vasile. Nato este America, ce-i atat de greu de priceput? Sau chiar crezi ca este Geoana si clovnul celalalt?

  13. Mă îngrozeşte când aud de NATO şi de misiunea sa sacră de a „Răspunde tuturor provăcărilor şi ameninţărilor indiferent de direcţiile strategice.” Aşa zisele ameninţări pentru nato, până acum, au fost: sapţiul Ioslaviei, Orientul Apropiat, Nordul Africi, Siria, Gaza, acum Ucrina. De unde vor mai veni aceste ameninţări?, poate din China, de la Polul Nord sau din Cosmos. NATO are interes în orice colţ al pământului şi cine îi va ameninţa interesul îl va lovi năprasnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.