Modelul portughez nu duce în iad

În Portugalia, bătălia cu pandemia a fost condusă de un stat-major format din specialişti. Factorul politic nu a distorsionat deciziile recomandate de acest stat-major decât pentru a veghea la respectarea Constituţiei. În România s-a spus că doar specialiştii sunt aceia care iau decizii, dar politicienii s-au amestecat cu vârf şi îndesat în deciziile din cursul bătăliei, încălcând uneori legea fundamentală a statului.

La noi s-a spus că toată campania de vaccinare e condusă de un specialist, dar acesta a fost subordonat direct premierului. Ministrul Sănătăţii s-a simţit lezat şi aşa a pornit un conflict surd (nepublic) între premierul liberal şi minister. Premierul a refuzat, la rectificarea bugetară, să aprobe sumele cerute de Ministerul Sănătăţii pentru întâmpinarea valului 4 al pandemiei. Abia acum câteva zile, Câţu a aprobat suma de 100 de milioane de euro pentru… pregătirea măsurilor de combatere a valului 4, care era deja mai mare decât valul 3.

Adevărata cauză a ruperii USR de premier n-a fost Programul PNDL 3, ci lipsa fondurilor pentru întâmpinarea valului 4. Cauza aceasta nu este dezvăluită publicului din pricină că ea este asimilabilă infracţiunii de zădărnicire a combaterii răspândirii bolilor.

Când a aflat de ce îl atacă USR, premierul şi-a asumat ruperea coaliţiei încălcând noul protocol prin demiterea unui ministru userist fără consultări la vârful coaliţiei. Noul protocol de cooperare a fost elaborat după demiterea la fel de unilateral decisă a altui ministru userist. Era chiar cel de la sănătate.

Preşedintele Iohannis a ţinut partea lui Câţu, nefiind probabil la curent cu raportul INSP din iulie în care era anunţată iminenţa valului 4. Când, mai apoi, după moţiunea de cenzură, a aflat că premierul Câţu a împiedicat pregătirea pentru valul 4, a tras sforile în aşa fel încât USR să primească şansa de a forma noul guvern, chiar dacă acesta avea să fie unul minoritar. În acest fel, era îndepărtat riscul ca USR să facă plângere penală contra lui Câţu, căci şeful PNL, speriat de această eventualitate, ar putea accepta să fie vioara a doua într-o coaliţie USR-PNL-UDMR restaurată.

Câteva secrete cu privire la starea fondurilor din Ministerul Sănătăţii au început să circule. Un program pentru ranforsarea ATI a fost blocat din pricina lipsei fondurilor. Manipulată, presa a dat vina pe ministrul userist. Achiziţia de medicamente pentru tratarea COVID-19 a fost blocată din aceeaşi cauză: rectificarea bugetară care n-a ţinut cont de alarmele venite de la INSP prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Avem mai sus tabloul unei politizări a bătăliei cu pandemia, calea cea mai sigură spre dezastru.

Când şi-a dat seama că dezastrul e pe cale de a sosi, premierul a lansat propaganda „Vaccinarea e singura soluţie pentru combaterea pandemiei”. O minciună sfruntată. Şi testarea largă face parte din soluţie. Ea poate limita contagiunea. Şi tratamentele medicamentoase fac parte din soluţie. Ele pot evita formele severe ale bolii care necesită spitalizarea. Şi terapia intensivă face parte, în cele din urmă, dintr-o eventuală soluţie de ultimă instanţă.

Acestea n-au primit finanţarea necesară la rectificarea bugetară.

Dacă va exista un cabinet Cioloş cu Florin Câţu în componenţa lui, această finanţare va înceta să mai fie considerată o zădărnicire a combaterii pandemiei şi vor înceta polemicile „Cine e vinovat pentru iadul adus la noi de valul 4?”.

Retrospectiv, jocul ce s-a derulat se va vădi a fi fost simplu: Sistemul i-a convins pe pesedişti că dacă nu au o majoritate în jurul lor, să nu propună premier; la fel, în cazul liberalilor; useriştii au propus premier şi apoi au dovedit că într-adevăr aveau o majoritate în jurul lor.

UE ne-a oferit în iulie 2021 bani pentru o testare largă. Au fost refuzaţi. În refuzul acesta stă o clară vinovăţie cu caracter penal. Cine poate zădărnici combaterea răspândirii unei boli contagioase? Individul oarecare sau o autoritate statală? Ministrul sau şeful său, premierul? DNA nu ar avea mult de căutat dacă şeful Sistemului, preşedintele, ar avea o inimă care să simtă durerile românilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

14 Comentarii

  1. acum 20 de ani Portugalia a facut autostrada nord-sud,cap-coada,
    i-a costat 3 milioane $ KILOMETRU!!!!!!!!!!!!

  2. Prostii sunt criminali cu sange rece. Daca nu-l acuzati pe repetentul asta schimonosit de genocid,va meritati soarta de popor imbecil.
    Dulapul nazist si pipernicitul drogat sunt criminali.

  3. CE CONTINE VACCINUL În septembrie 2016, asociația americană Moms Across America primește date preliminare din analizele efectuate de Laboratoarele Microbe Inotech Inc. pe unele flacoane de vaccin.
    Flacoanele analizate au fost multiple, iar rezultatele au fost alarmante:

    – DTap Adacel (Sanofi Pasteur) cu 0,123 ppb de glifosat
    – Fluvirină gripală (Novaris) 0,331 ppb de glifosat
    – HepB Energix-B (Glaxo Smith Kline) 0,325 ppb de glifosat
    – Pneumonoccal Vax Pneumovax polivalent 23, (Merck) 0,107 ppb de glifosat
    – MMR II (Merck) 2,6671 ppm de glifosat

  4. Interesant este că știm cu toții de ce am ajuns aici și cu toate astea nu-și asumă nimeni responsabilitatea, nimeni nu este demis, nimeni nu-și dă demisia și nici vreun dosar de cercetare penală nu există. Mai mult politicienii continuă în aceeași notă de parcă sunt rupți complet de realitate. Incredibil!

  5. Daca se afla unde s-au dus banii, care puteau salva mii de vieti?
    Banii s-au dus in „sistem”?
    Serviciile nu stiu?!
    Nici usturoi nu au mancat si nici nu le miroase gura!
    Ps. Trebuie introdusa pedeapsa capitala pentru …sistem!
    Intrebarea este:
    Cum poti ucide un …sistem ticalos?
    Intai se ucide populatia nevinovata?!
    Nu conteaza nici asta?
    Sistemul este „nemuritor”, este „superputernic”, sau noi suntem fraieri si suportam la nesfarsit?

  6. Degeaba are inima seful, daca e mucegait caracterul si e imbibat cu escrocherii, trafic de copii, incitari la razboi civil.

  7. Pe la inceputul lui august,un cunoscut-stramutat in Portugalia de ani buni-venit pentru cateva zile la parinti,in tara,se mira cat de lejer te poti vaccina in Romania-vazuse la aeroport un centru de vaccinare,intalnise altele prin diferite locuri- accesibile,dar cam goale toate- si compara aceasta cu situatia din Portugalia,unde cozile pentru vaccinare erau nesfarsite,se statea ore intregi pentru vaccin -dar portughezii stateau asteptand cu rabdare vaccinarea,nu aveau alte prioritati(concedii,festivaluri etc);asa ca nu va mai mirati…

  8. Acun doua saptamini a aparut in „European Journal of Epidemiology” un studiu facut la Harvard (https://link.springer.com/content/pdf/10.1007/s10654-021-00808-7.pdf) unde diversi oameni de stiinta au ajuns la concluzia ca nu exita nici o dovada favorabila afirmatiei ca un grad ridicat de vaccinare, cu vaccinuri mRNA, ar duce la o protectie fata ce Covid si o reducere a infectarilor cu covid. Si ca la nivele tarilor afectate de pandemie, nu exista nici o legatura posibila de dovedit intre procentul celor vaccinati cu doua doze din rindul populatiilor si cazutilor de noi de infectari cu covid in ultimele 7 zile.
    Profesoar Jay Bhattacharya de la facultate din Stanford, a ajuns independent de studiul de la Harvard, la aceeasi concluzie „The vax provides a private benefit (protection vs. severe disease), but limited public benefit (protection vs. disease spread)”.

    Ca lobistii, politicienii si functionarii corupti au o agenda politica cu puncte ce trebuie atinse, ca doar au luat banii si s-au angajat fata de cei de la Big-Pharma, nu mai e un secret.

    Sa tii oamenii in case si sa interzici intrarea in „magazine esentiale si agazine nesentiale” celor nevaccinati, si sa permiti sa intre doar cobaii ( adica cei ce au fost deja injectati cu vax mRNA ), sa ii tolerezi si pe cei vindecati in magazine , est o sicana la adrese celor nevaccinati si nu are nici o justificare epidemilogica valida prin care s-ar reduce infectarile prin aceste masuri.

    Si chiar daca statul Roman are un sistem politic si juridic laic, de ce nu sunt luati in calcul si cei binecuvintati, si isi impart cetatenii doar in vaxinati si nevaxinati?
    Cei binecuvintati au o protectie mult mai mare, decit prostii care ne conduc tara si profitorii ce vor sa se imbogateasca cu corona.

  9. Cum adica au fost refuzati si noi inca nu stim de cine si de ce au fost refuzati banii pentru testarea larga?
    Daca nu se stie inca atunci DNA trebuie sa ii acuze si pe ministra mihaila si pe premierul Catu.Daca se stie cine a refuzat atunci raspunderea pentru nepregatirea valului 4 revine celui care a refuzat banii pentru testarea populatiei.DNA este greu de cap sau timpit de-a binelea ? sau trebuie sa moara sute si mii de oameni in continuare pentru ca niste hahalere cocotate la varfuri stau si delireaza cat de bine le merge romanilor si ca preturile vor scadea in decembrie..cat de cretin poate fi asa zisul premier care tine de scaun cu dintii lui stricati de venin si prostie?

  10. „Şi testarea largă face parte din soluţie. Ea poate limita contagiunea. ”
    -nu,testarea aberanta este PARTE A PROBLEMEI,
    asta e fix boala bolshevicului-amesteca efectul cu cauza!
    (buduca se roaga la TEST ca la icoana).

  11. Portugalia este un bun exemplu acum dar sa nu ne grabim. Au mai fost exemple asemanatoare dar in final modelele s-au fasait si laudatorii nu mai vor sa aminteasca de ele. Covidul asta ‘politic’ prezinta mereu surprize.

  12. Rata de infectare si de deces a ramas neschimbata in Portugalia comparativ cu perioada din 2020 sau din timpul acestei veri care a trecut.

    Portugalia se lauda ca a vaccinat aproape 9 din 10 oameni si totusi, statistic vorbind, situatia nu e deloc mai fericita decat era in urma cu 6-7 luni.

    Testarea folosita e gresita; testele RT PCR nu sunt capabile sa ofere un diagnostic precis, motiv pentru care CDC-ul american urmeaza sa le scoata din uz in decembrie. Lumea nu moare de covid, ci de alte boli severe sau din cauza neglijentei din spitale.

  13. Ce-o tot dați cu președintele nu era la curent? Era foarte la curent dar apucase să mănânce rahatul cu opritul pandemiei și-a trebuie să ” analizeze” cum să facă să iasă el bine. După ce că analizează încet a avut și concediu și weekend..

  14. Nu va faceti griji pentru bunicii vostrii din spitale. Procurorii DNA sunt deja in spitale si ii salveaza. De ani de zile ati votat pentru catuse si puscarii si nu pentru cei care mareau salariile la doctori. Astazi Romania e tratata de procurori. Sunteti pe maini bune nu va trebuie modelul Portugaliei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.