Cum se poate aşa ceva? Asta e mirarea simplă a unei gândiri cu pretenţii complexe. Procesul s-a produs în materia cenuşie a unei candidate la premii de frumuseţe, răsplătită în cele din urmă cu un scaun în fruntea Camerei Deputaţilor.Cine este împotriva înfiinţării comisiei de revizuire a Constituţiei este împotriva referendumului. Cine pune talpă la rezultatul acestuia iese cu fundul în faţa poporului român. Şi nu mai rămâne decât puşcăria sau alungarea în Bulgaria.
Cum-necum, era logic că vom ajunge în această situaţie. Ea conţinea încă de la început un truc politic inteligent. Aduna antipatia de două decenii împotriva parlamentarilor şi o convertea în simpatie nu spun pentru cine. Populaţia n-a avut parte de nici o campanie de comunicare (adică nu a beneficiat de nici o explicaţie).
Opoziţia nu s-a concentrat pe subiect, zicând că este suficient acordul de reducere a numărului de parlamentari. Şi pe urmă s-o descurca ea cumva. Şi a tras pentru votul la prezidenţiale pe care l-a pierdut tot din raţiuni organizatorice şi de comunicare. Atunci, nici puterea şi nici opoziţia nu şi-au bătut capul cu subiectul. Puterea, bucuroasă că rămâne cu o carte în mânecă pe care s-o joace mai târziu, opoziţia, pentru că avea roţile dezumflate şi nu avea nici suficiente petice.
Respingerea iniţiativei de înfiinţare a comisiei propuse de coniţa Roberta a marcat lansarea unui scandal care va acoperi şi sărăcia oamenilor, şi împrumuturile externe, şi găurile din asfaltul şoselelor. Următoarele luni nu vom vedea şi nu vom auzi de nimic altceva. Nu de grevele nenumăratelor categorii sociale, nu de sărăcia acestora, nu de pensiile tăiate, nu de taxele umflate cu pompa, ci de nevoia de a reduce urgent numărul parlamentarilor.
N-ajung banii pentru nimic, uşile pentru împrumuturi ni se trântesc în nas şi atunci pe unde scoatem cămaşa? Pe la modernizarea României? Pe la jughinirea parlamentarilor până când rămân atâţia câţi pot fi plătiţi. De fapt, atâţia câţi pot transforma instituţia Parlamentului într-o jucărie la îndemâna cuiva. În acelaşi timp, trebuie spus românilor că pe la referendumul ca o ghilotină peste mintea tuturor se poate ieşi direct în piaţa unei dictaturi de toată frumuseţea. În zece minute a fost întrebat poporul, în zece minute să punem în aplicare răspunsul său!
Cam asta este dorinţa bietei cucoane ce poate fi bănuită că a ascultat şi ea de o comandă în genul: fă, bagă subiectul acesta pe ţeavă că pică bine! Rezultatul referendumului din noiembrie e mai greu decât o piatră de moară. Aceasta poate fi trântită peste gura celor care spun nu. Şi astfel nu mai avem nevoie nici de opoziţie, nici de trecut, nici de parlament. Doi-trei bărbaţi şi două-trei cucoane Joiţica le rezolvă pe toate.
O să râdeţi, dar mi se pare că PDL-ul are destule temeiuri să recurgă la această garagaţă. A fost lăsat în braţe cu un material impresionant din care îşi construieşte argumentaţia de tip populist. A fost ajutat să ajungă în situaţia aceasta şi, la cinismul cu care exploatează orice sfert de propoziţie, nu văd de ce n-ar bate monedă.
Numai precauţia şi generozitatea nu-l caracterizează. În acelaşi timp, PDL-ul cu al său creier dotat măcar cu o busolă ar trebui să priceapă că mulţimea copleşitoare de cele mai multe ori nu are dreptate. Şi mă refer acum şi la fascism, şi la comunism, şi la Caritas, şi la acest copleşitor vot în favoarea parlamentului unicameral. Stând strâmb şi judecând drept, rezultatul acestui referendum în care întrebările au fost strecurate cu dibăcie pe buletinele de vot nu poate fi folosit decât pentru a hărtăni mecanismul legislativ, democraţia şi pentru a face din putere o trotinetă printr-un palat.
Opoziţia românească se află în faţa celui mai dificil test din ultimii ani. Să cheme nemulţumiţii în stradă e uşor. Să arate cât fură oamenii puterii, la fel. Dar să-i convingă pe români că e catastrofal ceea ce au votat este aproape imposibil. Ar fi o întoarcere istorică. Şi în acelaşi timp dovada că lucrăturile, oricât de complicate, în cele din urmă pot fi demontate şi trimise între gunoaiele politicii.
