
Persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea într-o instituţie de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor în activitate, încheie cu Ministerul Apărării Naţionale contracte cu durata de opt ani de la numirea lor în prima funcţie, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, arată Legea promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.
Respectivul act normativ aprobă Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
În preambulul OUG sunt evocate necesitatea asigurării resursei umane pentru forţele armate şi faptul că „deficitul de personal militar specializat nu poate fi acoperit imediat”.
Guvernul a precizat, la momentul emiterii Ordonanţei, că numărul demisiilor personalului din armată s-a dublat în anul 2021 faţă de anul 2020, în anul 2022 a crescut la peste 2.700 de militari, iar în anul 2023 s-a menţinut la cote ridicate, în mod deosebit în ceea ce priveşte soldaţii şi gradaţii profesionişti, „categoria cea mai afectată de creşterea inflaţiei în anii menţionaţi, situaţie care afectează îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor specifice instituţiei militare şi care trebuie stopată în condiţiile în care exigenţele sunt sporite sub auspiciul tensiunilor în creştere, determinate de războiul din Ucraina”.
Legea arată că ofiţerii pot fi şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior sau absolvenţi ai anului IV de studii din cadrul instituţiilor civile de învăţământ superior cu durata studiilor mai mare de patru ani, şcolarizaţi pentru nevoi ale instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei.
Potrivit modificărilor, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază, nu se aplică limita de vârstă de cel mult 45 de ani pentru a deveni ofiţeri.
De asemenea, subofiţerii în activitate provin şi din absolvenţi ai învăţământului superior medical la programele de licenţă „Asistent medical generalist” cu diplomă de licenţă sau ai şcolilor sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat şi certificat de calificare profesională, organizate în cadrul instituţiilor civile de învăţământ, şcolarizaţi pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale. Lor li se alătură soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate, în rezervă sau cu statut de rezervist voluntar, absolvenţi ai studiilor liceale cu diplomă de bacalaureat sau postliceale ori superioare, corespunzătoare specialităţilor militare, şi ai cursului de formare a subofiţerilor, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale.
În acest caz, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază nu se aplică limita de vârstă de 45 de ani.
Dacă primesc o armă, prima oară la guvern aș merge. De fapt acolo e războiul unde trebuie făcută curățenia! De 33 de ani încoace ne-am săturat de voi pleava societății!! Ne-ați desprins de familii și am pierdut ani prin străinătate ca să avem ce pune pe masă! Când țara noastră are de toate, voi ați vândut-o Europei! Americii! Afară din UE și NATO! De asta Anglia a ales “Brexit” Mai pe înțelesul tuturor British Exit from UE! Dar dacă nu vom fi uniți noi ca popor, atunci îndurați ceea ce va urma să vină, noi suntem poporul, noi suntem puterea!🙏
Pregătiți-vă să plecați pe front în Donbass, pentru interesele lui Rothschild, APeVijdilor! …cu contractele astea ferme nu mai scăpați ușor, cu demisii intempestive ca acum, după ce ați huzurit atîția ani în PACE, pe banii Statului! …adică pe AI NOȘTRI!
Dar mai aveți o șansă să scăpați cu viață, pe frontul ukrainean: îi împușcați pe zupiriori, cînd ăia la indicățili de la Kiev vă dau ordine să atacați sinucigaș tranșeele rușilor……[Rumburak]
Păi , ce, să ne apere cei 1 500 00 de asiatici, la ordinul lui șoroș veniți p-aci, au primit cetățenie ROMÂNĂ, au loc de muncă în ȚARA mea ( noastră ), să presteze ! Aaaa , asta e diferit, să murim noi și să rămână …. alții…. stăpâni p-aci? MARȘ AFARĂ cu nato și ue din ȚARĂ ! SLAVĂ PĂCII, jeneralilor !
# Servesc Patria
CV-ul il poti trimite la cel care ti-a desfiintat limita de varsta,pardon,la cimitir.Ce STAT CRIMINAL !
Inginer electro, rezervist de transmisiuni, peste 75 de ani cu desființare limitei de vârstă de 45 ani mă angajează la “ Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază”? Unde se trimite CV-ul?
SE VEDE că românii SE DEȘT.EAPTĂ daca DE.MI.SIO.NEA.ZĂ și nu vor SA NU MAI AC.CEP.TE BATAIA DE JOC A NE.OS.E.KUR.IST.ILOR CO.MU.NIS.TI care după pol.itica degr.ad.antă la adresa sold.aților rom.âni ,mai noi vor sa.i transforme în ca.rnea de tun a următorului război!Sa.si bage fec.iorii și nep.oții in pri.ma linie acești IMP.OSTORI S.EK.URIS.TI N.EOC.OMUN.ISTI!!!
Este vorba de un contract de 8 ani ,semnat în deplină cunoștință , prin care te angajezi să nu părăsești sistemul pe durata contractului sau îl poți părăsi dar plătind o sumă de bani reprezentând costul educației investite de stat în tine . Suma scade pe măsură ce te apropii de acei 8 ani . Deci nu te leagă nimeni de glie ,ai bani pleci când vrei ,restituind statului ce a investit în tine . Nu are legătură cu salarizarea ,aceasta evoluând conform legilor ,indexărilor sau…grevelor. PS : Aș propune un sistem identic în sistemul medical .
Eu și promoția mea am avut contract pe nouă ani de la absolvire și avansare!
Huuo Ciuca! Aceasta obligație era pe vremea lui Ceaușescu! Ați revenit la matca,jegodilor care vă bateți joc de militari cu solda voastră de grad cu tot! Sa apere țara mama lui Bideu contra cost,jigodiilor!
Deci 8 ani de acum incolo canci mariri de solde,sporuri,etc!!!placa-i veche,prostu-i nou!altii au stat din 2009 pana in 2022!