Republica Moldova își alege președintele. Este pentru prima oară dată în ultimii 20 de ani când cetățenii își aleg prin vot direct președintele, acesta fiind până acum votat de parlament.
Sunt așteptați la vot aproape 3 milioane de cetățeni înscriși în listele electorale. Până la ora 8.00, au ajuns la urne 1,5%, respectiv peste 43 de mii de alegători.
Numărul tinerilor de până la 28 de ani care și-au exprimat dreptul constituțional este mult mai mare decât la 30 octombrie, scrie independent.md.
La primul tur de scrutin au votat 1,44 milioane de cetățeni, dar peste 22 de mii de voturi au fost declarate nevalabile.
Peste 680 de mii de voturi au mers la socialistul Igor Dodon, 47,98% din sufragii, candidatul prorus al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în timp ce Maia Sandu, candidata proeuropeană a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a acumulat aproape 550 de mii de voturi, 38,71% din sufragii.
Citeşte şi Dodon: Cred că cetățenii vor ca țara să meargă în altă direcție decât guvernarea actuală