Momentul critic: împăratul e gol!

Poziţia judecătorilor din motivarea sentinţei la procesul Băsescu-Patriciu ne scapă de o povară. Nu mai purtăm pe umeri o minciună naţională. Traian Băsescu a comis o violenţă la adresa unui copil. Minciuna nu mai stă nici măcar pe umerii preşedintelui. La puţin timp după alegeri a şi recunoscut că i-a tras-o. Minciuna cu ne-lovirea copilului a avut doar valoarea unei şmecherii electorale. A atras atenţia tuturor şi a pus sub semnul îndoielii un adevăr evident. Ne-a făcut-o cu juratul acela perfect prefăcut şi cu privirea rece a ochiului său neclintit. Raportul tras de păr, demonstraţia de servitor a fizicianului ajuns ministru şi minciuna aproape rituală au fost suficiente ca să clatine convingerea multora dintre cei care erau siguri de palma (pumnul) peste faţă. Lipsea doar instanţa care să anuleze minciuna şi să formuleze ce a recunoscut şi preşedintele. Un incident pentru care, în mai toate ţările lumii, un candidat ar fi zburat din cursă. În România, cu tupeu, cu martori strâmbi şi cu servicii secrete montate, totul a ieşit ca la circ. Adică pe dos.

Am scăpat şi de marea minciună care plutea peste o ţară, în ciuda faptului că fiecare cetăţean avea convingerea că incidentul era unul adevărat. În fapt, s-a spulberat şi ultima contradicţie privitoare la Traian Băsescu. Cea referitoare la pactul pentru educaţie s-a lămurit mai demult. N-a fost decât o altă minciună ridicată la rangul de strategie naţională. S-a dezumflat ca o băşică de porc călcată de un cal bătrân şi chior. Ca şi anticorupţia. S-a terminat când a fost pomenită. S-a făcut praf şi marea campanie de restructurare a clasei politice. A fost introdus votul uninominal şi am scăpat de corupţi. Ne-am ales cu o bandă. S-a terminat şi cu modernizarea sisemului de sănătate. Ne pândeşte moartea din fiecare diagnostic şi din fiecare spital. Marile strategii de ieşire din criză ne-au afundat şi mai rău. Am terminat şi cu pensiile nesimţite. S-au mărit numai la oamenii sistemului. Aşa a început operaţiunea de jupuire a săracilor. Am modernizat şi relaţiile României cu ţările europene. Le dăm tuturor sfaturi, dar mai ales lecţii. Adică un soi de declaraţii peste bot. Să ia exemplul impostorilor de la Bucureşti. Fiţele europenilor ţin doar de ironia sorţii. Marii conducători de la gurile Dunării demonstrează cum se intră cu buldozerele în buget. La fel ca şi în populaţie. Decizie, fermitate, cruzime! Competenţa? O prostie inventată de dragul democraţiei. O ţară poate fi condusă la fel de catastrofal şi de un marinar, un vameş, un ospătar, două-trei poame, o paraşută şi două pachete de slugi fidele şi nemiloase. Nu mai este nevoie nici de comunişti şi nici de legionari. O distrug pelticii închipuiţi.

Ultima noastră amăgire se destramă. Judecătorii au conchis: Traian Băsescu a fost violent. Dacă mai era cineva care să-l creadă un vaporean de mătase! Celelalte subiecte ne sunt clare. Şi cu flota, şi cu casa, şi cu terenurile, şi cu energia. A căzut şi ultima eşarfă străvezie, pe care o mai puteam invoca la înfruntarea adevărului. Acum e gata. Nu mai avem încotro. Trebuie să recunoaştem că împăratul e gol. Nu-l mai acoperă absolut nimic.

Ştiţi care este pericolul? Lipsit de orice loc spre care să ne mai poarte cu fanteziile sale, Traian Băsescu devine periculos. Nu mai are decât şansa disperatului. Aceea de a se îndrepta împotriva tuturor!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.