Monica Iacob-Ridzi: Soluţia instanţei este profund netemeinică, voi formula recurs

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, condamnată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond este ‘profund netemeinică’ în raport cu probele pe care actualul deputat le-a prezentat în cursul judecăţii. Într-o declaraţie de […]

De cotidianul.ro - Autor

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, condamnată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond este ‘profund netemeinică’ în raport cu probele pe care actualul deputat le-a prezentat în cursul judecăţii. Într-o declaraţie de […]

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, condamnată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond este ‘profund netemeinică’ în raport cu probele pe care actualul deputat le-a prezentat în cursul judecăţii.

Într-o declaraţie de presă remisă luni AGERPRES, Monica Iacob Ridzi afirmă că va declara recurs împotriva sentinţei.

‘Apreciez soluţia pronunţată de instanţa de fond ca fiind profund netemeinică în lumina probelor administrate de către mine, în cursul judecăţii’, se arată în declaraţia de presă.

Monica Iacob-Ridzi afirmă că a depus documente în instanţă din care reiese că în calitate de ministru nu a dispus efectuarea de plăţi prin semnarea unor ordine de plată şi susţine că din interceptările făcute de procurori rezultă că ea nu ar fi comis, cu intenţie, faptele de care este acuzată, scrie sursa citată.

‘Cum este posibil să condamni ministrul pentru că ar fi abuzat în funcţie şi că ar fi plătit unor societăţi comerciale nişte bani, în condiţiile în care s-au depus documente în instanţă din care reiese că ministrul în funcţie nu a dispus aceste plăţi prin semnarea ordonanţărilor de plată? Cum este posibil să condamni pe cineva pentru abuz în funcţie făcut cu intenţie, cât timp au fost martori şi coinculpaţi care au spus (în interceptările procurorilor), textual ‘Deci, chestiunea este că ea (Iacob-Ridzi Monica Maria -n.n.) NU ştie că s-a făcut pe genunchi treaba! Tu poţi înţelege chestia asta?! Ea nu ştie cum s-a făcut, ea ştie că s-a făcut!?”, se arată în textul declaraţiei de presă.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului mai spune că expertiza financiar-contabilă nu a evidenţiat un prejudiciu în ceea ce o priveşte şi că atribuirea contractelor către firmele implicate în organizarea Zilei Tineretului s-a făcut în baza consilierii primite de la ANRMAP.

Monica Iacob-Ridzi afirmă că nu poate fi condamnată pentru fals deoarece nu a întocmit niciun document şi a delegat, în scris, prin ordin, toate atribuţiile legate de organizarea evenimentelor legate de Ziua Tineretului.

Fostul ministru neagă şi acuzele referitoare la faptul că ar fi dispus ştergerea unor e-mail-uri din sistemul informatic, precizând că există declaraţii ale unor martori şi coinculpaţi care recunosc că o asemenea faptă nu s-a comis din dispoziţia ei.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.