Monica Macovei, criticată dur de Elena Băsescu

de Cristian Oprea şi Cornel Nistorescu

Când a început tirul acuzelor, Elena Băsescu nu ştia că în sala respectivă se află, pe lângă europarlamentari, şi deţinătorii bursei Robert Schuman, acordată de Parlamentul European. Adică martorii întâmplării!

Chiar şi aceştia au început să se teamă, deşi când au auzit şirul de acuzaţii şi au văzut ţuguiul buzelor tinerei politiciene, au înţeles pericolul. Nu le venea să creadă!

Deţinătorii bursei Robert Schuman au încercat de mai multe ori să organizeze o întâlnire cu europarlamentarii din delegaţia României. Evident, încercarea lor s-a îndreptat spre personalităţile din grupul parlamentar al PDL. S-au adresat întâi „rebelului” Cristian Preda. I-au trimis mai multe e-mailuri, dar fără folos. O lună de zile n-au primit nici un răspuns. Apoi i-au scris şi lui Sebastian Bodu. Acesta s-a dovedit mai receptiv. În cele din urmă, pe 1 iunie, la ora 13.00, în sala în care se desfăşoară reuniunile grupului român al PPE, întâlnirea a şi avut loc. De faţă erau şi Theodor Stolojan şi, sosită mai târziu, Elena Băsescu.

Prima chiflă a venit de la fostul prim-ministru al României. O bursieră a întrebat: „Cum putem obţine un stagiu la un eurodeputat român? Sau cum am putea obţine un job de asistent?”.

Răspunsul lui Theodor Stolojan a fost lămuritor: „Noi nu avem loc pentru că trebuie să-i promovăm pe cei care s-au luptat pentru noi în campania electorală ca să ajungem eurodeputaţi. Dar puteţi să vă trimiteţi CV-urile celorlalţi 720 de eurodeputaţi”.

Între timp, ca steaua căzătoare, a intrat şi Elena Băsescu. Aceasta n-a realizat cine este de faţă. Şi s-a dezlănţuit împotriva Monicăi Macovei. Trebuie spus că fostul ministru al Justiţiei vorbise nu demult despre corupţia din partidul aflat la putere. Adică din partidul lu’ Tata!

– „Domnu’ Stolojan, da’ mie de ce mi-au dat ăştia de la Qvorum nota 1 la comunicare? Că eu comunic… vorbesc…”

Eu promovez consiliere, nu parlamentare!

Theodor Stolojan a ridicat din umeri, înghiţind în sec.

– „Noi cei din PDL ne boicotăm între noi! Monica Macovei de ce zice că cei din PDL fură? Ea nu a ajuns eurodeputat tot pe listele PDL? Şi ea cu ce-şi ţine copilul la Londra? Da, ea îşi permite să vorbească orice că are pile la jurnalişti. La fel ca şi Cristian Preda!”

Şi pentru a nu lăsa loc de dubii, Elena Băsescu a reluat cam cu aceleaşi cuvinte încă de două ori.

Sebastian Bodu, speriat de bombe şi de familia Băsescu, a îngheţat. Theodor Stolojan a început să privească la Lună deşi se afla într-o încăpere. Bursierii Schuman au rămas cu gura căscată. Speranţele lor se duceau pe apa sâmbetei.

Această întâlnire şi această discuţie sunt dincolo de orice îndoială. În urma ei, unul dintre participaţi a şi redactat o scrisoare pe care a trimis-o eurodeputaţilor. Din ea am şi extras pasajele discuţiei. Alţi participanţi au confirmat-o de-a fir a păr. Cu o singură condiţie. Să nu le dăm numele că le distrugem cariera. Vor avea parte de uşi închise peste tot. Şi de alte consecinţe, mult mai grave. Lucru pe care îl şi facem. Le trecem numele sub tăcere. La puţin timp, scrisoarea despre această întâlnire a fost refuzată la un ziar bucureştean. Bursierii au fost avertizaţi să-şi ţină gura. Şi europarlamentarii din PDL au tăcut mâlc. Mai mult, pentru a le testa curajul, i-am sunat şi le-am cerut detalii despre incident şi despre acuzaţiile Elenei Băsescu la adresa Monicăi Macovei. O bună parte dintre europarlamentarii PDL nu au răspuns la telefon, iar cei cu care am vorbit au părut să nu se simtă în largul lor când i-am întrebat dacă au cunoştinţă despre episodul relatat, dar şi dacă au fost martorii unor situaţii asemănătoare.

De frica lor, mi se ridică părul în cap!

Sebastian Bodu: „Nu-mi aduc aminte de acest episod. Poate s-o fi întâmplat când nu am fost eu acolo, nu ştiu ce să vă spun. Nu am auzit aşa ceva. Nu ştiu când a fost trimis e-mailul. Dacă a fost trimis la începutul lunii iulie, eram deja în vacanţă”.

Iosif Matula: „Nu-mi aduc aminte aminte chiar aşa ceva. Eu nu am auzit, nu-mi aduc aminte. La Parlamentul European este foarte mult de muncă. A trecut o lună şi nu îmi aduc aminte”.

Cristian Preda: „Nu am fost la discuţia respectivă (a parlamentarilor PDL cu stagiarii români ai burselor Schuman – n.r.), dar am avut cu dumnealor o întâlnire separată. Dacă aş fi fost prezent v-aş fi spus ce s-a discutat acolo”.

Marian-Jean Marinescu: „Probabil că nu am fost eu la acea întâlnire. S-ar putea să fi fost plecat în vreo deplasare. Nu ştiu de aşa ceva. Oricum vreau să remarc faptul că nu e frumos ceea ce a făcut acea domnişoară stagiară: să vină la şedinţele de grup şi după aceea să facă public ceea ce s-a discutat acolo. Nu e corect ceea ce a făcut. Probabil că domnişoara Băsescu – că văd că dumneaei este ţinta dumneavoastră – a exprimat un punct de vedere în interiorul grupului nostru după ce doamna Macovei ne-a făcut pe toţi hoţi. Dar despre ce a spus doamna Macovei cu privire la noi nu aţi scris. Să ştiţi că domnişoara Băsescu îşi face datoria de europarlamentar: şi la grup şi la comisii şi la plen. Am văzut şi eu acel e-mail în care sunt asociat cu Statele Unite ale Olteniei, lucru care mă onorează pentru că sunt oltean şi oltenii în marea lor majoritate sunt cei care m-au trimis în parlament”. Teodor Stolojan şi Monica Macovei nu au răspuns ieri la telefon, în pofida insistenţelor noastre. Cât despre EBA …

Vacanţă plăcută tuturor!

UPDATE:

EBA şi Syda, la Ritz Carlton

În timp ce europarlamentarii PDL se dădeau de ceasul morţii să ascundă acest incident, bursierii au plecat care încotro la iluziile lor, iar Elena Băsescu s-a întors la Bucureşti pentru a-şi lua iubitul şi a pleca în vacanţă.

Ajunsă la Bucureşti, Elena Băsescu s-a dus la cumpărături, s-a interesat ce mai este nou şi a plecat în vacanţă pe Coasta de Azur.

Acolo s-a cazat la Hotelul Ritz Carlton de la Cannes. Trebuie precizat că hotelurile Ritz Carlton şi Martinez sunt cele mai scumpe de acolo. O cameră simplă în plin sezon, cu vedere la mare, costă între 1.500 şi 1.700 de euro. Cel mai ieftin apartament începe de la 3.000 euro pe noapte. EBA şi Syda (Bogdan Ionescu) au stat într-un apartament.

Monica Macovei şi europarlamentarii PDL se fac că nu ştiu şi nici nu o acuză de nimic pe fata cea mică a preşedintelui. Se tem de gura ei mai ceva ca de moartea politică.

Alo postacii portocalii !

Lăsaţi-o mai moale: informaţiile şi atenţie documentele ! le avem din interiorul PDL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.