Mortul e viu de 19 ani

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, declarat mort în urmă cu 19 ani, trăiește și este internat la Institutul de Psihiatrie Socola, totul fiind scos la iveală de reprezentanții unității medicale, atunci când au încercat să clarifice situația bolnavului, pentru a deconta cheltuielile de întreținere, relatează Mediafax.

Gălățeanul, care are probleme psihice, a fost declarat mort în urmă cu 19 ani, după ce polițiștii din Ilfov au descoperit un bărbat mort în urma unui accident de tren. După mai multe verificări, anchetatorii ilfoveni au stabilit că trupul celui lovit de tren aparține unui gălățean cu probleme psihice dispărut de acasă de câteva luni. Mai mult, cadavrul a fost predat familiei care l-a înmormântat creștinește, iar Starea Civilă Galați a întocmit un act de deces în baza documentelor prezentate de Serviciul Investigații Criminale al Poliției.

La sfârșitul anului 2000, reprezentanții Institutului de Psihiatrie Socola din Iași au început să facă demersuri pentru realizarea unui buletin pentru unul dintre pacienții unității și astfel ei au aflat că bărbatul pe care îl găzduiau de ani de zile era, de fapt, bărbatul lovit de tren în Ilfov și declarat mort la Galați.

Pentru a rezolva problema și pentru a-i reda identitatea bărbatului, cei de la Socola au deschis mai multe acțiuni în instanță, dar procesele s-au prelungit până în anul 2016, când Institutul de Psihiatrie din Iași a obținut o decizie definitivă, iar de atunci se așteaptă documentele de la Starea Civilă Galați.

Reprezentanții Institutului de Psihiatrie Socola din Iași spun că astfel de situații se pot produce deoarece la spital ajung numeroase persoane fără acte de identitate, iar pentru identificarea lor se solicită ajutorul Poliției. În cazul gălățeanului declarat mort, unitatea medicală nu a putut deconta serviciile oferite, tratamentul și mâncarea fiind oferite din bugetul spitalului.

„La noi ajung frecvent persoane cu identitate necunoscută, oamenii sunt luați de pe stradă, accidentați, drogați, și primesc la noi asistență, cazare. Pe unii dintre aceștia nu reușim să-i identificăm nici cu ajutorul Poliției. Am avut o surpriză să aflăm că unul dintre cei aflați la noi este declarat decedat. Am dat în judecată Primăria Galați pentru anularea actului de deces, era singura variantă. A fost un proces lung, prima dată ne-a fost respinsă solicitarea, în 2009. Acum avem o hotărâre definitivă de anulare a certificatului de deces. A fost obținută în 2016. Cei de la Primăria Galați încă nu ne-au răspuns. El stă la noi de 20 de ani, noi oferim servicii, el este declarat mort, noi nu putem deconta nimic la Casa de Asigurări de Sănătate. După ce vom obține actul de identitate situația va reveni la normal și vom putea deconta toate cheltuielile”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, managerul Institutului de Psihiatrie Socola-Iași, Gabriel Oprișanu.

Situația ar putea fi rezolvată săptămâna viitoare, când unul dintre juriștii Primăriei Galați va merge la Iași cu documentele solicitate de instanță.

„A existat un proces între Primăria Galați și Institutul de Psihiatrie Socola din Iași. Cei de acolo au obținut în instanță anularea hotărârii de deces. Documentul era din 1999, a fost întocmit la Galați, după ce s-a găsit un cadavru. Atunci, polițiștii au făcut identificare, au emis niște documente. Conform documentelor furnizate de cei de la Investigații Criminale, noi am întocmit actele de deces. Ulterior, s-a aflat că persoana declarată decedată trăia, era la Socola, așa că institutul a solicitat anularea actului de deces. Doar prin instanță se putea obține așa ceva. După obținerea deciziei, situația nu a fost rezolvată deoarece Institutul Socola a trimis la Galați un fax. Cei de la Starea Civilă ne-au informat și ne-au spus că nu pot reface documentele doar în baza unui fax, de aceea au solicitat hotărârea în original a Judecătoriei Iași. Ca să rezolvăm problema, săptămâna viitoare un angajat al Serviciului Juridic al Primăriei Galați va merge personal la instanța din Iași cu toate documentele necesare”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați, Raluca Ardean.

Surse din cadrul unității medicale ieșene au dezvăluit că familia a aflat că bărbatul cu probleme psihice nu a murit, dar nu a dorit să-l contacteze.

După obținerea actului de identitate, membrii familiei vor fi informați în mod oficial despre situația rudei lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Intr-o tara unde toti sint declarati morti , persoane fizice , imediat dupa venire in viata , ce mai conteaza unul in plus sau minus …..fizica e stiinta care se ocupa de studiul materiei fara viata , de materia vie se ocupa biologia ..homo vocabulum est naturae , persona juris civilis est

  2. Ma intreb totusi ce probleme psihice poate avea de nu stie chiar nimic de el insusi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.