Atoritățile de la Kiev ar avea în vedere atacuri teroriste împotriva misiunilor diplomatice ruse în Europa, în special în Germania, țările baltice și Scandinavia, a precizat Serviciul rus de informații externe (SVR) pentru TASS, scrie activenews.ro.
„Potrivit informațiilor de care dispun europenii, una dintre opțiunile pe care le are în vedere regimul ucrainean pentru întreruperea negocierilor presupune efectuarea unei serii de atacuri teroriste împotriva misiunilor diplomatice ruse din țările europene”, a precizat biroul de presă al SVR.
„Ucraina va încerca cel mai probabil să efectueze atacuri similare în Germania, statele baltice și Scandinavia”, se arată în comunicat.
După cum s-a menționat, cooperarea dintre aceste țări și Rusia este la cel mai scăzut nivel din UE, contactele între serviciile speciale în direcția antiteroristă au fost practic reduse.”
După cum se indică în comunicatul SVR, „este de asemenea posibil ca ucrainenii să prefere Slovacia și Ungaria, deoarece o astfel de alegere promite „beneficii suplimentare” – membrii UE care iau o „poziție specială” în conflictul ucrainean vor fi discreditați, mai spune SVR, arată sursa citată.
SVR are dreptate. Atacurile teroriste ale Ucrainei (pe care le-a sugerat însusi Jale-nki, într-un discurs-amenintare), nu se vor limita la reprzentantele dilomatice/consulare ruse: tipii vor ataca si locuri simbolice ale statelor VESTICE: provocarea trebuie sa fie „plauzibila”: tipii n-au recunoscut, de altfel, nici doborârea intentionata (credeau ca era avionul în care zbura Putin) a lui MH17 malaezian.