Moscova mizează pe dezbinarea țărilor occidentale

Kremlinul a susţinut marţi că europenii încep să întoarcă spatele Ucrainei, o nouă săgeată lansată de Moscova într-un moment în care continuarea ajutorului pentru Kiev suscită tensiuni interne în Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite ale Americii (SUA), informează AFP.

„Europenii îşi dau foarte bine seama că şi-au aruncat banii pe fereastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, pentru agenţii de presă ruse.

În opinia lui Peskov, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află astfel „într-o poziţie foarte dificilă”. „El nu mai primeşte bani, nu mai sunt suficiente obuze pentru el în străinătate şi el are probleme acasă”, în Ucraina, a adăugat Peskov.

Kremlinul se străduieşte în ultimele săptămâni să prezinte ţările occidentale, principalele susţinătoare ale Kievului, ca fiind dezbinate în faţa drumului de urmat în ceea ce priveşte Ucraina, după aproape doi ani de ofensivă a Rusiei.

Tonul este mult mai optimist la Moscova după eşecul contraofensivei ucrainene anul trecut.

Astfel, frontul care se întinde în Ucraina pe circa 1.000 de km este îngheţat, în avantajul armatei ruse, care ocupă aproape 20% din teritoriul ţării vecine şi care a putut în ultimele luni să-şi întărească poziţiile, mobilizând în acelaşi timp industria naţională pentru a-i furniza muniţiile necesare în vederea continuării ofensivei sale.

Marţi, Dmitri Peskov şi-a exprimat de asemenea satisfacţia în legătură cu disensiunile din cadrul clasei politice americane, republicanii continuând să blocheze un ajutor important destinat Kievului.

„La un moment dat, (preşedintele american Joe) Biden a declarat că este vorba de o investiţie pentru americani”, a spus Peskov cu privire la ajutorul pentru Ucraina. „Dacă îl considerăm ca atare, atunci el a suferit un faliment”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Ucraina a exprimat la rândul său temeri în legătură cu diminuarea sprijinului occidental, după doi ani de conflict care au uzat opinia publică şi odată cu apropierea unor importante termene electorale – alegerile europene din iunie în UE şi cele prezidenţiale din noiembrie în SUA.

Potrivit Institutului din Kiel din Germania, ţările occidentale au promis deja peste o sută de miliarde de dolari Ucrainei pentru a-i susţine economia, puternic afectată de conflict.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

15 Comentarii

  1. „Moscova mizează pe dezbinarea țărilor occidentale”

    Rusii nu mizeaza pe asta, este scopul lor principal ! Apoi, aruncatul banilor pe fereastra este sport preferat de argatii ai lui Ursula de la Ojdula (n-am gasit alta rima). Pana si romanii, care niciodata n-au bani, fac asta, in favoarea tarii care detine nemeritat, cu voie de la Severin, doua provincii romanesti luate de URSS (bastion al pacii e !)

  2. Occidentul toaca banii platitorilor lui de taxe in Urcacania pe armament pentru a recupera investiile rotschildienilor din aceasta tara ce se ridica la sute de miliarde de euro. De aceea trebuie ca urcacanii sa moara pana pana la ultimul luptand contra rusilor. Slava Z.

  3. Bravo tomlin,bravo. Te susțin la lins khazari la țuhaus.

  4. Daca Occidentul e dezbinat este fiindca se simte cu musca pe caciula…..Occidentul stie ca e vinovat suta la suta pentru razboiul din Ucraina… 1. Occidentul este vinovat pentruca a Expansionat la Est prin UE si NATO profitand de degringolada Europei de Est, inclusiv a Rusia….2. Degringolada a fost provocata tot de Occident care a atras tarile din Est cu imprumuturi care s – au dovedit Camatarie organizata…Dovada ca am dreptate, China nu a pus botu si a castigat, Europa de Est a pierdut iremediabil…3. In ultimii 30 de ani, Colonialismul Occidentului si – a revenit in Europa de Est, dupa ce era pe cale sa se prabuseasca definitiv dupa anii 1980…4. Nu toate Statele din Occident sunt dispuse sa apere pana in panzele albe minciuna cum ca Rusia a atacat neprovocat Ucraina…5. Chiar si cenzurarea totala a Mediei ruse in Europa este o dovada ca Europa avea de ascuns o minciuna…Timp de 2 ani de zile orice articol Media despre Ucraina era obligatoriu sa inceapa si sa se termine cu Formula…Rusia a atacat neprovocat Ucraina….

  5. Si in 1939 URSS a reusit sa sparga gasca nazista europeana care trebuia sa o ocupe militar si sa o distruga….Atunci Gasca nazista a uitat ca drumul spre URSS trece prin Polonia….Prin urmare Stalin a fost de acord sa primeasca oferta Germaniei pentru un Armistitiu. Asa s – a incheiat Pactul Ribentrop – Molotov….Pact pe care nazistoizii Romaniei il injura si azi de ciuda ca au pierdut razboiul cu URSS…Desigur ei mint ca il injura pentru Basarabia….dar Basarabia nu conteaza in chestiune. URSS isi relua oricum Basarabia pe care la 1918 Romania o anexase militar pe furis, fapt condamnat pana si de Statele Unite ale Americii care NU au recunoscut lipirea de la 1918 a Basarabiei la Romania…pentru ca era prea gogonata, prea contrara teoriei Autodeterminarii pe care chiar SUA o brevetase.

  6. bine,bine
    sa facem o critica la adresa Russiei:
    -„yandex.ru” SUNA F.F. YEDISH!

  7. Mizeaza de fapt pe falimentul tarilor occidentale. Fenomenul ireversibil deja inceput incepe sa ia amploare.

  8. Polonezii dăunăzi au sărit arși.Investigatia cu racheta lansata de ucraineni și care a omorât doi polonezi nu poate fi terminată căci Ucraina nu colaborează cu procurorii de la Varșovia..Nimic,nimic..Liniste totala!Polonezii cer vinovații!.Ucrainenii nici nu le răspund macar în presă.Cum să răspundă daca lansarea a fost intenționată pentru a atrage NATO în conflict.!Ordinul a fost dat de așa personalități pe care nu-i poți lichida cum pe dispecerul de la istoria cu avionul malaiezian..!

  9. Asta este visul si maniile belicoase rusesti dintotdeauna. Dezbina si cucereste. Agentii lor au lucrat si lucreaza de secole pentru asta, cu izbanzi cand s-a lasat garda jos dar si cu esecuri cand civilizatia si-a dat seama ca era amenitata de acesti salbatici. Intr-adevar, sunt cativa cai troieni in Europa, care si-ar dori-o ingenuncheata (Hungaria, Austria – cu ifose la fel, imperiale- dar si micuta si sinucigasa Slovacie). Prin urmare, pasarea malai viseaza. Cu toate jertfele umane pe care le ascunde cvupola de ucigasi care a strivit cu setea lor de sange tara imensa pe care au adus-o in pragul dezastrului care se anunta incet, incet, fara indoiala. Poporul ucrainian nu face concesii poftelor desantate iar civilizatia Europei nu are intentii sinucugase. Sa avem putintica rabdare…

  10. Proștii când nu ai dușmani își caută și dacă nu îi găsesc ii inventează …

  11. Citez din Testamentul lui Petru I Sifiliticul adresat urmasilor: „Cred cu tărie că Statul Rusia va putea aduce întreaga Europă sub suveranitatea rusă… trebuie să vă extindeți întotdeauna spre Marea Baltică și spre Marea Neagră’
    Pericolul rus la adresa Civilizatiei nu poate fi indepartat decat pe cale militara

  12. cateva fraze din Testamentul lui Petru :
    …1.A tine natia ruseasca necurmat in stare de razboi, spre a avea pe soldatii ei pururea deprinsi la razboi … Razboiul sa ajute pacii, in interesul intinderii Rusiei si a inaintarii ei in inflorire.

    2.A chema prin toate putincioasele mijloace, de la natiile cele invatate ale Europei, Comandiri in vreme de razboi si oameni invatati in vreme de pace, spre a face ca natia ruseasca sa capete foloase de la celelalte natii, fara a pierde nimic din ale sale proprii.

    3.A se amesteca in toate pricinile si dezbaterile din Europa, mai vartos in acele tari care fiind mai in apropriere, intereseaza mai cu seama.

    4.A baga vrajba in Polonia, a hrani in ea tulburari necontenite; a castiga cu bani pe cei mai puternici, a avea inrauriri in Dietele lor spre a putea lucra la alegerea Crailor lor si a-si face partizani in Polonia … Daca puterile vecine s-ar impotrivi sa le impace impartind-o cu ele …

    5.A lua cat s-ar putea mai mult din hotarele Suediei si a sti cum sa se faca ca insasi ea, Suedia, sa-i deschida razboi, spre a-i gasi pricina de a o subjuga… …

    6.A insotii Printii rusi intotdeauna cu printese din Germania spre a inmultii influenta noastra acolo … sa se uneasca de la sine la pricina noastra.

    7.A cauta alianta de comert cu Englitera, mai mult decat a oricarei alte Puteri, pentru ca ea are mai mult trebuinta de Rusia … … a face ca negustorii si matrozii ei sa-i deprinda pe cei ai natiei noastre spre navigatie si comert.

    8.A se intinde neincetat catre Nord pe marginea Marii Baltice si catre Sud pe marginea Marii Negre.

    9.A se apropia cat mai mult de Constantinopole si de India, ca acel ce va stapani acolo, va fi adevaratul stapanitor al lumii …

    10.A cauta si a castiga alianta Austriei ……. prin taina a intarata dusmania Printilor Germaniei impotriva ei…
    etc..

  13. Nenea DREACuu’ gaseste mereu Vase RELE in care PUNE cu Satisfactie, laolalta cu Dejectiile Intune(ri)cimii Sale, pe Indivizii NAROZI pe care ii are in EGERIE, de la Nastere, la …:) DePunere IN Vasele Sale RELE si Puturoase …
    Sincer, NU il vaz Bine pe Hartistuu’ POLITIC.
    NUil vaz BINE deloc …
    CINE l-a pus?
    Era apreciat ca ACTOR, avea copios din CE trai …
    Probabil ca UNII sunt Damnati din Nastere sa fie CHEMATI obligatoriu si apoi, FOLOSITI.
    Dreacuu’ l-a PUS!
    Viata lui de acum inaine, va fi o CONTINUA Fuga …

  14. Celui cu testamentul lui Petru.
    Băi.esti editat di tătu..
    Trebuia Stalin sa fugărească fasciștii pina la granița și să vă lase cu ei..Numaidecât muricanii încercau și prin Europa vreun Little Boy..poate nu te mai nășteai..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.