Moștenitoare surpriză a averii lui Karl Lagerfeld

Creatorul de modă german Karl Lagerfeld, designerul principal al casei Chanel, care a murit la vârsta de 85 de ani, marţi, şi-ar fi desemnat drept moştenitoare pisica, o celebră birmaneză numită Choupette, potrivit voici.fr, citat de Mediafax.

Celibatar şi fără copii, Karl Lagerfeld lasă în urma sa o pisică devenită celebră în ultimii ani, Choupette, o birmaneză pe care a adoptat-o în 2011.

„Totuşi, mi se pare că în Franţa este interzis să laşi moştenire ceva hamsterului sau porcului de Guineea”, i-a spus la un moment dat un jurnalist.

„Foarte bine, pentru că eu nu sunt francez”, a declarat creatorul german, a cărui avere este estimată la peste 170 de milioane de euro.

Lagerfeld era rezident francez, dar ar fi putut să ceară prin testament să se aplice legea germană în ceea ce priveşte desemnarea moştenitorilor. În Germania este permisă desemnarea animalelor de companie drept moştenitori. O altă posibilitate de a-şi lăsa averea pisicii ar fi fost să desemneze o persoană de încredere căreia să îi lase o sumă de bani cu condiţia ca aceasta să aibă grijă de felină până la moarte. O a treia posibilitate ar fi fost să fi înfiinţat o fundaţie care să aibă ca misiune îngrijirea pisicii.

Choupette deţine deja o avere de aproximativ 3 milioane de euro, potrivit unor declaraţii făcute de Karl Lagerfeld în 2015, anul în care a fost lansată cariera pisicii. Prietena celui supranumit „Kaiser-ul” „a lansat” o colecţie de produse de machiaj, după care a devenit imaginea mai multor branduri, printre care Opel.

Felină albă birmaneză cu ochi albaştri are 50.700 de urmăritori pe platforma Twitter şi 184.000 de fani pe Instagram şi este renumită şi pentru tratamentul regal de care beneficiază. Choupette călătoreşte într-un avion privat şi are în permanenţă la dispoziţie două însoţitoare şi o gardă de corp personală. Totodată, în 2014, Karl Lagerfeld i-a dedicat pisicii sale o carte, intitulată „Choupette – the Enchanted Life of a Fashion Cat”.

Germanul Karl Lagerfeld este considerat unul dintre cei mai importanţi creatori de modă ai sfârşitului de secol al XX-lea. A colaborat cu mai multe case de modă, printre care Chanel, unde a fost director de creaţie din 1983, dar şi Fendi.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.