UE a depăşit Statele Unite ale Americii pentru rata populaţiei care a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, şi-au exprimat sâmbătă bucuria pe Twitter mai mulţi responsabili europeni, în contextul în care vechiul continent a fost în urmă luni de zile, notează AFP.
„Uniunea Europeană a vaccinat până în prezent o parte mai mare a populaţiei sale cu prima doză decât Statele Unite (55,5%/55,4%)”, a afirmat pe reţeaua socială secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune. „Continuăm, mărim viteza!”, a adăugat el, împărtăşind statistici de pe site-ul Our World in Data.
Strategia europeană de vaccinare, care a demarat mai lent decât în Regatul Unit şi Statele Unite din cauza unei aprovizionări insuficiente, a făcut obiectul criticilor şi polemicilor în primele luni ale anului. Comisia Europeană, care a coordonat comenzile de vaccinuri pentru cele 27 de state membre, a fost luată ca ţintă.
„Am promis, am îndeplinit. UE depăşeşte Statele Unite în această săptămână şi devine primul continent vaccinat cu prima doză din lume. Totul, în timp ce exportăm jumătate din producţia noastră în peste 100 de ţări”, a salutat, de asemenea, pe Twitter comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.
„Eficienţă şi solidaritate – o realizare de care putem fi mândri”, a adăugat acest oficial căruia i s-a încredinţat responsabilitatea unui grup de lucru pentru a mări producţia şi aprovizionarea cu vaccinuri în Europa.
În februarie, în mijlocul polemicii legate de „întârzierea europeană, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen a recunoscut „unele greşeli”.
„Am subestimat dificultăţile legate de producţia de masă (…) Am fost prea optimişti şi, fără îndoială, prea încrezători în ceea ce priveşte livrarea la timp a dozelor comandate”, a declarat ea.
Dar „lupta împotriva virusului nu este un sprint, este un maraton, care necesită rezistenţă şi tenacitate”, a adăugat Ursula von der Leyen, citată de AFP.
majoritatea s-a trezit **
O STIRE MINCIANOASA. In fapt oamenii REFUZA VAXXUL, Majoritatea s-au trezit. Incepe marea segregare intre cei putini si spalati pe creieri si cei care vad ADEVARUL. Neo-nazismul-bolsevik combinatia soros/schwab in planul de exterminare a omenirii. Europa se depopuleaza pentru a face loc hoardelor de musulmani. Trebuie sa porneasca un razboi de segregare din orice si prin orice mijloc pentru a putea controla si extermina atata omenire. TREZITI-VA !
Viclenii cins ucid o fac sub pretextul binelui. Si drumul spre iad e pavat cu intentii bune.
Sa-i intreci la prostie chiar si pe americani e intr-adevar o performanta si un motiv de mandrie.
Iresponsabili _ europeni” sunt cu duiumul: de la cei care lasa barierele sa treacă în UE milioane de musulmani și afro, până la cei dispuși să permită ingineriile genetice și sociale pe populația alba creștină dcic mai apatică și imbatranita a continentului…
„Continuăm, mărim viteza!”
„Eficienţă şi solidaritate – o realizare de are putem fi mândri”
Ce exprimări comunistoide de pe vremea de pe vremea lui Mao Zedong, din timpul Revoluției Culturale din China.
UE-RSS depăsește USA la vaccinism.
Peste vreo lună vestele galbene sunt în război cu milițiile dictaturii progrsiste impuse de Micron.
Cele mai vaccinate state sunt nevoite să reintroducă restricțiile pe care tocmai le scoseseră că ei sunt vaccinați, cum vre USR+
Cu toată vaccinarea de dictaturi tot n-au scăpare.
capitalismul e pe marginea prapastiei
socialismul e cu 1 pas inaintea lui…
(asa va spuneau tovarashii bolshevici,in alta ordine de idei,
putzine si strambe).
(si ne asigurau ca „capitalismu e muribund si in putrefactzie”,
asta spuneau banditzii banditzilor,hotzii hotzilor,cel mai mare Capitalist).
Si ce daca au depasit. Cu cit mai multi vaccinati cu atit mai multe cazuri ca in Israel, UK, Spania.
Desi este evident pentru oricine ca Pandemia = mascarada , o falsitate regizata de patroni medicali , Unii , nu putini , se reped sa- si faca tot felul de vaccinuri riscindu-si cu inconstienta viata doar pentru a if trendy , doar pentru ca a ascultat de tot felul de amploaiati TV calificati in manipulare si turnatorie.
Cine ne garanteaza ca vaccinul asta fizerist nu da peste ani boli grave de exemplu cancer in proportie de 10% din cei vaccinati astazi??? Atata timp cat vaccinul nu a fost probat pe animale cu ritm mare de inmultire: iepuri, soareci de laborat… totul ramane o nebuloasa la voia intamplari. Sunt sanse ca vaccinul sa nu dea nici o complicatie pe termen lung dar sunt si sanse ca el sa dea???
Primul continent din lume care in 2-3, hai, 4 ani isi va injumatati populatia.
„La sefii dă la lume” nu le place de populatia alba, e recalcitranta; drept pentru care ii da cu „jab”, care este cam cum e flitu’ pentru gandaci.
se pare ca nivelul de inteligenta al unor oficiali europeni nu-l depaseste pe cel al unui copil de 4 ani cu autism. daca am adauga si nivelul de inteligneta al unor oficiali romani, atunci l-ar egala pe cel al unei gaini decapitate.
‘ Planul cincinal (vaccinal)’ a fost îndeplinit înainte ‘de termen’ !
UE aliat de nădejde pentru ‘dezaxații lumii’, ‘măndră’ a le servi drept vătaf !
Ma pi. pe mandria lor, scarbele naibii! Luati si va convingeti, practica japitelor terorizante cu falsul in acte oficiale continua! Am luat ca exemplu ceea ce ma intereseaza si urmaresc! https://m.dcnews.ro/covid-19-bilantul-zilei-in-romania_829597.html
Citez din articolul „Covid-19, bilanțul zilei în România”:
„…situația cetățenilor români Covid-19, până astăzi, 18 iulie, alte state: 23.563 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 75 în Elveția”,… dar media in elvetia pe ultimele 7 zile, este 433 statistica de ieri si nu bilantul zilei, mincinosilor! Chiar daca media in statistica onlin este asta, nu e nimic schimbat in ceea ce priveste: obligatia de a te vaccina, de a purta masca, de a te testa nonstop ca in Romania! E acelasi ritual de la debutul acestui an: masca in spatii inchise, bus, tren, inclusiv in statii, in aer liber nicio masca! Nu e bascalie! Auzi manipulare, cica „pana astazi dar e de ieri statistica”! Ce brambureala in comunicate online de la acesti falsificatori de inscrisuri in acte oficiale! De fapt, e o practica in guvernarea clanurilor si lipitorilor la orice, fals si minciuni cu care sa manipuleze cras, sa fie! Din punctul meu de vedere, toti din guvern inclusiv cei care sunt in acest comitet teririzant psihic, sunt infractori veritabili pentru ca, desi practica falsul in acte oficiale si teroarea psihic a cetatenilor romani, nimeni din Romania nu ii agata sa raspunda in fata legii!
E necesară o instituție care să-i apere pe români – religia și naționalitatea sunt importante!