Motiv dublu de bucurie pentru Drăguşin

Motiv dublu de bucurie pentru Drăguşin. Fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist la Tottenham Hotspur în partida câştigată pe teren propriu de echipa sa, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Luton Town, sâmbătă, în etapa a 30-a a campionatului de fotbal al Angliei.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 3, prin olandezul Tahith Chong, însă Tottenham a egalat după pauză, în urma unui autogol al burkinabezului Issa Kabore. Gazdele au marcat golul victoriei prin atacantul sud-coreean Heung-min Son, în minutul 86.

În urma acestui succes, Tottenham a urcat provizoriu pe locul al patrulea în clasament, egalând-o la puncte pe Aston Villa, care va juca sâmbătă seara pe teren propriu cu Wolverhampton.

Tot sâmbătă, Chelsea Londra a remizat pe teren propriu, 2-2, cu penultima clasată, Burnley, în condiţiile în care oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 40, după eliminarea fundaşului francez Lorenz Assignon.

Rezultate:
Sâmbătă
Newcastle – West Ham United 4-3
Au marcat: Isak (6 – penalty, 77 – penalty), Barnes (83, 90), respectiv Antonio (21), Bowen (48), Kudus (45+10).

Chelsea Londra – Burnley 2-2
Au marcat: Palmer (44 – penalty, 78), respectiv Cullen (47), O’Shea (81).

Bournemouth – Everton 2-1
Au marcat: Solanke (64), Coleman (90+1 – autogol), respectiv Beto (87).

Nottingham Forest – Crystal Palace 1-1
Au marcat: Woods (61), respectiv Mateta (10).

Sheffield United – Fulham 3-3
Au marcat: Brereton (58, 70), McBurnie (68), respectiv Palhinha (62), Reid (86), Muniz Carvalho (90+3).

Tottenham Hotspur – Luton Town 2-1
Au marcat: Kabore (51 c.s.c.), Son Heung-min (86), respectiv Chong (3).

Sâmbătă seara se dispută meciurile Aston Villa – Wolverhampton şi Brentford – Manchester United.

Duminică sunt programate ultimele două partide din această rundă: FC Liverpool – Brighton şi Manchester City – Arsenal Londra.

Clasament:
1. Arsenal Londra 64 puncte
2. FC Liverpool 64
3. Manchester City 63
4. Tottenham Hotspur 56
5. Aston Villa 56
6. Manchester United 47
7. West Ham United 44

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. License to kill! Evident, aceste omoruri la ordin se vor prescrie de catre orice tribunal dintr-o tara democrata, inclusiv de catre Tribunalul Penal International pentru Drepturile Omului. Desigur, Rusia poarta intreaga vina.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.