Motivare: Băsescu a fost beneficiarul real

Traian Băsescu a fost beneficiarul real al infracțiunilor din dosarul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu, aceasta e concluzia Curții de Apel în dosarul campaniei electorale din 2009, arată Grupul de Investigații Politice (GIP) condus de Mugur Ciuvică.

În 2 martie 2021, Curtea de Apel București a condamnat-o, în primă instanță, pe Elena Udrea la 8 ani închisoare pentru spălare de bani și instigare la luare de mită. Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu a fost și ea condamnată la 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare și la spălare de bani.

GIP publică motivarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel. Potrivit acesteia, beneficiarul real al infracțiunilor a fost Traian Băsescu. Cu toate acestea procurorii DNA nici măcar nu l-au cercetat pe Băsescu în acest dosar.

Curtea de Apel București a stabilit că:

– „Suma în cuantum de 735.098 lei, obținută prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală ca urmare a neplății impozitelor către bugetul de stat a fost folosită de martorul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii care au fost prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 în favoarea candidatului BĂSESCU Traian, tatăl inculpatei Băsescu Ioana, concubina din acea perioadă a martorului”.

– „Inculpata UDREA Elena Gabriela conducea echipa de campanie a candidatului BĂSESCU Traian

Citiți continuarea AICI

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Author

39 de Comentarii

  1. O doare în *****pe nuți spaima puții!!..ea cu banii furați face un complex rezidențial la cluj,orașul mafiei imobiliare!!..poate face și metroul !!..are bani fără număr!!..asta-i justiția din românia educată al președintelui româniei!!..(editat) e cea mai bogata persoană din românia normală a dlui Iohannis,gurile rele zic ca ar avea peste 5 miliarde de euro in conturi bancare în paradisuri fiscale!!..

  2. Si in acest caz Romanii sunt condamnatisa sa mai asiste inca o gluma a justitiei romanesti,care se joaca cu un caz clar de mare infractiune si vinovatul principal se plimba pe strazile din bruxelles.O privare de libertate pentru cei trei ”eroi”ar fi cea mai potrivita.Din pacate nimeni nu se atinge de ei.

  3. Fleosk, ce mare secret!
    Ca profitorul principal era Bashilantropul, o stiau si curcile de pe toloaca. Pai ea cui ii facea cu destu’ la nas in sensul de ,,Tu ai luat paralele, eu intru in puscarie”.
    A avut si Udrea felia ei din afacere, dar grosul a mers la betiv.

  4. Vede-i-aș pe toți „bucurându-se” pe deplin de rezultatele „muncii” lor. Tatălui meu, copil orfan, crescut după război prin orfelinate, inginer ajuns prin propriul efort,lucrând pe șantierele lui Ceaușescu din greu, i-au tăiat din pensie 30% (editat) și (editat) astea. Basescu le și Bocule, și voi toți ai voștrii, sa aveți parte de toate câte vi le dorim noi. Și poate le vom și infaptui. Sa aveți viata lungă, sa va ajungă și urările noastre!

  5. „Petrov” LA PUȘCĂRIE !
    Să fie anchetat și pentru implicarea alături de mafioții de la Roșia Montană !
    DeNeAua, SE AUDE ?!
    Dacă NU, DeNeAua DESFIINȚATĂ !

  6. „Dragi romani”, va rugam sa aveti incredere in injustitia mioritica si sustineti desfiintarea SIIJ. Nu cumva sa-i treca prin cap cuiva pe acolo sa ancheteze vreun procuror ptr neimplicare in acest caz.

  7. ll doare in basca pe Kioru-petrov dece spune justitia- il apara licuricii mari si mici.
    Vorba cantecului: In luptele de la pleshkoy/bashescu si-a pierdut un…mzndat/ Si Ministeru de razvoi/ Ia daruit lui kioru-n… nou mandat

  8. Rezultă că Băsescu era șeful unui clan bine organizat care fura banii statului si-i folosea in folosul său .Ce-i pe care i-a pus sa fure sunt condamnați iar beneficiarul nu .Aceasta-i justitia la noi, care justiție a fost creeată de el de Basescu că să lucreze in folosul lui și a grupului infracțional.Pensiile speciale la asta „ajuta”.

  9. Daca Petrov nu va pati nimic fiindca a inchinat Romania Marelui Licurici, macar Nuti&gasca sa infunde puscaria pentru 1000 de ani la cat a furat cu cocos in frunte! Asta sa fie invatatura de minte pentru suptordonatii care nu respecta legea si respecta ordinele ilegale ale sefului nemijlocit! Succesuri popor roman de petrovieni/tatari si alte corcituri!

  10. PREDOIU, GHICA, BICA, MAYA TEODORIU, TOPOLNICEANU, BLAGA, BERCEANU, VIDEANU, TENDER….JUSTITIA ROMANA CURVARASIA INTRUCHIPATA…CE CAUTA IAR PELTICUL LABAGIU LA JUSTITIE? SA O SCAPE PE UDREA…SA SCAPE TURMA LUI BASESCU …DACA NU SUNT TORTIONARI SUNT SCLAVI, DACA NU SUNT TURNATORI SUNT CURVE DIN PRUNCIE…JUSTITIA ROMAMA E PLINA MANJITA CU KKAT…ALEGE-S-AR PRAFUL SI RUINA DIN VIETILE TUTUROR CELOR CARE SUNT PARTASI LA PRADUIALA….UN GLONT IN CAP POATE VA ASIGURA RUSII…SAU MAI BINE SA FITI DEPORTATI IN SIBERIA, BLESTEMATILOR!

  11. Ce suma e aceea de 735000 lei ?
    E nimic pe lângă zecile de milioane de dolari din „privatizările ” ALRO, PETROM,CS GALAȚI,etc, etc.
    Cât a fost comisionul -șpagă la vânzarea petrolului si a gazelor României către piticul OMV ?
    DUPĂ ÎNGHIȚIREA colosului PETROM a devenit si OMV zmeu.

  12. „Deși era notar într-o localitate uitată de lume, cu un program de o zi pe săptămână, Ioana Basescu reușește să strângă bani pentru a cumpăra un apartament, tip penthouse, în Băneasa, în valoare de aproape opt sute de mii de euro. Cartierul rezidențial din Băneasa fusese ridicat de un dezvoltator cercetat penal, pe un teren deținut de Puiu Popoviciu, și el cercetat tocmai pentru acest teren.”
    https://ziare.com/basescu/stiri-traian-basescu/surorile-basescu-beizadele-de-premieri-si-presedinti-1714742

    Nici până în ziua de azi, Ioana nu a putut justifica banii cu care a cumpărat apartamentul deși a făcut și obiectul unei sesizări la DNA.

  13. Basescu a fost si in spatele afacerii Black Cube,cu MRU,cu escrocii de la Londra,cu Dragomir,dar se tace,din sfiala DIICOT nu spune cum a mermelit afacerea

  14. Bine că a făcut dragnia pușcărie pentru 5000 ieuro, și s-a terminat cu corupția din Statul Mafiot înființat de securistul Petrov.

  15. Aceasta sentinta, asa ridiculizata cum e de de-al de „Rumburak” care ar anula-o, doar „stie toata lumea”, este UN PAS URIAS IN DIRECTIA PRIPONIRII…JAVREI ORDINARE!!! E vorba doar de bani pt campanie, prin instrumentarea dosarelor de la SIIJ cu toate slugile Mongolului AGENT COMINTERN/KGB/GRU si al SECURITATII/CI, in toate fostele DIRECTII!!! FLOTELE cu sutele de milioane si restul sutelor de milioane prin trecerea pe la PG-Bucuresti il plaseaza langa si mai vechii lui camarazi in rapturi de miliarde, nepotu lu Tamara Vasilievna, Tzirtziriac, Truika, Vid Deanul, Bleaga Buldogu, baronii lui Ilici-Genocid, Taticu lu SIDA si alte sute de DUSMANI BOLSEVICI/SECURISTI ai Romaniei aflati in „slujba Satanei-miliardarii oculti masoni mormoni…PROSTOCRATI”!? Traiasca Jumarile humoroide, da-le Doamne putere sa umble prin arhive si pe wiki in cautare de „dovezi” ca nu Secu, bolsevicii sovietici-chinezi si Cominternul genocideaza de
    174 de ani…

  16. Codruto, mare procuroare europeana care esti, nu ai nimic de spus, mindreata lu tac-tu securistu?!

  17. In primul rand ca acest escroc betiv ar trebui sa se afle acum in puscarie in primul rand ptr declaratia falsa ca n-a fost informator al securitatii. Fapt bine stiut inca dinainte de a incepe alegerile din cauza ca in registrul de evidenta a colaboratorilor cu Securitatea de la comitetul PCR Constanta, era trecut mare si lat: Basescu Traian-SURSA.
    In prezent, betivul are si hotararea din justitie(j) ca a fost turnator. Deci ce-i mai trebuie ptr a fi arestat?
    Ptr celelalte escrocherii trebuie sa raspunda separat.

  18. Oare agentul triplu Petrov, omul Securitatii externe, al rusilor, si apoi al Americanilor va pati ceva ?
    Sistemul – Statul paralele – creat chiar de el, il apara inca
    L-am hulit pe Ceausescu, si am dat peste unul mai rau ca el
    Securistul Petrov poate dormi linistit, sistemul il vegheaza si il inveleste
    Cum Iliescu l-a lasat pe el succesor al sau, adica omul de incredere al Moscovei, nu i se atinge nici un fir de par

  19. Basila ar merita,merită din plin, soarta lui Mussolini. Wanted și dus la Târgoviște pt toate nenorocirile politice și economice pe care le-a amplificat după perioada tov Iliesku.In felul acesta armată și serviciile ar mai spala din rușinea națională de a fi fost servitoarele unui asemenea specimen. Nu pe gratis, asta se știe!

  20. Nastase a facut puscarie exact pentru aceleasi motive.Dragnea a facut puscarie pentru un kkt pe batz !!Gunoiul Petrov,koorva Leana si proastele lui tata rad,bine mersi,de justitia din romania,care e la cheremul lor !!Iar jigodia peltico-penelista le majoreaza pensiile si salariile !Mare noroc au gunoaiele ca romanii nu au (inca) dreptul de a-si achizitiona arme la liber,precum americanii,ca sigur unii ar face singuri multa dreptate !!!

  21. Este rusinos ca l-au agatat pe Petrov cu o bagatela de 700 de mii de LEI (!!!!!!!!) de care rad si curcile bete. Hotii aia din PDL au dat cele mai uriase tunuri mafiote pe timpul guvernarii slugii sale aduse din cuibarul securist clujean in Bucuresti. Se poate accepta acum ca Coldea le-a tinut de ‘sase’ iar Cheoveshi i-a evitat la ordin.Nici unul din acei imbogatiti nu au fost vreodata deranjati.

  22. Ce se mai aude cu dosarul ala de la Nana? cine a facut puscarie pentru combinarea terenurilor pentru cumparatorul de buna cuviinta Petro?

  23. Vă mai amintiți cum a ajuns Eba europarlamentar? Cât de murdar trebuie să fii ca să te pretezi la așa ceva? Sau casa din Mihăileanu, când au dispărut toate actele respective din primărie… sau două referendumuri răsturnate, sau cum a dispărut flota comercială a țarii, sau… sau… Ce fel de popor suntem de acceptăm așa ceva?

  24. Aiureala! Petrov n-a creat nimic fraiere. Statul mafiot-securist paralel s-a autoinfiintat inca din 1990 prin securistii ramasi in sistem si mai ales din cei care s-au „pensionat” devenind marii combinatori din umbra in toate tunurile economice si financiare care au demolat statul. Puterea a fost permanent la ei iar papagali ca Petrov si mai toti politicienii au fost (si sunt) slugile lor. Aia l-au facut pe Petrov presedinte pentru ei si nu pentru romani. Poate pricepi totusi.

  25. In loc sa se lăfăie si sa se hăhăie debil prin parlamentul european, canalia basista merită un spatiu mult mai restrins, sa zicem de doi pe trei metri, intre patru ziduri ! Desi … daca ma gindesc mai bine … cred ca un singur zid ajunge …

  26. Nimic nou, se stie ca betivul de securist Petrov a furat ca-n codru1, el si cu tot neamul lui de hoti1 Dar sunt protejati de catre DNA!

  27. Asta e, daca esti protejat de justitie ca Peytov, faci naveta „Brucsele”-Bucuresti si nu te intreaba nimeni de sanatate!

  28. Incep sa nu-l mai protejeze sub umbrela „baietii destepti”si amerlocii ? Se stie ca : „Minciuna are picioare scurte ! ” si adevarul oricite capace i-am pune tot iese la iveala .Astept si sentinta Curtii de Apel in „dosarul Petrov „.Abia atunci vom vedea sub a cui umbrela sau palarie a fost ocrotit tradatorul asta . A calcat pur si simplu tot ce tinea de bunsimt in picioare . Si oare ce parinte isi trimite propriul copil la inchisoare pentru a avea el o „cariera „? Acum poate sa aiba o cariera : la taiat piatra !

  29. „pentru plata unor servicii care au fost prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 în favoarea candidatului BĂSESCU Traian,” Si acest securist betiv de Petrov mai are tupeul sa apara la TV sfiidand o natiune! Mai aveti cumva dubii ca, dupa ce ca a furat cu nesimtire cu tot clanul lui, ca este protejat de DNA si justitia din romania?

  30. Niste posturi de televiziune sunt de vina ca-l mai cheama pe cosnstructorul statului mafiot,asa cum el singur a marturisit,sa mai indruge verzi si uscate ,spre uimirea Romanilor prosti care l-au votat.Cat trebuie sa mai astepte Bietul Popor sa vada un interviu cu acest petrov din spatele gratiilor si nu de la TV,acompaniat de ”plimbareata ”lui ”prin dealul cotroceanului pe la miezul noptii ?

  31. Nimic nou, știa toată lumea încă de pe vremea aceea. Doar justiția din România află mai greu, de obicei după prescripția faptelor

  32. Grăbiți-vă puțin, stimați magistrați, are și ficatul lui Băsescu limitele lui și te pomenești că azi mâine trebuie internat la o clinică specială, nu la Rahova

  33. Nimic nou, știa toată lumea încă de pe vremea aceea. Doar justiția din România află mai greu, de obicei după prescripția faptelor. Băsescu, într-un stat de drept, era demult în pușcărie!!!

  34. Că tot veni vorba de Ioana, hoața lu’ ăl’ bătrân, să precizăm că nici până în ziua de astăzi nu a explicat cu ce bani a cumpărat penthouse-ul de la Puiu Popoviciu.

  35. Mă întreb câți ani de-acum încolo îl va mai proteja DNA pe Băsescu. Parcă și-a făcut abonament de invulnerabilitate pe viață la DNA.

  36. Basescu a distrus destinul acestui popor si asa vai de Steaua lui… si-a batut joc de romani cum a stiut el mai bine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.