Mugur Isărescu ar fi colaborat cu Securitatea

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a fost colaborator al Securităţii, numele de cod al acestuia fiind „Manole“, susțin jurnaliştii de la „România Liberă”.

Înainte de 1989, „Sursa Manole“ se afla în evidențele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe.

Turnătoriile sursei „Manole“ vizau, în special, diplomați străini de la București, cu care Mugur Isărescu avea contacte constante. Iar dintre diplomați, cel mai des întâlniți erau cei americani și britanici. Nici colegii lui Isărescu de la Institutul de Economie Mondială nu scăpau de „notele“ pe care actualul guvernator BNR le trimitea Unității Militare 0195.

În arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) există o secțiune dedicată Institutului de Economie Mondială (IEM). Costin Murgescu, Mugur Isărescu, Eugen Dijmărescu și mulți alți „grei“ ai Finanțelor de după 1989 au lucrat ani în șir la IEM.

Una dintre „sursele“ Securității care semnează multe dintre notele din arhivele CNSAS referitoare la Institutul de Economie Mondială este „Manole“. Alăturând documente din diverse dosare ale fondului IEM, identitatea lui „Manole“ poate fi aflată fără dubiu.

Reacția CNSAS

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) precizează, în privința verificării guvernatorului Mugur Isărescu, că a emis la 21 mai 2002 o decizie de neapartenență/ necolaborare cu Securitatea ca poliție politică în cazul său și subliniază că reverificarea acestuia nu mai este posibilă.

”Documentele publicate au fost studiate la sala de lectură a CNSAS de către cercetători acreditați în condițiile legii. (…) Ca urmare a schimbării cadrului legal de funcționare a CNSAS, prin OUG nr. 24/2008, reverificarea domnului Mugur Isărescu nu mai este posibilă în condițiile legii. Calitățile deținute de domnia sa, cea de guvernator al Băncii Naționale a României și cea de membru al Academiei Române, fac obiectul verificărilor la cerere, potrivit art. 3 lit. q și o din actul normativ invocat anterior”, precizează instituția.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.