
Joi seară începe o nouă aventură în noul format al Europa League pentru campioana României, FCSB, dar într-un moment extrem de tensionat în vestiar ca urmare a faptului că echipa are un parcurs dezastruos în SuperLigă, unde se află, în mod incredibil, pe loc de baraj de supraviețuire, cu mari semne de întrebare dacă va putea să recupereze pentru a termina sezonul regulat pe unul dintre primele șase locuri.
Firesc. Pentru faptul că Go Ahead Eagles Deventer, unul dintre cele mai originale nume de club din Europa, ajunge rar în cupele europene există o emulație extraordinară în localitatea olandeză înaintea acestui examen. Publicația locală de sport Deventer Voetbal este însă foarte optimistă asupra șanselor echipei sale de a porni cu dreptul, anticipând chiar rezultatul final, o victorie cu 2-1.
Cei de la Deventer Voetbal recunosc faptul că întâlnesc un club mult superior lor ca palmares și istorie, dar sunt încurajați de evoluția foarte slabă a bucureștenilor din campionat și de pașii falși făcuți în preliminariile cupelor europene contra unor echipe mult sub cea olandeză, precum Inter Escaldes din Andorra sau Shkendija din Macedonia de Nord, care i-au învins pe Tănase și compania.
„Un club care și-a pierdut numele după disputa cu Armata din România. Acum se numește FCSB, o abreviere care nu e tocmai una romantică. A câștigat titlul în România, dar a avut probleme în preliminariile Champions League. O echipă fără nume mari sau vedete de temut, care are o singură victorie în 10 etape de campionat.
Cu toate acestea, campionii României nu trebuie subestimați. E clar că sunt cu câteva clase peste echipe precum Noordwijk, Sparta Rotterdam sau Twente. Principiul se aplică și invers: nu ne cunosc și ar putea să ne subestimeze.
Mizăm pe o victorie cu 2-1. Cu siguranță nu va fi simplu, dar cu niște atacuri frumoase și puțin noroc putem avea parte de o seară magică. Presiunea este pe ei, iar încrederea este la noi”.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.