Mult zgomot pentru conferința lui Cîrstoiu

Marea conferință de presă a profesorului Cătălin Cîrstoiu n-a lămurit nimic. A fost  organizată la una din intrările  Spitalului Universitar de Urgență nu pentru a  se retrage din cursă și nu pentru a lămuri îndoieli și acuzații.  Singura rațiune explicită  pentru care a fost  amplasată la o intrare în  „Municipal” a  fost pentru a sublinia  argumentul că dînsul  este doctor și că meseria asta nu i-o ia nimeni. Adică un deal de „mi se rupe! Eu rămîn doctor și profesor!”

De mirare că n-a ieșit la rampă într-un halat alb, cu stetoscop pe după  gît și cu un bisturiu în buzunarul de la piept pentru a ne spune că  nu-i pasă de acuzații și de  acest tăvălug media pornit împotriva lui.

În același timp, profesorul  Cătălin Cîrstoiu a lăsat să se înțeleagă că fără sprijinul Alianței  PSD-PNL nu poate continua. El știe că fără Alianță n-ar avea nici o șansă. Mai exact spus, a  plasat decizia  retragerii  la îndemîna  celor doi președinți bîlbîiți ai celor două  partide, decizia finală  urmînd a se lua luni.  Adevărul este că bîlbîiala politică a Alianței i-a creat profesorului  Cătălin Cîrstoiu o problemă enormă.  L-a transformat în inamicul public numărul unu. Toată imaginea  sa de profesionist într-ale  chirurgiei ortopedice a fost  făcută praf din rațiuni de interese electorale și  competiție politică.

Doctorul Cîrstoiu zice că el a răspuns unei oferte pentru administrarea Bucureștilor, că este un om de construcție și că   toate acuzațiile de conflict  de interese nu au la bază nici o  decizie solidă. În schimb,  a fost cel mai tocat candidat  dintre toți cîți au ieșit pe scenă în ultimele decenii.  Și asta numai din cauza  felului în care a fost desemnat. Altfel, furia presei ar fi trebuit să se îndrepte spre primitivismul și incoerența lui Piedone și a jocurilor de culise  care îl susțin.

Imediat după  încheierea  conferinței de presă, Antena 3 a scos la rampă propagandiștii și candidatii de  serviciu ai partidului lui Dan Voiculescu. Și, pe nesimțite,  analiza  conferinței de presă a lui Cîrstoiu a fost transformată într-un rechizitoriu al  acestuia.

Principalul analist al emisiunii lui Radu Tudor a devenit Piedone, aflat într-un  autoturism în drum spre Bacău, cu imbecilitățile și panseurile sale, cu profeții  de tarabagiu și cu promisiunile sale bune de cercetat la psihiatrie.

Una este antologică:

– ”După alegeri voi relua costumația care m-a consacrat  și voi dormi pe caldarîm”. (Piedone)

Încă nu știm dacă hainele, supra-greutatea sau  comportamentul grobian  l-au scos în față și la care dintre ele se va întoarce și cum?

Conferința de presă a profesorului  Cătălin Cîrstoiu,  de la care  cei mai mulți se așteptau la o luptă  în corzi, la replici și dezvăluiri, unii chiar la o  retragere, a fost bruiată de autobuze și de traficul intens de pe malul Dîmboviței, inclusiv de jurnaliștii care  au vorbit  unul peste altul. A fost imposibil de înțeles ce întrebări pun și ce  acuze aduc. Din acest punct de vedere, alegerea locului l-a și salvat.

Într-un fel, Cătălin Cîrstoiu a trecut pe lîngă toate întrebările și acuzațiile din ultima vreme, dînd primele semne  de luptător  antipatic,  dar tăbăcit și nepăsător la hărțuielile jurnaliștilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14

72 de Comentarii

  1. Si el a fost asanat caci se vede de pe fata/ coldea e un terorist dement, incredibil cum a reusit sa ramana in carti cu niste panarame de instrumente mai mult ca sigur.

  2. Slabut ! Daca iesea la interviul cu intrebari incomode nasu’ Basila (in engleza, „The Godfather”) pai le tragea un cap in gura jurnalistilor de nu se vedeau aia ! Iar jurnalistelor probabil ca le propunea sa se intinda pe trotuar, ca „sa le arate el cum se face” !

  3. Petrov l-a recomandat pe Johannis la Asociatia Evreilor din Romania, pentru functia de Presedinte,ceea ce a si ajuns, si Petrov cum ii este firea, santajeaza, ca asta stie sa faca, asa a ajuns finutzu sa fie candidatul comun PSD + PNL = PCR

  4. exista un rom mai bun, mai misto ca asta.
    pana si Negoita, nu mai vorbim de Vanghelie, este un domn pe langa acest homuncul, cu fata de om unsuros. imi cer scuze de exprimare, dar omul e jalnic, l am auzit si vorbind. un nul!

  5. nean cirstoiule, daca taceai,nu candidai, filozof ramaneai adica nu afla lumea despre excrocheriile de care esti in stare , asa ti-ai turnat in cap tucalul Bucurestiului de nu te spala nici Dambovita si nici Argesul , vorba aceia : sarpele cand il doare capul iese la drumul mare , te-ai amestecat in tarate si risti sa te manace porcii!! asa a facut si felcerul oprescu si uite pe unde se ascunde !!! eu nu te_as vota nici de frica!!!SUCCESURI !multe si marunte !!ai sa iesi cam sifonat din scena Q!

  6. nean cirstoiule, daca taceai,nu candidai, filozof ramaneai adica nu afla lumea despre excrocheriile de care esti in stare , asa ti-ai turnat in cap tucalul Bucurestiului de nu te spala nici Dambovita si nici Argesul , vorba aceia : sarpele cand il doare capul iese la drumul mare , te-ai amestecat in tarate si risti sa te manace porcii!!te-ai balguit la ciolan mare , asa a facut si felcerul oprescu si uite pe unde se ascunde !!! eu nu te_as vota nici de frica!!!SUCCESURI !multe si marunte !!ai sa iesi cam sifonat din scena Q!

  7. Cirstoiu e băiat deștept. Nu se compară cu Piedone și Nicușor Dan. De-aia au ieșit la ordin „jurnaliștii” din servicii, să îi dea în cap cu linsajul media.

  8. pa voi vau bagat in Schengen in aeropoartele voastre, bha strambilor, ca naveti creer din nastere, van aripa de inbreezi.

    ia steapta pa basescu si petre roman plutonu de executie, ca de scapat nau voie sa scape. Toti aia lasati fara paine pa masa la copii, cam 10 milioane, goniti la munca sau foame in alte tari. Darar ciuma paste neamu vostru de tatari nespalati de bukres si teleorman.

  9. Care linsaj? ANI ramane sa dedida daca este incompatibil, iar presa a divulgat averea uriasa a doctorului (terenuri, masini, vile, apartamente).
    Tu de ce nu ai la fel ca Doctorul asta? Sau poate ca Johannis? Doar au facut averile din consultatii si meditatii cinstite, nu?
    [NewsReader]

  10. Doctorul este cea mai buna varianta ca primar general din toate cele existente pana la aceasta ora. Carstoiu are inteligenta nativa si instruire temeinica insusita in scolile prin care a trecut. Ambele la un nivel superior care il situeaza mult peste media primarilor din Romania, incepand cu cei comunali si sfarsind cu cei de la orase mari. Prinde usor orice este nou pentru el si are memoria antreanata pentru a retine ceea ce invata din mers. Iar meseria de medic l-a obligat sa fie un bun comunicator cu oamenii cu care a venit in contact zilnic. Deci a fi un primarcompetent este o bagatela pentru el. Trebuie insa sa dovedeasca ca sta bine cu moralitatea personala si cu independenta fata de securitate si fata de politic. Atat!

  11. Cristoiu il vede pe Cirstoiul candidatul FSN 2.0 la prezidentiale. Deci, pregatiti-va sa-i lustruiti bombeurile, dragi admiratori ai „marelui doctor”, care nici spaga nu a luat si nici gura nu-i miroase a impostura!

    @Iliusin,

    Cu ce i-ai masurat desteptaciunea lui Cirstoiu: cu ruleta sau cu sublerul?

  12. Un hot cu patalama la mana! Cum adicătelea ajungi medic primar înainte de a fi medic de medic specialist? Și-a luat și „doftoratul în medicină” pe timpul rezidențiatului? Jigodia Petrov face pui!

  13. @ Leproșii 07:27
    Sistemul poate fi driblat, dacă ai SPATE si SACOȘE.
    Găsești un Profesor la care iti faci Doctoratul, CITEȘTI…
    Având titlul de Doctor, ARzI etapele intermediare, măR😜g…
    [●RumburKK- Cititoru de Clasici Ruși pe nemâncate, nerăsuflate, nedormite. NOPȚI ÎN ȘIR ! -RumburKK ●]

  14. Si daca candideaza singur, Cirstoiu tot pe 3 iese, deoarece e o calamitate de om, o nonvaloare, zero carisma, zero moralitate, zero cinste, zero discurs, un alunecos care fuge de raspunsuri la intrebari inca de la prima aparitie oferind numai ziceri pe langa subiect. Toata viata sa este un morman de fusereli, de smenuri, ilegalitati, nesimtiri, arogante, hotii, pile si relatii, la pachet cu nevasta-sa. Probabil ca este un medic ortoped bun, dar sa ne lamurim si cu profesia asta de care Cirstoiu ca majoritatea medicilor romani, face atata caz – e o profesie ca altele, ai facut o facultate, ai invatat o meserie, nu te-a obligat nimeni, tu salvezi sanatatea oamenilor, mecanicul auto salveaza sanatatea masinilor, si esti platit regeste raportat la nivelul salariilor din Romania. Incompatibilitatea lui Carstoiu este clara si pentru orbi. Legea spune clar ca nu ai voie ca manager sa prestezi alternativ activitate remunerat sau neremunerat. Clar. De asemenea, s-au prezentat dovezi ale directionarii pacientilor nu in mediul privat la alegere, ci la Anemona, de unde sotii Cirstoiu incaseaza sute de mii de E anual. Este un fenomen generalizat in Sanatate unde, inclusiv in mediul universitar unde se putea altfel, invartitii de soti Cirstoiu au functii mari, este o mafie si o baroniada uluitoare. Desi medicii sunt platiti regeste din buzunarul nostru. Nu le mai ajunge, la fel ca si magistratii. Cirstoiu spune ca pacientul alege unde e tratat, in mediul privat sau la stat, si ca pacientii l-au chemat in mediul privat. Minte de stinge cu un tupeu nesimtit asa cum face de la prima aparitie publica. Nici un pacient nu poate fi atat de prost incat sa se trateze/opereze la privat pe mii de E in loc de la stat gratuit. Nu, si dovezile arata acest lucru – medicii te duc cu vorba cu lunile la stat in timp ce te directioneaza la privat, la clinica unde lucreaza ei, unde acelasi medic te opereaza imediat. Dar pe bani multi.

  15. Foarte clar cazul Cirstoiu ca si mii de alte cazuri similare. Spune Cirstoiu ca mai sunt multi alti medici in situatia lui. Adica dupa logica lui, daca fura mii de medici dar tu l-ai prins pe Cirstoiu, acesta nu pateste nimic, ori patesc toti ori nici el. Plin de tupeu de infractor acest invartitor de vorbe fara rost. Asa este cand de o viata esti protejat de nomenclatura si nu patesti nimic indiferent ce faci, adunand milioane de E in conturi. Da, dar ceilalti medici infractori nu vor sa ajunga primar general.

  16. Când îl critică jurnaliști neprihaniti gen CTP și Tolontan că este „plin de bani”, ei având averi impresionante făcute din manipulări și propagandă în mass-media, mai că îmi vine să îl cred pe Cirstoiu cel mai bun pentru București.

  17. ‘ Omul scos din joben ‘, a fost trimis ‘în luptă’ fară un staff de campanie din partea coaliției, asta spune totul! Una este profesia și profesionalisnul pe care nu ți le ia nimeni și cu totul altceva omul, capitol la care are carențe grave pe care singur și le-a scos în evidență, gen : consultații în parc,’modestia’ (‘eu sunt pe lucul 2, 3 sau 4 în spital’), o fi făcut referire la numărul de locuri în care activează sau la venituri(?!), nimeni nu l-a văzut cu pixul și lista pentru a strânge semnăturile necesare dar toți l-au văzut/auzit debitând enormități. ‘Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești’, ‘meritul’ îi aparține în întregime mai ales că ‘părintele spiritual'(și ce părinte (!)) i-a atras atenție asupra ‘mărimii pălăriei’.

  18. Carstoiu nu arata ca orice pacient care isi plateste asigurarea are drept la un tratament in spital public. Problema este ca 4 milioane nu platesc nici un fel de asigurare dar sunt tratati in spitalele publice. Ca pacient ar trebui cu asigurarea ce o ai sa pori merge si in privat si sa platesc diferenta daca prestatia ori medicatia este mai scumpa. 25 de ani am platit asigurarea si mai platesc si acum din pensie dar nu am beneficiat de nici o consultatie si
    analiza ori tratament gratuit. Singura gratuita este de doua ori pe an la medicul de familie si ala un prostovan. Cel mai mare jaf este cu bani din asigurarile platite de noi. Fiecare ar fi trebuit sa detina un fisier cu toate sumele platite de el ca asigurare si cat a cheltuit. Si 25% din aceste sume alocate pt cei f.saraci.

  19. M-am lamurit( a cita oara?), dlui Nistorescu ii plac doar nasuri fine, gen Mucusor Dan. Trebuie sa ai nas fin sa-ti bagi degetele in nari in public( in Parlament), dormitul pe caldaram al lui Piedone fiind un gest de boschetar. Doar gesturile de userist rezisti, sunt apreciate de reputatul ziarist.

  20. „Un patriot”, absolut corect!

    Am citit marturia ubei paciente a doctorului Cirstoiu. Se pare ca a mers la clinica Anemona pentru diagnostic si pentru conexiunea cu doctorul care i-a facilitat internarea la spitalul Universitar. Intr-un fel, a cautat calea de a avea acces la doctorul Cirstoiu, preferential.

    Din pacate, „un patriot” are dreptate, asigurarea platita atatia ani, nu-ti asigura nimic.

  21. CIRSTOIU , a fost ales de Partidul Comasatilor dupa chipul si asemanarea lor : fara carisma , cu cariera sub umbrela politica a a lui taica-su fost mare baron politic , iubitor de multe functii la stat combinate cu firme private , milionar de mare lux ! O copie la indigou a lui Oprescu , puscariasul fugit in Grecia ! Bucurestiul a mai trecut odata prin asta , si nu ia fost bine . Dar atunci PNL NU ERA IMPLICAT , acum este . Din prostie si incompetenta .

  22. Nu imi pot da seama motivul pt. care acest medic a acceptat propunerile partidului din care face parte ,sa candideze la functia de primar al Burestiului.Atita timp cit esti medic si ti-ai dedicat intreaga viata pt. vindecarea oamenilor ,ce alte interese poate avea domnul doctor ca sa accepte o functie de primar ? Daca incercam sa luam in calcul cam tot de ce ieste acuzat doctorul Cristoiu,constatam ca inafara de profesia lui de doctor si afacerile de unde se pot cistiga bani foarte multi ,la pasionat si atunci este explicabila dorinta lui de primar general.Nu pot sa cred ca exista cineva care nu se gindeste la bani si afaceri ,atunci cind accepta sa candideze la functia de primar.

  23. Justinianus eternul postac, om de casă al Familiei Voiculescu, paharnic, grădinar, vidanjor al clanului Pandele, Firea, Vranceanu! Câți ca slugoiul ăsta în România? Câți ca ăsta? Multe milioane, cam 80% din populație, analfabeți funcționali, proști făcuți grămadă! Țară tip Sud America, scapă cine poate din acest Malaxor de omorât vieți, suflete, destine! Politicienii proști, hoți dar votanții? Dar trolii? Ei cum „este”? Apă de trandafiri sau bălegar de cal? Ascundem ratatul ca pisica sub preș? Din ” pixul ” nostru aceste mocirla de oameni sunt miliardari în Euro! Slugoiul Justinianus d’aia e așa de bine plătit! Sucește mintea la cei 80% analfabeți funcționali! Votu” contează, după noi potopul!

  24. Ar fi bine să se nationalizeze afacerile private din domeniul medical, începand cu Clinica Anemona a lui Cirstoiu. Așa va fi sărăcit Cirstoiu și ceilalți privați imburgheziti și se va îmbogăți patrimoniului statului.

  25. E și asta un patrihot cu diploma de doftor intrat în politică intereselor personale. Mult zgomot pentru nimic, a făcut vocaliza exact unde nu trebuia, la ora actuala, ne mai fiind doctor, a renunțat la meserie pentru că deja se pregătește și face campanie electorală pentru sine in politica! De ce a făcut monologul in fața spitalului din nu in sediul unuia din astea doua PSD sau PNL, candidează pentru coaliție că membru PNL? Împrăștiate și întortocheate sunt căile Domnului, încât, nici la vârsta de aproape 50 ani, acest individ nu și-a găsit drumul stabilității personale, nu si-a luat propria viață în serios, e setat doar pe numiri prin susținere și recomandări de oriunde doar că sa ajungă mare șef! Analizati-i toate manifestările și expresia feței/mecla când vorbește live, veți avea în memoria vizuală un individ care, oricând, poate deveni infractor, bețivan veritabil, sau bolnav psihic(ambele manifestări sunt întâlnite la narcisisti și mare parte din psihopati). Asta, daca ucide un om cu mâinile proprii, chiar daca are semne clare că dovezi pe mâini, nu va recunoaște infracțiunea, ba mai mult, va continua nestingherit pentru că, guvernul și parlamentul dau legi cu dedicație și derogări! Acest guvern și parlament care dau asemenea legi cu dedicație și derogări, nu este altceva decât un mare clan infracțional de tip caracatița care capuseaza permanent orice in Romania! Astia, obligatoriu, trebuie sa dispară din politica românească și nu glumesc! Dacă vor rămâne, vor instaura prin legi clare infracționalitatea la orice nivel și tu cetățean vei fi obligat, fara drepturi, doar sa execuți ce ordin primești de la ei, exact că în clanurile interlope, nu execuți, ești executat!

  26. Pentru „Toate-s vechi si….”. Puisorule, te cam manca palma! Atatia banis as ai parte dta de citi primesc eu de la cine zici! N-am nicio legatura cu entitatile si persoanele metionate. Sunt o voce ca multe altele, care-si foloseste propriul cerebel pentru a emite comentarii, citeodata, proaste, recunosc. Dar dta, care te ascunzi in spatele unei propozitii, esti las, desi banuiesc ca esti Tica, cel vesnic verde…Nu vreau sa folosesc aceleasi arme jegoase ca ale matale, dar poate va veni si vremea aia. Siktir!!

  27. După ce și-a numit finul mare manager la spitalul universitar de urgenta Bucuresti,Petrov tot la Spitalul Militar Central se tratează. E vorba de încredere! După ce a distrus armata română,Petrov ar trebuie sa fie tratat de finul! Niste javre ordinare!

  28. Persoana din spatele pseudonimului Justinianus! Regret ” extrem” de mult câ v-am citit aberațiile, inepțiile, molozul de cuvinte! Dvs dragă domnule, ați fost caracterizat „plastic” de Petre Tuțea atunci când a făcut 13 ani de temniță grea! Atenție la Neatenție! Dvs gândiți ” preponderent” cu Cortexul, cerebelul are mai mult o funcție locomotorie, de echilibru! Sunteți varză cu carne la Cerebral, cerebel e la dvs „Medaliatul cu aur”. Și Dvs colea, ceva acolo…Sus psd-pnl, sus Cerebel! Jos absolvenții de Fizică Atomică Horia Hulubei! Sus dle Justinianus, sus Bioterra, Ecologică, Cristea, Goldis!

  29. Totul este un scenariu, pt ca unii apreciaza lipsa de…multe, iar succesul lui Basescu este un exemplu, iar ”morala” liberala se bazeaza prin a fi un Nufarul, scuzandu-se ca fiul unui PD-L partid ascuns in PNL si fin/nas de Basesci este al PSD-ului, daca se albeste isi vor aminti ca are radacini in PNL…

  30. Am făcut și eu un comentariu mai dimineața și nu a intrat,nu știu de ce că am respectat toate standardele.
    Ziceam in comentariu a doctorul asta Cirstoiu este gselnita PNL- ului la propunerea PDL-ului.
    Seamănă cu Băsescu acest Cirstoiu,mai ales la felul în care se mișcă ,la voce și la hahait.
    Sigur dragul meu Belfer are un „merit”în apariția lui că și candidat la Primăria Bucureștiului .
    Comasarea PNL-PDL atât a putut!
    Varanul e cel la care i s-a confiscat sediile Antenelor în vremea lui Băsescu -Coldea-Kiovesi regim de tristă amintire .
    Acuma Varanul are propriul candidat la primărie care ,sper și eu să câștige cu toate că nu e „intelectual”e un pârlit de ajutor de ospătar ,de mă mir și eu unda l-a găsit Varanul .
    Și tot Varanul asta cu televiziunile lui ne-a dezvăluit fata nevăzută a partidului tenie (USR) și legăturile cu Soros.
    Daca o să câștige Piedone trag o beție de pomina!

  31. Binomul toxic PSD-PNL scoate la înaintare ” Artileria grea”! Dl analist politic Bogdan Chireac, dl profesor universitar doctor docent la SNSPA fost , fost, fost și actual piața Chirigiu, Ștefan Gheorghiu, dl Pieleanu! Acum ori niciodată! Bale la gură precum Varanii de Komodo, ochii injectați la vederea Puterii, miliardelor de Euro „încă” nefurate, Mercedes 600 SEL blindat, bar interior cu Jack Daniells de 54 de ani, p armată de slugi, cârpe umane! Deci? Decât la IMGB cu 3500 de lei, mai bine la Putere cu 3 000 000 de Euro anual furaciune?

  32. Bătrâne dacă câștigă Piedone dau de băut 100 de vedre de vin! Dacă da faliment Liberty Galați, dau de băut 1000 de vedre de vin! Dacă se face in România după alegeri 3 Euro litrul de benzină și 25 de lei o pâine, dorm fericit! Dacă dvs cu neamul dvs sunteți operați, tratați, consultați de medici absolvenți de Spiru, Ecologica, Goldis mă îmbăt 365 d3 zile pe an! Dacă se face impozitul dat de psd-pnl pe mașini, de 2000 de Euro pe an, sunt în Zen! Dacă încă 200 000 de angajări la Stat cu 9000 lei net mă bucur nespus! Dacă pensiile speciale se fac 11 000 de Euro net sunt Serafim! Dacă votanții psd-pnl au speranța de viață de 48 de ani sunt Heruvim! Dvs nu? Nu e bine trai pe vatrai pe spinarea celor 80% analfabeți funcționali dintre români, proști făcuți grămadă? Nu e mai bine Bătrâne la umbră cu un șpriț rece? Vitele la săpat!

  33. D-le Vanghelie care este ” succesul” dvs în România în afaceri, in politică? Scucesul meu? Apă, aer și fraieri! Țară Superioară Intelectual Israelului, Țară Superioară Economic Elveției! Apă, aer și fraieri! Și io credeam că cheia succesului în România este la săpat la porumb!

  34. Farsa a luat, realmente, sfârșit: este momentul ca doctorul sa înțeleagă. Dar, dupa cum se observa, lucrurile se petrec ca si cum l-ar impinge păcatul să se masoare foarte in serios cu Băsescu. Acesta l-a avertizat ca cine se baga in tărâțe, il mănânca porcii. Din păcate, lipsa de chibzuința se transformă însă, acum, in obstinație. E clar, cu stigmatul escrocheriei pe chip, Cirstoiu nu vrea sa se lase tratat ca un perdant.

  35. Dacă cei care-l propun pe doctorul ăsta plin de arginți ar citi comentariile de la acest articol sunt sigur că ar putea lua cea mai bună decizie !
    Măcar acum , în al 12 ceas …. 😉 😎
    Mă bucur că am ajuns să empatizez cu atât de mulți Oameni de asemenea calitate și mulțumesc „Cotidianului” pentru această posibilitate !
    Hai , s-auzim și de mai( deși-i doar aprilie 😉 ) bine ! 😉

  36. Cei mai mari hoți din istoria Romania acești Cirstoiu! Să le putrezească oasele cu faizarul lui Câțu! Averi incomensurabile făcute prin jaf la drumul mare și organele se leagă de bunicuța care vinde un ou proaspăt! Astia ne sunt hoții care au devalizat țară în ultimii 34 de ani de nici nu mai ploua!

  37. Tambalau cu mini me! Are limbaj specific de lemn. Imediat si-a luat marca de rarait. Rrr-rr!
    Nu cred ca am ratat nimic.
    Cica facea el artroplastie… ce sa spun? Altadata! Cand intri prin dos in meserie, nu te intereseaza decat sa mentionezi ce ai vazut la altii. Se lauda pentru ca de fapt mai mult am asistat eu ca studenta la operatii de artroplastie decat el.
    Dovada: una a intrat cu peruca in procedura, ceea ce insemna pericol de incendiu.
    El zice ca a intrat in sali de operatii la invitatiile altora. E… ma-sa, sala de operatii nu-i teren de baschetball. Pacientul e sub anestezie generala, tu ce pm cauti acolo daca nu esti pe tabel! Da-te dreac de nebun! Esti tu doctor, cum sunt eu doctor.
    Diliule, poate iti ard una cu protocolul in cap. Si va fi egal 1-1.

  38. Circoteca naibii, asta minte cum respira.
    Nici eu n-am ajuns departe, dar nici pe altii nu-i las. La artroplastie, pacientul e pe masa deschis, daca el nu e dezinfectat, spalat si sa stie pacientul ca e acolo, ce cauta? Ca si comparatie, eu mi-am inghitit ce aveam in gura sa nu infectez persoana tusind sau stranutand germenii mei prin masca chirugicala si el vine de pe strada, isi arunca hainele de pe el ca Demi Moore in Stiptease si dati-va la o parte tolomacilor ca intra cel mai tare din galaxie, ala cu rezidentiatul prin dos?
    Poate ii ard una in cap cu o scula din lazile acelea de instrumentar de pe masa. Hoe, nu asa se lucreaza in echipa!

  39. Mai ca spunea ca bea limonada si asculta muzica de la Radiovacanta cand opera pe plaja la Mamaia.
    Pana si de pe vasele straine marinarii ii faceau cu mana. – Salutare dr. carstoiu, merge-merge?
    🤣

  40. Cei mai mari hoti de curent de pe stalpi si-au facut partid, se cheama AUR. Votati sa va furati ! Iar la Bucuresti votati primarul tarabagiu, care umbla zilnic prin piete, prin frigidere si pe tarabe, sa manance gratis, sa nu scada sub 0,2 tone in viu.

  41. Am citit ca după ce mori și ajungi în Vămile Văzduhului, tu ești propriul „tău” judecător, conștiința „ta” te judeca, nimeni altcineva! Alter Ego-ul tău a văzut furaciunea sau bunătatea ta sufleteasca, el a vazut totul! Dacă Justinianus ar fi auzit ce a zis fostul prodecan al facultății de Electrotehnica din Târgoviște și fost director la COS TÂRGOVIȘTE, fost membru PDSR despre Dan Ioan Popescu și Adrian Năstase, cum se băteau ambii doi ca să taie combinatul la fier vechi, ar fi facut AVC? Ce zici Justinianus, ce zice conștiința ta? Diavolul din Iad copchil fața de DIP și Nasty? Copchil de 11 luni? Să distrugi „voit” Industria României, să vinzi „voit” resursele României pentru Eternitate? Piedone când era ospătar cu 8 clase și inspector șef la Protecția Consumatorilor sector 6,lua 30 000 de Dolari șpagă construcție bloc lângă circa 20 de politie Crangasi Piața? Bicicletă cu 21 de viteze dusă de vânzător(?) la Piedone junior acasă? Motorină și dero lichid peste brânză de oaie și ceapa țăranilor din piața Crangasi?;68 de morți arși de vii la Colectiv? Justinianus, eu dau miliarde vechi la Bugetul României, muncesc până îmi iese sânge din palme, Dl Iulian Dumitrescu șef la CJ Prahova cu 47 000 000 de lei vechi furaciune plus Lamborghini de 650 de CP? Eu muncesc până la epuizare ca să țin în cârcă Burghezia Securista Bugetară? Sunt tâmpitul României, sunt un jeg de om! Prost rău de tot! Țipă sufletul în mine de revoltă, scârbă, neputința! Sunt un om învins de Sistem!

  42. sau ingrasat tziganii an roma_niea

    bha zilierilor, voi loati muie mintenas si din Ardeal, si din Moldova, Dobrogea si Banat, cacamas pa mormantu vostru cu basescu vostru cu tot, excremente subhumane ce putreziti pa fatza pamantului. Vati bagat in teleorman cacolo temperatura e mai placuta.

  43. Precum aurul din cuptor, așa și întristarea adâncă lămurește sufletul, ii da viață, îl întărește și îl alină.+. De 35 de ani eu nu sunt aurul din cuptor, nu sunt Sf Iosif din Petrograd, sunt „într-adevăr” un suflet trist, am o intristare adâncă! Dacă de 35 de ani România nu s’a curățat de jeg, bălegar, ignoranță, nu a dus hoții la tăiat stuf la Periprava, o va face de acum încolo? Apoptoza celulară ne scapă de cancer, Apoptoza Socială, Judiciara, când ne scapă de hoți, vânzători de țară? Că cu sexul stam bine de tot! Că Sifilusul ,Treponema Pallidum, a fost adus în anul 1503 din America de Sud și în 60 de zile a ajuns de la Florența la Sankt Petersburg! La sex suntem fruntași, ultrafruntasi la slugarnicie, furaciune, bârfă! De 35 de ani „tot” Burghezia Securista Bugetară, tot psd-pnl? 35 de ani nu sunt prea mulți?

  44. Nu-l obloga nimeni sa fie primar si nu el s-a dus la usa lui Ciolacu ci invers.Omul a fost foarte clar, atat de clar incat nu mai exista loc de comentarii decat pentru ziaristii fara meserie.

  45. De ce să muncești ca un tâmpit, ca un idiot, pe minim pe economie la Patron?,pentru ce? Ai 9 vieți precum pisica? Nu e mai bine în sânul psd-pnl, șef de CJ? Acolo ești Dumnezeu pe pământ! Garantat ieși după 4 ani cu 10 milioane de Euro bob numărat! Exemplu viu este dl Dumitrescu de la CJ PRAHOVA! 47 000 000 de lei Lamborghini de 600 000 de Euro, cu 650 CP? Asta e ceea ce se vede, dar banii din Zurich, Berna? Mai ai chef ca să te îmbraci în salopete jegoase cu ulei, hale industriale neincalzite, șobolani cât pisica? Nu e mai bine în staff-ul psd-pnl?

  46. SI JUSTITIA ROMANA CE FACEA LA TOATA ACEASTA PRADUIALA NATIONALA? SE SPAGUIAU INTRE EI. AVOCATUL VINE CU PONTUL SI FRAIERUL, PROCURORUL SI JUDECATORII CU MIZA. VOI ATI VAZUT CE STUDII SI PRACTICA ARE MARIAN ENACHE, PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE? O BATE PE ALINA GORGHIU! CARSTOIU NU E HOT, EL ESTE ASUL SCOS DIN MANECA SISTEMULUI, VIA PAHONTU! SLUGA CINSTITA PANA LA MOARTE! DOCTORUL E DE SACRIFICIU! CINEVA IL CAPATUIESTE PE POPESCU PIEDONE SI NU E DAN VOICULESCU. E PRIN DAN VOICULESCU! RADACINA E TOT LA COLECTIV! DAR ROMANII UITA REPEDE!

  47. Maestre ați auzit bomba bombelor? Analistul militar Radu Tudor spune că Vladimir Putin a murit de scarlatina in Insulele Canare! Serviciile secrete ruse din lipsă de personal masculin, bărbații fiind pe front, au apelat din lipsă de altceva la o doamnă ca a 27-a clonă a lui Vladimir Putin! Doamna era trecută de 70+, osteoporoza avansată și a fost operata de coxartroza de dl din poză! La plecare din spital, Doamna Clonă Vladimir s-a plâns că sub anestezie a rămas fără doi premolari din aur, 3 incisivi din platina și fără inelul din buric! Cine e vinovat? Anestezistul sau chirurgul?

  48. Maestre știți că una dintre cauzele pentru care omul sforăie este faptul că țesuturile moi din jurul gâtului apasă asupra epiglotei, aer deficitar, strangulat pe căile respiratorii. Morsa a fost prins de multe ori cum picotea, dormea de’a binelea la A3 Cnn! Analistul militar Radu Tudor de jenă, tusea în pumn! Ăsta neam, dormea beton armat! Am râs cu poftă! Unu’i Analistul Politic!

  49. Motto:
    „Unii au noroc desigur.
    De trifoi cu patru foi,
    Poti s-alergi de unul singur
    Si s-ajungi pe locul doi”.
    (Gheorghe Gheorghiu – Trifoiul)

    Având în vedere alegerea primarilor prin scrutin uninominal, într-un singur tur, cele mai mari sanse le are primarul aflat în funcție. Modificarea legislativă a fost inițiată pentru alegerile locale din 2012, de fostul PDL, partid controlat la vremea respectivă de Traian Băsescu și dispărut de pe scena politică după fuziunea prin absorbție cu PNL în 2014. La vremea respectivă, social-democrații, deși s-au numărat printre inițiatorii legii, au combătut proiectul în Parlament și au votat împotriva adoptării acestuia. La vremea respectivă, social-democrații, deși s-au numărat printre inițiatorii legii, au combătut proiectul în Parlament și au votat împotriva adoptării acestuia.

  50. Cirstoiu, alt doctor slinos care a arestat Spitalul Municipal, si racoleaza la greu pacienti de la stat la firma lui privata de cacat..copie la indigo a ovreiului betiv Oprescu, pe care parashuta corupta de la Justitie nu e in stare sa il extradeze..ce sa caute un doftor la Primarie?…o gluma sinistra a doua partide de cacat cu niste lideri pe post dr mot la cacat…revenind la boul baltii Cirstoiu, acesta a accceptat sa fie anchetat si investigat la avere…palpitant ce urmeazs

  51. În drum spre Rucăr, drumul împânzit cu poza Obezului Analfabet cu 4 stele! Că facem, că dregem, că bani Europeni! La Oradea butoiul cu Untură Ranceda zicea că ne salvează de pericolul extremismului, Antisemitismului! Cât de lepră să fii, cât de lepră la Forumul Mondial Evreiesc și B’nai B’rith! Denigrarea de țară mai este în codul penal? Vânzarea de țară mai este în codul penal? Mai avem justiție în România? Unde antisemiti aici, acum, dacă 78% dintre copii se nasc in Diaspora? Maimuța rujata care a extirpat pensiile speciale în 30 de zile, e Dracu Gol, pe prostul României îl păpușeaza cum vrea mușchii lui! Un rujat diabolic ca vipera d3 Gabon. lângă un obez diabolic de prost! Se răsucesc în Mormânt Anatolie Hristev, Solomon Marcus, Profesorul Păunescu, Henri Coandă! Geniile la 2 metri și gunoaiele sociale la putere? Te închini de scârbă!

  52. Fugiți de Muncă, fugiți de săpat la Soare și de apă caldă clocita! Veniți în pnl la Demiurgul, Neasemuitul, Alexandru Graur al lb Române, Generalul! Veniți aici și dați de Sfânta Lene și de Mucenicul Somn! Veniți, Veniți, Veniți! Poate cu ajutorul d-lui Isar Lucian veți distruge moneda națională și veți ruina un întreg popor! Veniți unde este mâncare din belșug și sculat la doispe! Căcărău din Tulcea este și a fost un exemplu viu! De la spirt filtrat prin miez de pâine la Tulcea, la Jack Daniells de 45 de ani după pohta inimii in Bucale…

  53. Am Auzit la Romania Tv ca in Zilele de 2 Mai si 3 Mai 2024 o sa dea Pensiile la un Număr Redus de Pensionari si începând cu data de 7 Mai 2024 o sa înceapă sa dea Pensiile la un Număr mai mare de Pensionari ! Asha ca nu-mi plătesc Intretzinerea la Bloc de 380 de lei pe Aprilie 2024 ca rămân Fără Bani de Mâncare de Pashte 2024 !

  54. Cirstoiu este exponentul conducătorilor de astăzi! Toți niste hoți care vor mai multa putere pentru ei!

  55. Iliusin A fi destept in conceptiunea rumanului: smecher, uns cu toate alifiile,smenar,cinic,ot la nivel mare,nemernic.Nu ca Nicusor Dan care nu are masini fara numar,terenuri sau case.Hai,Piedone mai merge pentru votantii prostovani. Cartoiu pentru cei afiliati la bnugetul statului.Mufati la fonduri UE pe care le fura pentru partid.

  56. Nu cred că am urât în viața mea felul cum vorbește în limba română analfabetule obez de la pnl! Îmi vine ca să arunc televizorul pe geam, să îl calc în picioare când e butoiul cu Untură invitat! E un monument de prostie în formă pură! Nu are atribute umane! E un șoc în felul cum perverteste limba romana! E inuman cum o stalceste! Cred că este Nepalez, Pachistanez care spală vase la Cocosatu! Și aia vorbesc mai bine românește!

  57. Ne intoarcem deci la „sarac si cinstit” al lui iliescu, acum este o virtute saracia, iar bogatia o vina, nu-i asa d-le nistorescu?

  58. Se numeste conflict de interese…Dar cine sa sesizeze si sa interzica prin lege asa ceva? Dobitocii prostalai din clasa politica de pe Dimbovita?..nici gind…acesti doftori superumflati de ego-ul lor mare de cacat abuzeaza bugetul Rom de zeci de ani sugind la greu la doua tâțe grase, de la aceeasi mama: casa de asigurari de sanatate…viloaie, masini, bani, excursii…la niste doftorasi care fac legea prin spitalele de stat..dar ce sa faci cu un nenorocit de presedinte globalist, umflat de lene si de somn…sau cu tigani prim ministrii…nimic..

  59. Astept cu mare interes sa fie preluat si ANCHETAT PROCURORUL REMUS TRUICA PENTRU MANDATELE DE ASANARE AL MEU SI AL CINE STIE CATOR PERSOANE PENTRU COLDEA CRIMINALUL TERORIST AL PATRIEI!!

  60. Am mai băgat pe Calculator doua Brovsere ! Un Browser functioneaza dar celalalt Browser Nu Functioneaza dar in Schimb are Updatele de la o Companie de Securitate Cibernetica la Nivel Mondial ! Si las asha Updatele pe Calculator ! Nu Sterg Updatele de pe Calculator ca sunt Bune !

  61. Cred că până și votanții de 35 de ani ai Frontului Salvării Naționale, PDSR, psd-pnl, cei 80% idioți neutili dintre români, plus trolii mărunți psd-pnl, dacă ar ști cât a „driblat” Munca Timp de 35 de ani, și cât a ” iubit” viața, petrecerile, Ludovic Orban, Stanley d3 cafenea la Ciresica Timp de 35 de ani ar face cu toții 3000 de AVC-uri plus 54 560 de Ictere Mecanice! 10 000 de Euro net lunar de la șeful CJ Călărași,Tim de 4 ani, ospețe imense la Valcele Călărași, viața lui Harun al Rasid din 1000 și una de nopți! Cine a mărit de 100 de ori subvenția la Partide? Cine a liberalizat prețul la Curent și Combustibil? Un băiat de Colonel al Securității Ceaușiste cumva? Curve de 18 ani, mii de berbecuți la proțap, inițial slugoi la Gunoiul Social de la Cotroceni? Ciiiineeee taceee siii faaaace? Faaaci pe maaata imbeeecil idiiiiiot! Clar ăștia ne iau de proști, dar și noi pe ei! Tragic că noi muncim pentru ei și nu Viceversa! Bună ziua, am venit ca să ridic cele două Lozuri Castigatoare în valoare de 50 000 de lei fiecare! Cum? eu Lefter Popescu nu am câștigat? Au ieșit numerele vice-versa? Vice-versa? Aoleu, aoleu sunt falit? Nu era mai bine vice-versa, eu în politică și Orban să care cartofi la Piața Chirigiu? Nu era mai bine vice-versa???

  62. O dată’n viața, sau măcar la 4 ani parlamentar, sef de CJ, sau măcar cu Andreea Marin la TVR, TVR cimitir al elefanților Securiști Pesedisti! O Idee nu îmi da pace deloc! Credeam că dacă tu mergi la săpat la Cetate la vie la dl Dinescu Mircea fă-te că muncești, cu 19 Euro pe zi plus un pachet de țigări bulgărești netimbrate, îți iei viloi pe Șoseaua Nordului lângă ambasada Chinei! Dl Iulian Dumitrescu nu a pus „botul” la verbul numit Munca, s-a băgat in politica Mare din PNL, a ajuns șef la CJ Prahova și a ajuns ( asta numai la vedere) cu 48 000 000 lei noi, Lamborghini de 600 000 de Euro cu 650 de CP! Dânsul nu a crezut în ceea ce Dânsul latră la votanții dânsului? Cumva a vrut să trăiască bine pe spinarea proștilor, votanților eterni de psd-pnl? I-a ieșit pasenta la jmecher! Bravo lui! Lamborghini și suta de Milioane de Euro decât să speli vase la Lacrimi și Sfinți a d-lui Dinescu Mircea fă-te că muncești? S-a întâlnit in România timp de 35 de ani, prostul cu hoțul la barieră??? Maestre drag nu fiți dezamăgit citez: Împotriva prostiei chiar și zeii sunt neputincioși (Schiller).

  63. Maestre, întrebare de 1 mld de Euro! Dacă un român în fruntea NATO( carte prezentată) la Ploiești, vrea acum arme americane de zeci de miliarde de Euro, vrea înfrângerea Rusiei, când ajunge șef al României la Cotroceni, de câte sute de miliarde de Euro vrea arme americane? Dacă acum e cârpă la Complexul Militar Industrial American, după, ce va fi? Războinicul Luminii?

  64. unu: Cirstoiu e un om care pare sa nu fi facut nimic in viata, ceea ce e contrazis de faptul ca e profesor, nu ca e doctor.
    doi: omul nu e antipatic, unul mai sus zicea ca are figura de om rau, nu e neaparat un om care e impins in fata de gagsca secu ce ne conduce vreu-nu vrem, ci e un oportunist, daca ne uitam numai la ce venituri are anual el cu nevasta-sa
    trei: daca nu te-ai saturat de tot psdpnl (nu mai continuu cu toate partidele foste si actual la guvernare), de Grindeanu, de tipi gen Serban Nicolae, de toti pcr-istii si secu cu fata de businessmani din partide si din structuri, atunci esti bou incaltat (e mai tare expresia…) si merita sa te duci dupa promisiunea de mai bine a lui Ciolacu si Ciuca si profesorul Cirstoiu e un candidat foarte bun.
    in concluzie, pleaca alde Nicusor Handicapat-Dan si vine alt Nicusor Parsiv-Incopetent Dan (Cirstoiu)
    romani, bucuresteni, va meritati soarta voastra!

  65. Analiza asa zisei conferinte de presa ne arata clar ca Cirstoiu, asa cum face de cand a aparut prima oara in public, nu raspunde la intrebarile si la dovezile prezentate in spatiul public in ceea ce il priveste. Pur si simplu de la inceput si acum la fel, medicul nu raspunde la intrebari, refuza, oferind in stil alunecos de smenar de bodega ca atat e talentul sau desi e narcisist nevoie mare, spuneri pe langa subiect si dovezi. Albul este negru la Cirstoiu, adica mitoman nesimtit.

  66. Astept cu mult interes ca procurorul remus cap de porc mistret truica sa fie bagat la puscarie si sa mi se inchida asanarea porcilor! Este abject ce patesc de 11 luni sa fiu sodomizata pentru niste curve criminale ca dana si carmen pe tot felul de minciuni si probe false puse la dosare!!!

  67. Mi-au placut mult comentariile d.nei MIORITA , ale d.lor TICA , NEAGU MIIRCEA . Dar si altele . Talent , umor caustic , tristete suportabila . PUTREZICIUNEA CARE CONDUCE ROMANIA , NU NE LASA SA NE BUCURAM DE VIATA ! De singura noastra viata ! Vulturii hoitari comasati psdpnl , dau tircoale lesului ROMANIEI … niciun mat nu va ramine nemincat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.