Mulțumesc, România, merci, La Belgique!

Mulțumesc, România, merci, La Belgique! A fost seara Belgiei, și nu a României, fotbalistic vorbind. Când belgienii au început să joace dintr-o singură atingere, și aceea foarte fină, când au pus călcâiele la treabă și când s-au apucat să se miște cu o viteză pe care doar pasionații jocului de fotbal pe calculator o cunosc s-a cunoscut cine-i șeful pe teren.

Și s-a văzut încă din minutul 2 pe tabelă. Belgia, care venise după o înfrângere surprinzătoare în fața Slovaciei, nu putea rata șansa de a continua să spere că va ieși din grupă la Europeanul german și a intrat pe gazon cu un De Bruyne și un Lukaku în cea mai bună formă, și cu ceilalți jucători, mai toți legitimați la echipe din cele mai importante campionate, montați să termine meciul și cu un ochi umflat sau cu un picior târându-l, dar victorioși.

Din tribune se vedea că Belgia poate juca și până a doua zi că tot nu va primi gol și că va ieși victorioasă. La un moment dat se vedea chiar că diferența nu va fi de doar două goluri.

Din aceleași tribune se putea observa că jucătorii români vor, dar nu pot mai mult. Nu le-a ieșit aproape nimic, comparativ cu meciul cu Ucraina, atunci când le-a ieșit aproape totul. În seara zilei de 22 iunie, pe stadionul din Koln nu au ieșit nici preluările, nici demarcările și nici alunecările. În schimb le-au ieșit alor noștri multe picături de sudoare care le-au udat tricourile, iar atunci când acestea nu au mai avut loc unele de altele s-au scurs pe gazon.

După victoria din prima partidă de la Euro, suporterii au început să viseze până departe, mult prea departe față de posibilitățile unor fotbaliști care, totuși, joacă pentru echipe, în general, modeste, atunci când joacă. De aceea, prin tribune s-au mai scăpat și înjurături la adresa unor fotbaliști ale căror nume fuseseră scandate de toți românii din tribune în urmă câteva zile. Însă, per ansamblu, publicul a fost la un nivel înalt, peste nivelul de joc al echipei. Dacă vreți, publicul român a fost la egalitate cu superbul public belgian, care și-a încurajat echipa cu o energie uriașă pe tot parcursul meciului.

Însă, una este să faci galerie pentru o echipă care zburdă pe teren și alta este să o faci pentru o echipă care vrea, dar nu-i iese.

Mai mult, la final, românii de pe stadion, care parcă au fost mai mulți decât belgienii, i-au aplaudat minute în șir pe jucătorii noștri și au scandat ”Rooooo-mânia” și ”Luptăm, luptăm, luptăm și câștigăm!”.

Câțiva spectatori aflați în spatele meu erau, deja, cu gândul la meciul următor și au început să strige ”Batem Croa-ția!”, dar au realizat rapid că jucăm cu Slovacia și au schimbat strigătura. Ce mi-e Croația, ce mi-e Slovacia, ce mi-e Slovenia. Important este să jucăm fotbal și, dacă se poate, să câștigăm meciul următor și să ieșim din grupă.
În seara zilei de 22 iunie 2024, pe stadionul din Koln a fost un spectacol total, cu două echipe care au jucat fotbal, fiecare cât a putut, și cu un public fabulos care a cântat și a scandat necontenit: unul pentru culorile roșu, galben și albastru, iar celălalt pentru roșu, galben și negru.
Mulțumesc, România, merci, La Belgique!

P.S. După meci, tramvaie ticsite cu suporteri români luaseră în viteză drumul către centrul orașului. Românii cântau și săreau, așa cum o făcuseră și în timpul meciului, inclusiv când ai noștri păreau că sunt din alt film decât De Bruyne și Lukaku.