Joi 16 mai, la ora 19.00, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca va avea loc premiera musicalului “Undeva în Europa”, în regia lui László Béres. Dirijor, Szabolcs Kulcsár, scenografia şi costumele Cristian Gătina, coregraf Melinda Jakab. Muzica este semnată de compozitorul şi saxofonistul László Dés, pe versurile lui István Nemes, iar libretul a fost scris de György Böhm, György Korcsmáros şi Péter Horváth.
Musicalul a fost inspirat de filmul cu acelaşi titlu de Géza Radványi. Pelicula “Undeva în Europa” prezintă Ungaria din perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial. Bande de copii abandonaţi, scăpaţi din case de corecţie şi orfani de război, bântuie întreaga ţară. Ei nu se dau în lături de la nimic pentru a face rost de mâncare şi băutură (chiar dacă vârsta unora dintre ei este încă foarte fragedă). Un astfel de grup este şi cel condus de Hosszu, în rândurile căruia s-a strecurat şi o fată, Eva, care ascunde o poveste tragică. După ce unul dintre băieţi este omorât în timp ce încercau să fure un porc, grupul va ocupa un vechi castel aflat în ruină. Singurul locuitor al castelului este un fost dirijor care va încerca să schimbe comportamentul băieţilor.
“Nu putem să ne ascundem în turnul nostru de fildeş, într-un loc uitat de Dumnezeu şi nu ne putem permite să ne prefacem că nu avem legătură cu evenimentele din jurul nostru. Realitatea crudă îşi face apariţia şi, prin palme repetate, ne trezeşte la realitate. Trezirea la realitate este inevitabilă, suntem responsabili atât pentru prezent cât şi pentru viitor. Copiii noştri vor trăi viaţa a cărei bază o făurim noi astăzi, în modul în care o învaţă de la noi.
Am avut şansa să mă ocup de o operă artistică unică, musicalul fiind o creaţie strictă. «Undeva în Europa» este o creaţie bine compusă, un adevărat «Broadway-musical» maghiar. Spectacolul, faţă de film, pune accentul pe situaţia umană, din punctul de vedere a copiilor, al adulţilor”, declara regizorul.
În distribuţie: János Ádám, Loránd Farkas, Mária Kerekes, Róbert V. Laczkó, Csaba Marosán, János Szilágyi/Lóránt Madarász, István Rigmányi, László Mányoki, Elek Gergely, Ferenc Kovács, Zsombor Rétyi, alături de grupul de copii format din Gellért Ábrahám/Áron Sárosi, Nóra Szélyes/Eszter Jenei, Ádám Gergő Jakab/Márton Horváth, Farkas Bogdán/Balázs Mostis, Csenge Adorjáni, Eszter Albert, Dóra Ábrahám, Tímea Bács, Lilla Benkő, Boglárka Gorzó, Brigitta Jenei, Erzsébet Jenei, Ágota Könczey, Csenge Lönhart, Ildikó Beáta Márton, Hunor Miklósi, Gellért Nagy, Kata Pánczél, Áron Petrov, Noémi Radó, Orsolya Rázmán, Orsolya Sánta, Bence Sógor, Dénes Sógor, Botond Szász, Dávid Szenkovics, Bence Márton Tonk, Szűcs Botond Tulogdi, Csenge Vincze.
Cu participarea orchestrei, corului şi ansamblului de balet al Operei Maghiare din Cluj.
Următoarele spectacole sunt programate pentru 19 mai, de la ora 11.00, şi 21 mai, de la ora 19.00.