Muzica preşedinţilor şi maneaua preşedintelui

„Am venit aici ca să traversez uriaşa prăpastie care ne desparte pe mine, un fan Led Zeppelin, de tine, un fan Deep Purple!” Aceste vorbe au fost rostite pe malul Mării Negre, dar nu în faţa restaurantului „Cireşica” din Neptun. Evident, autorul acestora nu este Nicolae Guţă. Spusele îi aparţin lui Bono, solistul grupului U2, care a fost primit de preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, la reşedinţa sa de la Soci, staţiune aflată pe malul Mării Negre. Domnul Medvedev s-a apărat spunând: „Nu, nu! Şi eu prefer Led Zeppelin!”. Bono nu a uitat că, la preluarea funcţiei de preşedinte, Dmitri Medvedev le-a pregătit apropiaţilor săi un concert Deep Purple.

Vaclav Havel, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Cehiei, l-a avut consilier pe Frank Zappa. Despre Zappa s-a spus că ar fi cel mai prolific şi inovator compozitor de la Beethoven încoace. Evident, printre cei care au spus aşa ceva nu s-a numărat şi Roxana Prinţesa Ardealului. Vaclav Havel este bun amic cu Mick Jagger şi fan Rolling Stones.

Traian Băsescu, ultimul preşedinte al României cât de cât unite şi primul preşedinte al României divizate, s-a înconjurat de consilieri care-i cântă în strună. Lui Traian Băsescu îi plac manelele şi muzica ţigănească. S-a observat asta în numeroase rânduri. Domnul Băsescu a manelizat campania electorală din 2009. Atunci, special pentru domnul preşedinte, au cântat Nicolae Guţă şi Roxana Prinţesa Ardealului. Piesa electorală se numea, normal, „Băsescu preşedinte!”. Maneaua a adunat voturi pentru Traian Băsescu. Fără număr, fără număr! Voturile s-au strâns şi de la iubitorii de manele, dar şi de la intelectualii iubitori de preşedinte care, teoretic, ar trebui să fie fani U2, Led Zeppelin sau Deep Purple.

Între preşedintele României şi preşedinţii altor ţări din fostul lagăr comunist există o uriaşă prăpastie. Dar una uriaşă rău de tot, nu ca aceea dintre un fan Led Zeppelin şi unul Deep Purple. Una cam cât de la reşedinţa de vară de la Soci a preşedintelui rus Dmitri Medvedev şi până la restaurantul de vară de la Neptun al preşedintelui român Traian Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.