Nadal încearcă să revină

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cu 22 de titluri de Grand Slam în palmares, a anunţat că va încerca să joace la debutul sezonului de zgură, dar a evitat să facă predicţii privind revenirea lui, transmite EFE.

”Primul obiectiv este să încerc să joc şi voi vedea zi după zi. Voi face tot posibilul să încep sezonul pe zgură, care este ţinta mea, lucrez pentru asta şi mă forţez pentru acest obiectiv, dar de acum încolo nu mai îndrăznesc să spun nimic despre ce se poate întâmpla, pentru că în ultima vreme este greu să mai fac previziuni, din păcate”, a spus spaniolul înaintea ceremoniei de decernare a premiilor Fundaţiei Rafael Nadal din Palma.

Nadal, 37 ani, a lăsat să se înţeleagă că 2024 este ultimul său sezon în tenis şi speră să fie competitiv mai ales pe zgură, unde ţinteşte încă un titlu la Roland Garros (20 mai-9 iunie) şi apoi la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august).

”Nu m-am oprit niciodată din antrenamente. Încerc în orice moment. Mă simt bine, pur şi simplu nu am reuşit să urmez programul pe care mi l-aş fi dorit momentan. Sper că lucrurile se pot schimba, dar, după cum vă puteţi imagina, nu pot spune, pentru că nici eu nu ştiu. Nu contează dacă sunt optimist sau nu. Sunt realist. De un an şi jumătate sau doi mi-a fost imposibil să joc, aşa că primul obiectiv este să încerc să joc şi voi vedea zi după zi”, a adăugat ibericul.

Nadal, care s-a retras în ultimul moment de la Indian Wells, a explicat că a luat decizia pentru că nu se simţea la nivelul dorit 

”Realitatea este că nu m-am simţit pregătit să încep să joc un turneu de acest nivel, cu puţinul bagaj pe care îl aveam în spatele antrenamentelor la nivelul de care aveam nevoie. Nu voiam să încep un turneu, fără nicio garanţie de a putea avansa măcar la nivelurile pe care cred că trebuie să mi le impun eu pentru a încerca să încep un turneu”.

La începutul lunii, Nadal a jucat un meci demonstrativ cu Carlos Alcaraz, la Las Vegas, în care actualul nr. 2 mondial s-a impus cu 3-6, 6-4, 14-12.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Normal, anul asta, ar trebui sa intre în circuit la clasa înaltă pentru titlu! Poate că pe moment nu se simte bine sau revigorat, dar până la sfârșitul anului, sa nu ne mire ascensiunea în forță a acestui tenismen de talie mondială. Plafonarea la acest om incepe de pe la 47 ani și tot nu sta, e posibil sa colaboreze cu biserica pentru ajutat nevoiașii dar bazele hotărârii personale deja sunt luate și ne publice deocamdată.

  2. Vaxuu. Gata cu fizicul. Cu cât forțezi metabolismul cu atât mai repede ți-o furi. Perversa treabă cu vacsul. Eroii în halate albe ar putea spune mai multe dar au mâncat lipici la limba.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.