Administraţia locală din Scorţoasa anunţă că nămolul din zona Vulcanilor Noroioşi nu are, în acest moment, calităţi terapeutice atestate.
O astfel de recunoaştere presupune studii suplimentare, mult mai complexe.
Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB) confirmă că nu este cunoscut istoric ca având virtuţi terapeutice.
Caracteristicile fizico-chimice identificate indică necesitatea unor cercetări aprofundate, mai arată INRMFB.
„Noi am solicitat să ne spună ce proprietăţi terapeutice are noroiul. Ne-au spus doar caracteristicile fizico-chimice”, explică primarul comunei, Vasile Săcuiu.
„Pentru ce am cerut noi, au spus că e nevoie de mai multe analize.
Un prim răspuns nu arată că ar avea proprietăţi, nici că ar avea, nici că nu ar avea,” a spus Vasile Săcuiu pentru News.ro.
Primarul admite că studiile sunt costisitoare
„Ar trebui analize mai profunde, mai detaliate pentru fiecare. Asta înseamnă costuri. Noi nu avem posibilitatea… De aceea ne-am oprit, nu am continuat cu studiile”, a precizat edilul.
Administraţia locală şi CJ Buzău derulează proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere şi edilitare în zonele cu potenţial turistic.
Localitatea poate să primească statutul de staţiune turistică, climatică sau balneară numai după depunerea unei documentaţii specifice la Ministerul Turismului şi Ministerul Sănătăţii.
„Avem ape sărate, avem noroiul, avem aerul deosebit, flora spontană… Sunt elemente care ar putea fi puse în valoare. Dar totul se rezumă la finanţare(…), e păcat să nu fie pus în valoare”, conchide primarul.
Vulcanii Noroioşi sunt formaţi prin erupţii de gaze naturale care străbat solul argilos şi pânza freatică, împingând la suprafaţă un amestec de apă şi argilă care, prin uscare, formează conuri asemănătoare unor vulcani în miniatură.
Este un zacamint de gaze libere (majoritar metan) iar apa este cu salinitate redusa (apa salcie), arigile fara prezenta altor minerale sau compusi organici de interes terapeutic.
Aveti mare grija la escroci.