Narativele disperării

O veche cugetare spune că atunci când zeii vor să piardă pe cineva mai întâi îi iau mințile. Dacă ascultăm narativele liderilor SUA, NATO sau UE de îndată ne înspăimântă bănuiala că zeii le-au pus gând rău. Din păcate nu numai liderilor, ci națiunilor care le-au încredințat destinele.

ESTE BINE ȘI CHIAR MAI RĂU DE ATÂT – Это хорошо и даже хуже, чем это (eto khorosho i daje khuzhe, chem eto)

În anul 1871, cu mult înainte ca Victoria Nuland, o suprarealistă combinație între Miss Piggy și Cruella de Vil, să îndemne la „derusificarea Ucrainei”, apărea, sub semnătura lui Alexandr Afanassiev, o culegere de povești populare ruse sub titlul generic de factură absurdă „E bine și mai rău de atât” („khorosho i daje khoudo”).

Una dintre narațiuni reproduce conversația dintre un moșier și administratorul proprietății acestuia, conversație în cadrul căreia cel din urmă relatează catastrofele intervenite pe perioada absenței celui dintâi, fiecare decurgând din precedenta, într-un crescendo al gravității, cu asigurarea, reînnoită fără nici o logică, la finele fiecărui episod, că altminteri totul este bine. Stăpânul poate fi liniștit căci „totul este bine”, … cu excepția faptului că a murit câinele; dar, în rest, totul este bine, … cu excepția faptului că măgarul, tulburat de moartea câinelui, a căzut în fântână; dar, în rest, totul este bine, … cu excepția faptului că fiul stăpânului, căutând măgarul a căzut, la rândul său, și a murit; dar, în rest este bine, … cu excepția faptului că soția stăpânului a murit de inimă rea după pierderea fiului lor; dar, în rest este bine, … cu excepția faptului că de la lumânarea aprinsă de servitoare la capul soției stăpânului casa a luat foc; dar, în rest este bine, … cu excepția…

Pe urmele acestei povestiri și inspirat de ea, în anul 1935, într-o vreme în care Europa, cu imperiile ei coloniale decadente, și SUA, marcată de suferințele Marii Crize, petreceau delirant nu doar pentru a uita tragedia Marelui Război abia încheiat în 1918, ci mai ales pentru a-și muta atenția de la amenințarea tot mai copleșitoare a următoarei conflagrații mondiale, francezul Paul Misraki a compus versurile și muzica unui cântec devenit șlagăr sub titlul „Tout va très bien Madame la Marquise” („Totul merge / va merge bine Doamnă Marchiză”). Acesta a rămas expresia proverbială a miopiei politice, a refuzului de a accepta adevărurile neplăcute și a tentativelor stupide de a gestiona situațiile disperate transpunându-le în narative auto înșelătoare.

Ne putem lesne imagina că o asemenea abordare și o astfel de atmosferă se regăsesc cel puțin în Situation Room, la Casa Albă, în camera de consiliu de la Downing Street 10, la sediul NATO din Bruxelles și în clădirea Berlaymont (unde își are sediul Comisia europeană), dacă nu și la Palatul Élysée, la Bundeskanzleramt (situată pe strada care, ironic în contextul actual, poartă numele creatorului Ostpolitik, Willy Brandt) sau la Palazzo Chigi.

Tout va très bien Monsieur Biden! Putin nu a murit, dar în rest este bine, …cu excepția faptului că nu este nici bolnav; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că nu s-a produs nici o lovitură de stat care să îl răstoarne de la putere; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că în Rusia cota lui de popularitate a crescut; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că Rusia nu și-a epuizat stocurile de armament și muniție, punându-și, în schimb, economia pe picior de război; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că economia Rusiei nu s-a prăbușit în urma sancțiunilor aplicate de noi; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că economia noastră și cea a aliaților noștri este mai afectată decât economia rusă de acele sancțiuni și protestele se întețesc la noi, în loc să se întețească la Moscova; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că BRICS a ajuns să furnizeze 31,5% din PIB-ul global, față de G7 cu numai 30,7%, iar producția industrială a Chinei o depășește pe cea a SUA și UE însumate, ceea ce nu mai permite Occidentului euro-atlantic și Japoniei să se refere la ele ca fiind „comunitatea internațională”; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că în loc să o izoleze, tot mai multe state, printre care China, India, Africa de Sud, Brazilia și altele, se alătură, pe față sau în taină, Rusiei, împotriva noastră; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că printre aliații noștri din NATO, precum Ungaria sau Croația, tot mai mulți cârtesc împotriva noastră și se opun războiului economic împotriva Rusiei; dar în rest este bine,… cu excepția faptului că Turcia ne amenință cu ieșirea din NATO dacă prin politica noastră împingem spre un nou război mondial care riscă să fie și nuclear; dar în rest este bine, cu excepția faptului că susținătorii noștri de demult, precum Arabia Saudită, în loc să ne sprijine în războiul drept, deși nedeclarat, cu Rusia, își normalizează relațiile cu inamicii noștri, precum Iranul, sub patronajul principalului nostru rival strategic, China; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că tot sprijinul acordat de noi Ucrainei (muniție, armament, asistență tehnică, informații, trupe de mercenari, privilegii financiare și economice etc.) nu a condus la înfrângerea armatei ruse și recuperarea Crimeii sau Dombasului, ci la „dezarmarea NATO”; dar în rest este bine, … cu excepția faptului că oligarhii ucraineni au deturnat ajutoarele noastre către propriile lor conturi, iar protejații noștri de la Kiev au violat, în raporturile cu propriii cetățeni, toate drepturile omului pe care până acum noi ne-am mândrit a le impune în țările care contestau modelul nostru de viață ca fiind unicul valabil; dar în rest este bine,…cu excepția… Tout va très bien Monsieur Macron! Tout va très bien Monsieur Scholz! Tout va très bien Monsieur Sunak! Tout va très bien Madame von der Leyen! Tout va très bien…

Cine sunt oare aliații SUA și cine adversarii purtători de „minciuni pro-ruse”? Cei care spun că totul este bine, deși totul merge din rău în mai rău, sau cei care subliniază „excepțiile” (excepții de la autoamăgire) pentru ca pe baza realității administrația americană și aliații săi să își ajusteze politicile și să evite o imensă înfrângere strategică aptă a le anula capacitatea de a influența negocierea viitoarei ordini mondiale? Cine este putinist? Cel care iubește SUA ca zahărul și mierea sau cel care o iubește ca sarea în bucate? Cel care îi încurajează nebuniile sau cel care îi spune adevărul? Cel care împinge America în prăpastie sau cel care o trage înapoi ca să nu cadă în ea?

Criteriul unei bune propagande este acceptarea unui anumit mesaj care mistifică realitatea de către publicul-țintă. Când mesajul propagandistic nu convinge acest public dar, în schimb, îl convinge pe cel care l-a emis, punându-l în situația de a crede în propriile minciuni și a decide pe baza acestora, nu mai este vorba despre propagandă, ci despre autointoxicare. Pe termen lung o asemenea autointoxicare poate fi letală.

În cazul războiului din Ucraina, convingerea că totul merge bine se întâlnește ultrapericulos cu sentimentul că totul merge prost. Cel din urmă izvorăște din ciocnirea cotidiană cu evenimentele care o contrazic pe cea dintâi prin puterea faptei. Coliziunea dintre autoamăgire și realitate duce la decizii scelerate care au totdeauna potențialul de a exploda în fața celor care le promovează.

Ideea că triumful este al tău te îndeamnă să crezi că orice măsură este permisă. Ideea că înfrângerea bate la ușă te îndeamnă să conchizi că orice măsură este necesară. În prima situație decizia de a acționa este încurajată de sentimentul că riscul este minim. În cea de a doua autocenzura este anihilată de sentimentul că riscul inacțiunii este maxim.

Din cuplarea acestor două percepții rezultă narațiunile disperării care se transpun în măsuri prin demența lor autodistructive. Iată doar trei exemple.

CÂND ZEII NE IAU MINȚILE DECIZIILE NI SE ÎNTORC ÎMPOTRIVĂ

A. Confiscarea bunurilor aparținând statului rus și cetățenilor săi, depozitate în statele Occidentului colectiv, spre a fi transferate Ucrainei cu titlu de reparații pentru pagubele cauzate de „războiul barbar, neprovocat și ilegal” (formula sacramentală pe care oricine se referă la respectivul război trebuie să o folosească spre a dovedi că nu este „putinist”) declanșat de Rusia împotriva sa, în condițiile în care aceste state nu se află în mod oficial în război cu Rusia, un tratat internațional referitor la reparațiile datorate de ruși nu s-a încheiat și nu există nici o hotărâre judecătorească de natură a permite o astfel de sancțiune, este exemplul perfect al unei măsuri cu două izvoare: beția unui triumf imaginar și disperarea unui dezastru iminent.

Atentând atât la fundamentele dreptului proprietății, cât și la securitatea circuitului civil, cu efecte devastatoare asupra încrederii de a mai intra în raporturi juridice de orice fel (investiții, comerț, contracte bancare etc.) în spațiul Occidentului euro-atlantic colectiv, o astfel de politică riscă să producă și reacția negativă a agenților economici cu capital occidental domiciliați aici. Asupra acestui subiect vom reveni mai pe larg cu alt prilej.

B. În același registru se plasează și interdicția preconizată de UE pentru avocații statelor membre de a-i apăra pe justițiabilii ruși în procesele având ca obiect contracararea efectelor produse asupra lor de sancțiunile aplicate Rusiei. Cu alte cuvinte, confiscăm drepturile reale, dar și dreptul de a se apăra împotriva confiscării, respectiv dreptul la un proces echitabil. Aceasta în situația în care avocații din afara statelor membre ale UE au restricții majore în a activa în cadrul sistemul judiciar al statelor membre.

Practic, dacă o asemenea măsură se va aplica, vom avea pentru prima dată în istoria modernă procese în care reclamantul sau pârâtul, după caz, va fi lipsit de apărare. Or, dreptul la apărare și, în general, dreptul la un proces corect sunt statuate atât în Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și în Carta UE a Drepturilor Fundamentale. Chiar și regimurile politice autoritare admit, măcar teoretic, că în lipsa dreptului la apărare hotărârea judecătorească este absolut nulă.

Cât de disperat să fii pentru a imagina o asemenea politică?! Avocații francezi se pare că au și inițiat o acțiune împotriva Comisiei europene, prin care cer Curții de Justiție a UE să constate caracterul neconvențional și nejuridic al măsurii amintite și să o anuleze.

C. Un al treilea exemplu se referă la ideea creării a ceva de genul unui „Centru internațional pentru cercetarea și judecarea crimelor de război comise de Rusia” (evident, numai de ea) prin inițierea și purtarea războiului din Ucraina.

Ideea ca aceia vinovați de declanșarea războaielor de agresiune să răspundă pentru o asemenea faptă este una nobilă. Pentru ca răspunderea să fie stabilită de către o curte de judecată suprastatală este nevoie, însă, de acordul tuturor statelor ai căror cetățeni ar fi susceptibili să compară în calitate de acuzați / pârâți. Fără acest acord procedura se va subsuma dreptului forței și va fi suspectă de părtinire în favoarea învingătorilor războiului, precum și percepută ca expresie a dorinței de răzbunare. Or, ceea ce trebuie căutat ca fiind esențial pentru ordinea lumii este tocmai crearea convingerii că judecata a fost dreaptă, atât sub aspectul procedurii cât și al fondului, ea conducând spre o pedeapsă justă iar nu spre o revanșă.

Din păcate statele Occidentului colectiv nu s-au putut pune de acord asupra unei definiții a războiului de agresiune care să fie suficient de precisă și suficient de asumată sub aspectul obligativității de drept internațional public încât să poată fi aplicată de o curte de judecată. Pe de altă parte, cel puțin SUA a formulat teoria potrivit căreia nici un cetățean american nu poate fi supus unei jurisdicții neamericane, indiferent de faptele pe care le-a comis. Or, ceea ce este bun pentru SUA, trebuie să fie bun pentru toți. Și invers: ceea ce nu este acceptabil pentru SUA, trebuie să poată a nu fi acceptat de toți.

Desigur, se pot aplica și duble măsuri atunci când dreptul forței depășește forța dreptului. Faptul s-a mai petrecut. Pot fi aduși la judecata unor tribunale supranaționale și cetățeni ai unor state care nu au consimțit la înființarea acestora. Condiția este ca cel care pune judecătorul să fi pus în prealabil la pământ judecatul. Judecata nu ar face decât să confirme dreptatea celui mai puternic.

Când forțele în confruntare sunt, însă, egale, a încerca să impui reguli unilateral definite prin intermediul unor instanțe supranaționale unilateral constituite nu reprezintă decât o formă de escaladare a războiului. Or, în condițiile actuale, a face din război o coloană a infinitului înseamnă a ajunge în punctul în care războiul convențional, fie el și în formă hibridă, se întâlnește cu războiul nuclear. Iar acolo…

Un „expert” occidental opina că pentru înființarea unui tribunal dedicat Rusiei nu ar fi nevoie de votul Consiliului de Securitate, acolo unde Rusia ar face uz de dreptul de veto (fără îndoială dublat de vetoul chinez). Respectivul domn calcula că ar trebui să existe doar de asentimentul a 90 de state membre ale ONU.

Nu am aprofundat această teorie, dar și dacă înființarea unei curți internaționale s-ar putea decide de majoritatea Adunării Generale, regulile de procedură, precum și declanșarea procedurii în cazuri concrete nu ar putea avea loc fără decizia Consiliului de Securitate, căci altminteri ne-am trezi peste noapte din nou în tranșee, iar nu în sălile de judecată. Trecând peste astea, însă, nu văd nici cum s-ar aduna 90 de state care să se arunce în gol votând împotriva Rusiei și creând astfel precedentul unor jurisdicții internaționale moșite de unii împotriva altora, la presiunea unora dintre marile puteri, în afara blocajelor de siguranță oferite de Consiliul de Securitate și de modalitățile standard privind edificarea dreptului internațional prin consens.

OCCIDENTUL COLECTIV CA REÎNCARNARE A REGELUI LEAR

Apropiindu-se de sfârșitul vieții sale, Regele Lear, personajul care dă titlul uneia dintre cele mai faimoase piese ale lui William Shakespeare, își cheamă fetele pentru a ști cum să le împartă moștenirea și le cere să îi spună cât de mult îl iubesc. Era limpede că înzestrarea lor urma a fi dimensionată în funcție de magnitudinea afecțiunii lor, tot așa cum grațiile Americii, superputerea decadentă de azi, se îndreaptă spre cei care îi confirmă supremația în ordinea mondială, chiar dacă argumentele acestei supremații s-au epuizat.

Fetele mai mari, Goneril și Regan, îi declară o dragoste nemărginită în cele mai măgulitoare cuvinte. Cordelia, fiica cea mai mică, îi spune, sobru și rezervat, că îl „iubește nici mai mult nici mai puțin decât i-o cere datoria”. Luând răspunsul ca pe o insolență și un semn de ingratitudine Regele o dezmoștenește pe Cordelia și o alungă. Ulterior, sub guvernarea fiicelor preferate, regatul se prăbușește, curtenii, cu excepția bufonului (un fel de Olaf Scholz), îl părăsesc pe rege, iar regatul se prăbușește. Singura consolare vine numai și tocmai de la alungata Cordelia, ajunsă, între timp, regină a Franței, care îi sare în ajutor. Este, însă, prea târziu. Consolarea lui Lear rămân a fi dragostea și iertarea cu care îi înconjoară ultimele clipe cea care a pus loialitatea ei față de el mai presus de dragostea lui față de ea.

Geniul shakespearean ne transmite peste secole tragedia lumii în care valorile sunt răsturnate atunci când protagonistul o evaluează prin prisma percepțiilor sale interioare dominate de dorințe paranoice, în dauna realității exterioare. O asemenea confuzie a dus nu doar la inițiala izgonire a celei care a spus adevărul, ci și la distrugerea finală a tuturor.

Este exact riscul cu care se confruntă acum SUA. Și este exact ceea ce nu dorim să i se întâmple SUA. Este exact ceea ce nu vrem să ni se întâmple nouă ca aliați ai SUA. De aceea, spunându-i adevărul Regelui Lear de la Casa Albă, îi spunem că loialitatea noastră este reală în limitele impuse de datoria asumată; ceea ce nu înseamnă că este și necondiționată.

Acesta este indubitabil, întrucât este firesc, mesajul României profunde; adică al României reale. România reală este cea care spune Americii și Europei adevărul, iar nu javrele trădătoare care slăvesc narativele disperate ale unor puteri senile dispuse să își transforme visele imperiale într-un coșmar global.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 55

62 de Comentarii

  1. Astept comentariile lui@ gica . Mai ales despre „mina intinsa a regelui Lear”.pacat de petele din CV lui Severin. O analiza perfecta pentru zilele noastre.

  2. Apreciez articolul..E un gest de normalitate..E o speranță după ce vezi și auzi atâția dezaxați, acoperiți, pe sticlă cărora evident zeii le-a pus gând rău..

  3. Foarte corect, Domnule Profesor !
    Eu as mai adauga doar, o definitie pentru dictionarul limbii romane :
    „NARRATIVE” = „HARNEALA”

  4. Genial articol care sper să fie citit de cât mai mulți patrioți români, prieteni adevărați ai SUA și poporului american.
    Felicitări domnule Cornel Nistorescu pentru curajul de a spune adevărul și în acest caz. Felcitări si pentru talentul pe care ăl risipiți sau poate semănați zilnic ăn ziarul Cotidianul
    Pavel Suian

  5. Excelenta amaliza. Im nota caracteristica a domnului Severin.
    O organizație terorista care se autointituleaza „defensiva” nu are cum intelegea liniștea, pacea, compasiunea, dragostea, empatia atat timp cât se hraneste cu sânge, cu viețile a milioane de oameni și cu existenta unor națiuni mai mici. Pentru ei, omul fiind o marfa o sacrifica exact asa cum sacrifica macelarii vitele la abator. Atât timp cât mor alții și ei trăiesc totul este ok. Atat timp cât altii saraces și ei se îmbogățesc e perfect. Atât timp cât altii devin sclavi și ei stapani autoritari cursul istorie e firesc. Atat timp cât conflictul e pe alt teritoriu și nu pe al lor totul e permis. Când faci din zeci de natiuni sclavele tale și vii apoi ca sa ne vorbești despre implementarea valorilor democrației, perversitatea devine parsiv de absurda si arogant de mistificatoare. Despre democrația lor e cazul sa nu mai discutam. E asemene celei transgender. Când nu le convine sexul unei națiuni îl schimba,o face minoritara ca sa o poata domina și prezenta în filmele imbecile de la Hollywood ca narativ al normalității.

  6. Este ciudat cum suna acest titlu oricat ai incerca sa-l pliezi limbii romane. Din gura unui analfabet pretios ca dr. Bode suna excelent pentru cei ca el dar din pana lui dr. Severin pare a fi o prosteala de gazetar tanar aflat in goana de afirmare.

  7. Felicitari dl. ministru Adrian Severin pentru analiza lumii actuale prin prisma literaturii universale. Din nefericire asazisele elite ale societatilor moderne nu au mai livrat o clasa politica capabila sa evite erorile trecutului. Ignoranta culturala naste tot monstrii dar sub alte forme. Azi lumea evolueaza prin digitalizarea, care se va vrea substituentul de baza al inteligentei naturale. Lumea Virtuala versus Lumea Naturala. Lozinca actualilor lideri politici, ar fi corect reformulata sub forma : ” SALVAM PLANETA, dar nu si OMENIREA „. Pe zi ce trece simtim din ce in ce mai multi, ca TOTI ZEII nu le mai vor binele acestor ilustrii viitori discipoli ai vestitului imperator Nero. Hegemonul UNIC se clatina si noi simtim prin ceeace FACE ” popa ” nu prin ceeace SPUNE. Sa ochim de pe acum o barcuta de salvare sau macar o bucata de ” catarg ” al inca aparent sigurei ” corabie „, pe puntea caruia ne aflam. Inchei cu citatul dl. ministru Severin si anume : „Tout va très bien Madame la Marquise” („Totul merge / va merge bine Doamnă Marchiză”). Asa li s-a spus si ” Carmaciului si Sinistrei „, iar apoi se cunoaste ce s-a petrecut. Atentie la slugi. CU cat ling mai tare, cu atat mai rau ii este stapanului.

  8. Un oarecare diplomat britanic, lord Arthur Ponsonby ( 1871-1946) a identificat 10 reguli ale propagandei de război, care sunt valabile si astăzi, la aproape 100 de ani de când au fost emise
    Acestea reguli sunt:
    1. Noi nu vrem război, ci doar ne apărăm.
    2. Celălalt este singurul responsabil pentru acest război.
    3. Liderul adversarului nostru este rău și arată rău.
    4. Noi apărăm un scop nobil, nu interese speciale.
    5. Inamicul provoacă în mod intenționat atrocități; noi comitem doar greșeli.
    6. Inamicul folosește arme interzise.
    7. Noi avem pierderi foarte mici, inamicul are pierderi mari.
    8. Intelectualii și artiștii susțin cauza noastră.
    9. Cauza noastră este sacră.
    10. Cei care se îndoiesc de propaganda noastră sunt trădători.

    Aplicati aceste reguli inainte de a va lasa fermecati de glasul sirenelor aparute din mare,inca de pe vremea Odiseeii lui Homer.

  9. He he ! … Cu alte cuvinte si ca sa folosesc si eu o imagine folosita de multi alti inaintea mea … „Titanicul” se scufunda iar orchestra interpreteaza valsuri pe punte …

  10. Propaganda lipsita de realism, plina de minciuni si aberatii e tipica dictaturilor. Doar ca in zilele noastre avem dictatori la vedere si dictatori care stau in spatele unui guvern. Stim cu totii despre ce guvern e vorba dar nu stim exact cine sunt dictatorii desi cu totii avem banuieli…Felicitari domnului Severin pentru articol.

  11. Mai Mărgeluță, da’ ce ne facem ca mai mult de jumatate din cele 10 „porunci” de mai sus se aplica „ca o manusa” Ucrainei si bandei de tilhari care o sustin ? Asa ca … data viitoare cind ne mai povestesti ceea ce zic „oarecare diplomati britanici”, mai bine incearca si gindeste macar 10 minute inainte ! …

  12. Cred ca e in continuare valabil ceea ce am afirmat mai demult : nici nu mai avem nevoie de „propaganda rusa” (de altfel interzisa si cvasiinexistenta, pentru ca e „cîh cîh !”), e suficient sa privim meclele de multe ori ca de priveghi la capu’ mortului ale animatorilor emisiunilor dedicate Ucrainei si ale „invitatilor” (vreo 15-20 de imbecili care „ponteaza” prin rotatie in televiziuni, ca altfel n-ar avea loc toti) care isi transmit unul altuia „noutati de pe front” … niste gogomanii si niste minciuni pe care doar un copil oligfren mai e in stare sa le creada … ceilalti dau „intelept” din cap, il aproba pe respectivul sau o aproba pe respectiva, cu gura cascata mai ceva ca la un discurs al lui Petrache Lupu din Maglavit … ajunge doar sa le vezi meclele, atunci cind e evident ca ucranii si complicii lor o iau in freza (ca sa dau doar doua exemple, Mariupol si Bahmut) … in rest totul e bine, doamna marchiza …

  13. Lui Putin zeii n-au avut ce minti sa-i ia, din cauza ca specimenul nu este in toate mintile.
    Fapt vizibil ptr oricine, cu conditia sa nu fie lingaul putinantropului…….[Rumburak-fanul kriminalului krakanat]

  14. PROFI Ginerica gandeste in limba rusa, pardon, sovietica si de aceea nu putea fi/NU E AGENT SOVIETIC, doar nu ar fi riscat Comintern sa trimita in lupta cu CIVILIZATIA UMANA pe cineva care si cand viseaza vorbeste ruseste…”Narativele disperarii”
    cuiva care nu poate intelege ca vremea lui a trecut si ca nicio obedienta nu-l va mai face ce-a fost si chiar mai mult decat
    atat…”Die Revolution frisst seine Kinder”…”Lovitura de Stat KGB/GRU/Comintern in valuri”…In limba sovietica REALITATEA
    e DEFORMATA traditional…

  15. Evvreii satanisti gen Sorosh care capusheaza america vor imperiu globalist mondial. In 44 au avut Rusia in mana lor dar Stalin i-a casapit. Acum au america si vor toata lumea. Chinezii si Indienii au inteles ce inseamna colonie. Se pare ca au pierdut. Incepe operatiunea schimbarii taberei castigatoare . O sa-l vedeti pe Zekensky acuzand Romania si Polonia ca sunt capul rautatilor si ca el e aliat cu Putin.
    Dar pentru asta trebuiau bagate in razboi si Polonia si Romania.

  16. Articol de colectie.
    Ar fi fost magistral insa daca mai investiga SI OPTIUNILE AMERICII – actantul care are nevoie DISPERATA de un razboi general, altfel se prabuseste financiar si social. Si ultimele evenimente diplomatice, cu defectarea saudita, confirma ca suntem pe o panta tot mai inclinata.
    Memorabila ultima fraza din articol:
    ” România reală este cea care spune Americii și Europei adevărul, iar nu javrele trădătoare care slăvesc narativele disperate ale unor puteri senile dispuse să își transforme visele imperiale într-un coșmar global. ”
    Va recunoasteti scursurilor? potaia anonima, ghita grohgroh, parere, dinu, pseudoirina, rumburacea – fantome care nu stiti altceva decat sa rostogoliti invective si cliseele oficiale, tot mai lipsite de substanta.

  17. Așa zisele elite elite ale vestului au luat-o razna nu de ieri-alaltăieri ci încă de prin ’90 când veleiarii și parveniții stângii neomarxiste, pregătite de KGB cu 20 de ani înainte au început să-și transfere ideologiile din universități în câmpul politicii, după un deceniu de depravare crasă și generalizată în care aj infestat fabrica de înalți funcționari americani. După un scurt interludiu rezonabil și emblematic (Reagan), primul capitol din începutul sfârșitului a fost scris de decerebrații apostoli ai Wall Streetului în Iraq. What goes up, must come down, and indeed, down we go. Cei care se înalță pe sine vor fi smeriți. Noul Bizanț dd pe Dâmbovița își va da măsura inepției și ticăloșiei tradiționale a grămăticului românesc, iar odată cu el se va prăbuși proiectul numit România. Păcat.

  18. PutZilla ot Kremlin are si ea trasi-impinsii in ale propagandei,doar ,doar o sa-i justifice situatia de Komic al razboiului
    Si RuSSii ne-au furat aurul in primul razboi mondial si eram ,ma,nene,ma,”aliati”
    Foarte bine face Occidentul Capitalist ca le ia agoniseala ruSSnacilor fascisti khazari,miliarde de euro, vile,iahturi,fabricute
    kasapii sunt criminali
    Numa in RuSSia se moare asasinata la intrarea in bloc,ca Politovskaia,asasinat pe strada principala,la nga Kremlin ,ca Nemtov sau otravit, ca Vladimir Kara-Murza, Alexei Navalnii,etc doar ca te-ai opus politic lui Putin

  19. Foarte bine le zice omul asta,razboiul lui Putin ??? a scos NATO si SUA din saracie :
    „Mărgelatu spune:
    13 MARTIE 2023 LA 9:08
    Complexul militaro-industrial american avea nevoie ca de mamă de acest chilipir dăruit de Moscovia
    Cred ca Putin inca nu realizeaza ce inseamna sa dai moca 700 miliarde dolari in bani si obiecte(tombola ruseasca- confiscarile ordonate de Occident) )sa dai comenzi cu nemiluita companiilor de armament,sa dai celor 60 de tari producatoare de munitie,comenzi de miliarde…
    daca pana si Elvetia neutra vrea sa participe,ca p[ierde comrnzile militare,va dati seama ce gheseft e razboiul lui Putin???
    Sa trăiasca ,ca a adus bucuria afacerilor,tot la khazarii lui”

    Eu o spun de multa vreme, Putin e agent CIA ???

  20. Magistral d-le SEVERIN ,magistral !!! … dar…
    ,,Este exact riscul cu care se confruntă acum SUA. Și este exact ceea ce nu dorim să i se întâmple SUA.,,
    Ba sa-i ia drakul pe criminalii lumii ,ca nu toti romanii ii agreaza si eu ca simplu crestin nu le doresc ,,prietenia,, nici asa zisul ,,parteneriat strategic ,, prin care pana acum doar ne-au jefuit cu ajutorul cozilor de topor,n-au facut nimic pentru Romania de-a lungul istoriei ,ne-au stricat relatiile internationale cu tari de pe urma carora am avea profit-ex.China-,ne-au pus sa renuntam la teritoriile ocupate de ukropia nazista,nu-i intereseaza de etnicii romani din teritoriile ocupate de acesti nazisti ba mai mult vor sa ne bage-n razboi cu FRusa ,pentru ei.
    Mezalianta aceasta este cea mai nefasta din istoria Romaniei !

  21. @Al: tu, mincinos maladiv, bolnav de mitomanie, te recunosti pina la confuzie in elucubratiile acestui articol.

  22. Analogiile dlui Severi spun totul, tragic este ca ne indreptam spre dezastrul total! Octgenarul Bidon are de aparat nu numai proprietatile fiului si unor firme/corporatii americane in Ukrania, ci si „onoareaa” USA, care se vrea liderul Suprem, necontestabil! Vai de tine Romanie, ca esti la mijloc si ai conducatori care te tin in subjugare fata de unchiul Sam!!

  23. D-le Severin, in afara de „Tout va très bien, madame la marquise” ati uitat poate de optimista melodie „On ira pendre notre linge sur la ligne Siegfried” lansata in septembrie ’39 tot de orchestra lui Ray Ventura.
    Dar suma propagandei aliate ramane cunoscutul slogan de razboi din ’39-40 al anglo-francezilor: „Nous vaincrons parce que nous sommes les plus forts”. Vom invinge pentru ca suntem cei mai tari.
    Potrivit manusa cu ceea ce li se inoculeaza romanilor zilnic, cu celebra „umbrela” care protejeaza imbatabil, zice-se, statul roman.
    Istoria are prostul obicei sa se repete, cand nimeni nu invata nimic din ea.

  24. Dulapul e doar un lenes obedient caruia-i plac plimbarile,luxul si care executa ordinul.ordinul e transmis apoi lui „Ion” care-l transmite lui ciuka.asa cum gandacul de balegar rostogoleste bila de rahat la fel si propaganda cladeste nevoia de a „sprijini ucraina”.
    La noi e simplu cand se impute treaba guvernu mieu dispare in autoexil???

  25. Exceptional!Felicitari autorului si ziarului curajos care l-a gazduit.

  26. Putin e ” Cadavrul vii ” pe care nimeni nu vrea sa-l îngroape. Putin e Muza pentru Idiotul, pe care nimeni nu-l trimite la bulău. Înainte de masacrarea Ceceniei, Lucifericul a înscenat tot felul de atrocități, ca să-și justifice dictatura. Înainte de declanșarea agresiunii in Ucraina, Tiranul, destituise pe toți generalii care încercaseră să-i spună adevărul. Îi acoperise însă cu onoruri pe toți lacheii și pe toți lingarii care îl mințeau, spre ai face plăcere. Este o realitate pe care numai orbii nu pot sa o vadă și sfetnicii care-l asigura pe Herr Putin de otasamentul nepieritor al „sateliților”. Megalomania, unită cu orbirea lui dementa și fatală, l-au împins în această aventura fascista cu urmări incalculabile. Nu îl trage nimeni la răspundere, căci reprezintă autoritatea supremă în statul-caine. Grav este că Fuhrer-rul de la Kremlin a reușit să-i modifice genetic pe cetățenii intinsorii potrivit tiparelor preconizate de el. Propaganda turnata cu stăruință diabolica și persecuția au dat roadele așteptate. Nu conduci o dictatura daca societatea nu este constrânsă sa se supună de frica pedepsei. Nu conduci o dictatura de Ev Mediu Întunecat, dacă drepturile nu sunt restrânse, dacă nu le pui calusul in gura. Or, Moscalii trăiesc într-o epocă în care autocrația putinista secera suflete deopotrivă cu capetele. Ce-i pasă Dictatorului de grămezile de morți? „Je m’en fiche!”. Am senzația că dl Severin așteaptă o perioada de relații pașnice între Fascizata Rusie și lumea civilizata. Așteaptă degeaba! Negocierile cu Herr Putin, cu altul că el, sunt inutile, din cauza mentalității lor barbare. Putin, viu sau mort, a devenit un paria și pe bună dreptate. Moscalul se complace în propria mizerie și în izolare, fiindcă natura moscalului are groaza de lumina progresului.

  27. Poate ca este totusi bine : Europa se decupleaza de Rusia ? O fi bine ? Ucraina isi revendica identitatea sa nationala si lupta impotriva invadatorilor cu ajutorul Occidentului ca un intreg respectind morala si criteriile ONU.O fi bine ?54 de natiuni democratice si in curind si aliatii lor cevin dinn urma se unesc si isi construiesc un spatiu vital economic fara Rusia (deocamdata ) si militar pe sistem NATO si UE . O fi bine ? Intreg flancul estic de la Nord la Sud devine o fortareata militara inexpugnabila avind in armata Ucrainei un partener de forta . O fi bine pentru noi romanii ? Rusia si China se transforma in dictaturi singeroase ce nu respecta regulile pamintene .O fi bine pentru popoarele lor ? Germania si Japonia se pot inarma fara sa mai aiba nici o restrictie .O fi bine pentru natiunile Europene asuprite in EST ,atita amar de vreme, de URSS? O fi bine , asa cum ne zice chiar acum, un general din Franta si cum ne zicea chiar la inceputuri doamna von der Leyen despre imposibilitatea Rusiei de a mai ramane in forma ei actuala si Federativa ? Noi europenii zicem ca da .Asa cum in 1989 totul a fost bine si Girbaciov a inteles riscul tot asa si acum , indiferent de costuri , trebuie sa ne atasam zicerilor doamnei von der Leyen si la cele ale „frantuzului ”.

  28. ” Cel care iubește SUA ca zahărul și mierea sau cel care o iubește ca sarea în bucate ? ”
    Cine mai tine minte povestioara asta didactica ?
    😀
    Diferenta era, din cate-mi amintesc eu, 😀 , ca … ZAHARUL si MIEREA pot fi folosite fara masura … excesele fiind si mai „gustos”-dulci !
    PE CAND lipsa sarii e gretoasa … excesul de sare e la fel de gretos !
    Un articol EXCELENT! :*
    USA a intrecut masura ? 😉 Domnule Severin ? 😮

  29. cu exceptia lu Nulland totul va fi bine…..
    cu exceptia milioanelor/miliardelor de vite incaltzate
    totul va fi bine,
    cu exceptia…….

  30. NORDSTREAM in versiunea distrugerii lui straniu 😮 aflata Seymour Hersh :
    1- la inceput il vor ignora pe Hersh
    2- apoi au ras de Hersh
    3- apoi au luptat in contra-argumente impotriva lui
    4- la urma versiunea lui Seymour Hersh a castigat 🙂 !

    „La început te vor ignora, apoi vor râde de tine, apoi vor lupta împotriva ta şi apoi vei câştiga” – Mahatma Gandhi.

  31. Pot fi numite asa (si= narativele absurd-ilogice impotriva scurgerii de informatie CLASIFICATA a
    lui Seymour Hersh ? 🙁

  32. @ bietul anonim
    Pai in prima parte a comentariului meu ARGUMENTEZ de ce consider articolul incomplet, desi e de apreciat. Cum as putea sa ma recunosc in el? ba chiar „pana la confuzie”?
    Vai de capul tau, in ce hal ai ajuns … Dar asa e cand minti incontinuu, nu mai poti sa faci distinctii logice nici macar de la o fraza la alta.
    E plin de elucubratii? de ce nu indici macar una? sa demonstrezi urbi et orbi ca nu esti doar un inept isteric ce rostogoleste cliseele oficiale, jalnica anamneza a vremurilor tale de glorie ceausiste.

  33. SINCER ! Mi-e extreeeeeeeeeem de straniu cum putea anticipa STATISTIC-STRANIU
    Mishteaux (un biet „frizer”) …
    SCANDAL-ul actual (inca subteran 🙁 ) la nemti ! AZI !
    IQ=?
    😉

  34. @Al:

    Elucubratia este ca articolul vede America la pamint, proorocindu-i sfirsitul, cu argumente trase de par, care fac sa juiseze trolii propagandei filoruse. Au mai facut-o si altii.

    La urma urmei, mai bine ceausist (desi nu e cazul), decit lingator de cizme rusesti, hitleriste, mussoliniene, francoise, ba inca si unguresti mai nou, asa ca tine.

  35. Are cineva o explicatie pentru tacerea AGENTILOR SOVIETICI care au acuzat „amerlocii” de aruncarea in aer a celor doua conducte de gaz sovietic? Iata ca cercetarile combinate a mai multor state din zona si a SUA s-au poticnit pe varianta ca „niste ucraineni” ar fi inchiriat o ambarcatiune tip iaht in portul Rostock, dar fara sa dea nume si fara sa-i RETINA INTERNATIONAL pe „atentatori”… Pana in acest moment „cercetarile secrete” au permis „scurgeri” in stilul Securitatii rebotezate, cum ca „nazistii” lui Zelenski ar fi ordonat sabotajul terorist, anterior AGENTII SOVIETICI de pe forum acuzandu-i pe „amerloci”!? DIVERSIUNEA e tipic BOLSEVICA, doar niste TERORISTI SERIOSI NU INCHIRIAU O AMBARCATIUNE FOLOSINDU-SI PASAPOARTELE REALE, fiind
    clar ca sabotajul O SA FACA VALURI INTERNATIONALE!!! O varianta a AGENTILOR SOVIETICI din Occident a fost mai rafinata decat a primatelor Securitatii ceausiste rasputinizate, acreditand constituirea unui „grup de gemeni sovieto-ucraineni”, pe modelul ASASINARII ordonate de Rasputin a fiicei consilierului sau care l-a bagat in dandanaua cu Ucraina!!!

  36. Tu cum vezi o tara in faliment (ne-mai-putandu-si platii functionarii statali)
    si dispusa sa risete MINEDA TREZORIERA
    tiparind TRILIOANE ?
    Baiete esti … INCULT ! 🙁

  37. @Charlie … vezi TIMING-ul lui Mishteaux, intr-un comentar (7-septembrie 😀 ) ca sa vezi ca exista SUBTERAN
    DOVEZI clare CE-SI-CUM … insa nu de relevat dintr-o data !
    BROASCA se fierbe …ushurel !
    BreH ! 🙂

  38. „….distrugerea finală a tuturor.Este exact riscul cu care se confruntă acum SUA. Și este exact ceea ce nu dorim să i se întâmple SUA ”
    Ma perche ? Santem noi masochisti ? Cu „prieteni” ca America ,nu mai avem nevoie de dusmani . Duca-se dar pe pustii ! Poate am putea si noi respira fara indicatii .

  39. Iaca unde este disperarea .Dilema Chinei este uriasa . Noul Premier numit Li Qiang infiorat de modul prin care SUA a inconjurat deja China (cine nu stie harta sa faca bine sa se uite )ea nemaiavind unde se dezvolta asta doar daca nu isi ia inima in dinti si ataca Rusia , cere SUA sa conlucreze spre a dezvolta impreuna intrega omenire .Cu citeva zile inainte seful suprem al Chinei tocmai ce ne zisese altceva,aidoma cuvintelor lui Ceausescu si isi doreste o China care poate sa isi procure singura tot ceea ce ii trebuie .Pesimismul cresterii economice este si el prezent in China si aflam cum procentul initial de crestere economica adoptat la porunca„ jupinului” Xi Jinping Ping nu poate fi atins .In plan militar armata Chinei are exact acelesi arme ca si armata Rusiei si de aici dilema ce antreneaza necazul .Armata rosie tocmai ce este invinsa de niste ucrainieni ce nu au nici macar o zecime din puterea NATO .Economic aparitia unei migratii de entitati ecomomice occidentale pune China pe butuci ea neavind resusele Rusiei. China a pariat gresit si Xi Jinping trage „en avans ”o fuga la Moscova sa le ceara rusilor retragerea .Greu trebuie sa ii fie .

  40. Comentatorul gica cu toate inclinatiile lui „antirusesti” ramane pentru mine impenetrant…Noroc cu unele „scapari strecurate” in texte, precum mai sus cum ca URSS-Rasputin(ii zice „Rusia” din reflex, la fel cum ii numeste „rusi” pe sovietici!) si China BOLSEVICA abia de cand cu AGRESIUNEA MISELEASCA a STATULUI SUVERAN Ucraina de acum un an „s-ar fi transformat in dictaturi sangeroase”!? Aceasta e o MOSTRA de DUPLICITATE avand un inalt grad de MARSAVIE RASTALMACITOARE, URSS si China BOLSEVICA fiind DICTATURI MARXIST/BOLSEVICE GENOCIDARE inca de la constituirea lor ca IMPERII SATANIST-IDEOLOGICE!!! Nu poate fi vorba de vreo
    neglijenta in formulari intrucat i se observa dozajul perfect controlat al comentariilor si de aceea „scaparile” i le transforma in DEJECTII mult mai toxice decat ale unui travestit precum Capitanul Legiunii core care doi ani si-a pastrat „fecioria” pana sa
    se autodemaste ca un proxe Net securistoid…

    In ce-l priveste pe Anonim, acesta e si mai impenetrabil, in ultima vreme fiind oscilant si lapidar, dupa ce cativa ani in sir m-a contrat pe teme istorice si ideologice cu o cerbicie pe care a pierdut-o in timp…Atat gica, cat si Anonim sunt „antirusi” in loc sa fie ANTISOVIETICI tinand cont de sorgintea BOLSEVIC-KAGHEBISTA a SATRAPILOR IMPERIALI incepand cu Gorbaciov…Cei doi au ceva comun, vor sa fie uitata Istoria de Crime Contra Umanitatii a marxism/bolsevismului…

  41. Ignor din principiu pe Mishteaux (sub toate formele sale) si Charlie.

  42. Se putea sa nu apara sifiliticul Charlie , si sa spurce atmosfera de discutii cu balele lui paranoice ,la acest pertinent articol al D-lui Severin ???
    Siktir schizofrenicule, ca provoci greata la toata lumea !

  43. Dom’ Profesor,

    Inainte de a-ti analiza scrierea de mai sus,
    TREBUIE

    sa lamuresti clar CE te-a facut sa emiti Idei NE-CONSUMABILE, rau mirositoare adica, despre Romani, emise la un podcast.

    Ca suntem o Natie NOMADA
    Ca balada Mioritza ar fi in esentza o rafuiala intre HOTZI.

    Transhumantza este UNA,

    Nomadismul, ALTA.

    Si NARODUL de moderator nu te-a dat afara cu picioare spate gios… …

    Iti recomand sa citesti Istoria Literaturii Romane a lui George Calinescu.

    SI toate volumele ale Istoriei Romanilor a lui Nicolae Iorga.

    SI toate volumele Istoriei Romanilor a lui A. D. Xenopol.

    SI Istoria Romanilor a lui Giurascu, batranul.

    Eu am facut isprava asta in 1976,integral, din scoarta in scoarta.

    Pentru a intelege DE CE Romanii o duc rau !

    Intre muuuulte alele, SI din cauza Unora de Alde Talica !

    Unu’, Mare Critic m-a intrebat mieros-incuietor :
    CAND si CE anume carti am citit ?
    Cumva DUPA 1944 ?

    NU !
    TOATE erau editate de Fundatziile Regale, afara de Istoria lui Xenopol scrisa mult inainte …

    TOATE erau la Serviciul S (secret) la Biblioteca Centrala de Stat, BNaR, dupa 1989.

    Adica INACCESIBILE Boborului.

    La acest raspuns, Marele Critic a turbat, MACAIND ceva nedeslusit…

    Asa ca :

    CITESTE Bibliografia recomandata
    RASPUNDE la cele reprosate dd mine …

  44. @ anonim
    Severin spune ca america e decadenta, nu la pamant. Si indica si probleme, implicit remedii.
    De pilda, tampitelule, CE SE VA INRAMPLA CU CREDITAREA DOLARULUI, daca sua isi bate joc de increderea depunatorilor?
    Si tocmai avem de 3 zile niste falimente bancare spectaculoase, ai auzit de ele trogloditule? E putin si acolo?

    Desigur pentru decervelati nuantele dau crampe, sunt setati exclusiv doar pe polaritate bolsevica. E nevoia infantila de simplism total si de idoli.

  45. Ba ciumete ,te-a apucat pantecaraia azinoapte sau erai mai demult deranjat???
    Ca ai citit ,ca n-ai citit e treba ta ,dar ce legatura ai cu acest articol deosebit ???
    Te deranjeaza ???
    Meri la spizter bre si te trateaza !

  46. eu zic sa stai in banca ta, lasa orgoliile si invata ceva de la cei care te ataca pe buna dreptate in ce priveste atasamentul neconditionat pe care-l arati Americii. Las-o cum e, nu te compromite, fiindca uneori arati cunostinte si judecati corecte.

  47. Se vede cu usurinta unde este disperarea SUA ,UE si aliatii au inconjurat China si inving Rusia in Ucraina .Un general NATO spune in clar .Federatia rusa e pe cale sa dispara .China aflata in pierdere de viteza merge la Moscova si la Zelenski doar, doar , o face pace .Jocul este inchis urmeaza impartirea .Totul a inceput in 2014 cind Rusiei i s-a dat Crimeea fara lupta .

  48. bey, Contestatarule ,spune-ne numele tau, ca sa stim la viitoarele alegeri cu tine sa votam presedinte! si charlie ministrul inculturii !
    nu se poate ca un om citit ca tine sa stea in umbra !

  49. @Al: Decadenta este mintea ta ta, care stie doar sa-si perie idolii prafuiti si sa injure.

    Au mai fost falimente bancare si America nu a cazut. Zici ca America are nevoie de razboi dar Rusia este cea care a recurs la razboi. Cum a defectat Arabia Saudita? A intrat ea cumva in Comunitatea Euroasiatica sau livreaza arme Rusiei? Juisezi deci precoce.

    Ti-ai schimbat cumva in ruble banii cistigati lucrind in Occident, de cinti prohodul dolarului?

    Pentru restul de troli biziitori ca mustele de latrina, o singura solutie: flitul. Nici tu nu esti departe ci doar mai cu mot.

  50. Niste Tarani, scria Dinu Sararu.

    Niste TEMBELI, SCRIU IO .. 🙂

    Aia de ma ataca, ei fiind iertati de minti ..

    Pentru BOUU’ Ciumat care, ORBETE fiind, nu pricepe ca nu pot avea incredere in Alde Severin, care a spus CE am incriminat eu in postare …

    Care SE DA patriot, da’ injura Romanii.
    Ca si Bouu’ CiuMETE, adica GogeaMITU SCURS … 🙂

    Altul este un Tembel SUBTIL …
    Se vrea spiritual.

    Este cel mult SPIRTZUIT cu fractia prima de la distilarea corcoduselor, ca prunele ii sunt inaccesibile lui.

    Sa vada ca fractia aia are metilic.

  51. Un articol ce transmite un mesaj ” de bine ” de la „Regii blestemați” bolnavi de schizofrenie : ” Dupa noi , potopul ! ” …

    Oare de ce n-au folosit rușii termobaricele peste ukRUINA și să se termine totul f.f. rapid ??

    Va spune pe YOUTUBE : ” Douglas Macgregor – Ukraine’s Last Legs: What’s Next ? ” , mai ales după minutul 6′ !!!

    $ exportă doar războaie și propria inflație și ca urmare unii , mai clarvăzători , se reorientează !! Alti macaci vor susține ,”cât va fi nevoie” , pe urcaci in agonia lor colectivă !

  52. @CONTESTATARUL: Sa presupunem ca ai citit toate lucrarile pe care le-ai insirat… Dar, avand in vedere ca nu esti capabil sa porti o discutie civilizata si versi insulte, putem trage concluzia ca esti un golan care nu a inteles nimic din ceea ce a citit…

  53. @CONTESTATARUL: Dupa felul cum delirezi, fara oprire, la fel ca tristii clowni charlie, deeper, sandu, zagovor, anonim, gica, lili etc., am putea presupune ca sunteti marcati de aceeasi suferinta (mentala, cognitiva – de fapt, niste specialisti ar trebui sa se pronunte), sau poate ca esti un fel de sosie a celor mentionati mai sus … Probabil ca cea mai corecta atitudine din partea celorlalti participanti la discutiile de pe forum ar fi sa va ignoram… D-l Severin tocmai la acest fenomen catastrofal se refera, la distanta de ani lumina dintre realitate si lumea imaginara in care locuiti voi si gangsterii dementi aflati la butoanele occidentului colectiv…

  54. @ anonim
    Nimeni nu spune ca america a cazut, doar ca marja ei de incredere si actiune se ingusteaza. Tembel cum esti nu poti sa vezi nuante.
    Ucraina a inceput cu lovitura de stat 2014, orchestrata si finantata la vedere de nuland.
    Toti comentatorii – chiar si cei aserviti – sunt de acord ca acordul sauditilor cu iranul e o mare surpriza, in detrimentul sua.
    Dar chiar si daca ar livra arme moscovei, n-ar fi suficient pentru tampitei – ar pretexta ca ‘defectare’ ar insemna de fapt ca riadhul sa atace militar sua, nu-i asa? ca doar e smecher budosolahul.
    Ramai in prostia ta.

  55. UNII, Golani AUTENTICI, scoliti in cestie, fac pe Smardoii pe Forum, incepand EI sa injure . .

    Cand iau palme, incep sa planga sfasietor, ca pisoii din adaposturi, de dupa morala …

    Fiind si … pasionati de Istorie (Istoria de Gaura Cheii, sau din Note Informative … )

    Se cred subtiri, precum Marele CRITIC mentionat,

    Prin invitatia sa ma declar „Catindat” la Presedintia Romaniei …

    Chestie mai rusinoasa in Politica „NU exista sa existe”, tinand cont DE CE anume a facut Banda Celor Patru Scursi LA BUTOANE din 1990
    NU conteaza CE au avut de gand …

    Salvarea Romaniei ate
    DOUA componentente, absolut
    necesare si suficiente.

    Un Sprijin EXTERN catre o Grupare DECISA sa isi asume operatiunea

    O RECONSTRUCTIE Totala, inceputa prin Represiunea LEGALA si total TRANSPARENTA a tuturor celor care au DISTRUS Romania.

    DUPA astea doua, ar trebui umblat putin de FOARTE MULT la

    DISTRIBUTIA Veniturilor … 🙂

    Altfel nu vor mai fi OAMENI care sa munceasca si sa LUPTE la o adica.
    NU AU PENTRU CE.
    CUM ?

    PRIN IMPOZITARE PROGRESIVA …

    S-a vrut dkscutke ?
    Asta este O DKSCUTIE.

    Ce ati scuipat VOI eate Golaneala !
    Rezultatul Gandirii GOLANESTI
    este clar Starea Romaniei, dupa 33 de ani de Conducere GOLANEASCA si cu Aroganta PROSTIEI …

  56. @Al:

    Mintea ta se ingusteaza, oricum limitata la mantrele propagandei rusofile.

    Ceea ce numesti tu lovitura de stat a fost consecinta amestecului Rusiei. Ianukovici a cistigat alegerile cu un program proeuropean. Acesta si-a sucit caciula spre Rusia in urma presiunilor acesteia, cu zaharelul dar si cu biciul. Tot ea a instigat la razmerita pe rusii din Estul Ucrainei, pe care i-a inarmat si ajutat cu trupe, adica interventie armata pe fata. La fel a facut pe Nistru, in 1991-1992, numai ca atunci a fost lasata sa isi faca de cap dupa cum a vrut. Acum insa lucrurile stau altfel.

    Acordul dintre Iran si Arabia Saudita nu putea fi semnat decit intr-o tara neutra in raport cu Iranul. Or, acestea sint foarte, foarte putine, dovada clara de ingustarea sferei de influenta a Americii, n’asa mirlane, care ii urasti pe romani din fierea ta coclita de boanghina, lingatoare de tuhas rusesc, caci numai sovinii unguri folosesc ‘budosolah’ la adresa romanilor.

    Arabia Saudita, Brazilia, Africa de Sud, chiar si India apartin culturii si civilizatiei occidentale, in esenta anglo-saxone. Degeaba deci isi lalaie Putin cintecele sale de sirena, acestea nefiind altceva decit o cacofonie. Arabia Saudita nu a defectat deci, dupa cum nici SUA nu au dat inapoi din Orientul mijlociu (Britanica), idei defecate doar de propaganda rusofila.

    Prin diferenta, China este mult mai inteleapta dar si mult mai puternica. De aceea, nu este de prevazut un conflict cu SUA. Lumea anglo-saxona se coalizeaza din nou, asa cum a facut-o in Primul si Al Doilea Razboi Mondial, pentru infringerea unor dictatori cu mintea in cizme, mult admirati de tine.

    Astept cu interes discursul tau de mare expert in probleme militare despre noua baza aeronavala americana de la Virful Omu. Trebuie sa fi scris despre ea vreun ziarist demn de incredere, precum ceilalti citati de tine. Pe linga aceasta, cele din Delta si de la Chilia din Ucraina, despre care tot gavareai tu, sint un fleac.

  57. @Redactiei:

    Tolerarea sistematica a grosolaniilor lui Al, idem a aberatiilor sale, dintre care colportarea ‘stirii’ despre baza navala americana din Delta este cea mai grava, in paralel cu respingerea, tot sistematica, a raspunsurilor mele, inerent acide, pe masura grosolaniei ipochimenului, reprezinta o atitudine extrem de suspecta.

    Am aratat aici ce inseamna aceasta toleranta: https://www.cotidianul.ro/zelenski-a-ordonat-are-legatura-cu-bahmut/#comment-997315, comentariile mele de pe 9 martie.

    Budos olah, pe care Al mi l-a adresat in mod repetat este o expresie deosebit de jignitoare pentru un roman. Nu este singura mostra de grosolanie fata de romani, mergind pina la rasism – comentariul la articolul susnumit, pe 9 MARTIE 2023 LA 12:24. Tolerarea repetata a acestor jigniri, la adreasa mea ca roman si a romanilor in bloc, este un fapt jurnalistic foarte grav. Inseamna cumva aceasta acceptarea rasismului, a propagandei rusofile?

    Insist deci, indepartati comentariul lui Al, in care sint facut tembel, prost si budosolah, sau il acceptati si pe al meu, redactat in aceeasi maniera. Nu aveti absolut nici un motiv sau scuza pentru felul cu procedati.

  58. Articolul profesorului Severin poate fi acceptat sau nu. Aceeasi ideie poate fi exprimata si despre Rusia putinista, angajata intr-o aventura deloc fasta. Profesorul Severin evita insa dezvoltarea. Mi-ar place sa cred ca a fost din lipsa de spatiu si ca va urma in alt articol, minimum din considerente de simetrie.

    Al insa a dat-o cu invectivele inca de la inceput, in comentariul sau de pe 13 martie la 10:37. Acestea, tolerate cu multa indulgenta, erau adresate unora care nici macar nu comentasera articolul profesorului Severin, facindu-i ‘scursuri’ iar mie spunindu-mi ‘potaie’. Ninci unul dintre cei amintiti in acea postare: ‘ghita grohgroh, parere, dinu, pseudoirina, rumburacea’, nu publicasera vreun rind. Deranjul nedomniei sale era dat de orientarea acestora de a combate deplasatele si prea numeroasele comentarii proruse.

    De observat de asemenea ca fiecare articol de acest gen, publicat de profesorul Marga sau Severin, este comentat prompt de unii si aceeasi troli, care rotesc aceleasi pseudonume: Profesor, Profesor de Bucuresti, Istoric, Un pasionat de istorie, etc. Acestia insotesc comentariile proruse precum Phobos si Deimos pe zeul Ares, al razboiului si ataca in haita pe oricine contesta comentariile proruse, mult prea abundente pentru a reflecta corect opinia publica.

    Este deci clar o actiune concertata, care, in imprejurarile date de razboiul din Ucraina si amestecul Rusiei inca si mai departe, inseamna propaganda de razboi, mult peste ceea ce poate fi acceptat ca libertate de opinie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.