Năstase: Băsescu vrea să scape de Boc cu ajutorul legii lustraţiei

Premierul Emil Boc nu mai rezistă mult în „postura de scut, iar loviturile încep să treacă prin el şi să fie resimţite de cel care ţine scutul”, preşedintele Traian Băsescu, susţine liderul Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.Parlamentarul PSD scrie pe blog că misiunea lui Boc de "executant şi încasator" se apropie de final, Băsescu căutând în acest moment un pretext să-l înlocuiască cu un altul în postul de premier. Pretextul în sine l-ar reprezenta aplicarea legii lustraţiei, promovată în prezent de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, proiect în incindenţa căruia ar pica şi Emil Boc dat fiind trecutul său din perioada comunistă, crede Năstase.

"Băsescu nu ar vrea să scape de Emil Boc pentru mandatul dezastruos de premier. El nu a fost pus acolo să fie premier. El a fost pus acolo în postura de executant şi încasator. Este evident însă că Emil Boc nu mai rezistă mult în postura de scut, iar loviturile încep să treacă prin el şi să fie resimţite de cel care ţine scutul. Dar un scut care te-a servit atâţia ani nu poate să fie aruncat în văzul lumii, tocmai de tine. Aşa că inventezi un pretext pentru a-l înlocui cu altul. Şi ce alt pretext mai bun poţi găsi decât pensionarea prin lege a celor care şi-au oferit serviciile la cel puţin doi stăpâni. Sau poate greşesc eu şi motivul e altul. Un lucru îmi este însă clar. Băsescu vrea să scape de Boc", mai notează Năstase.

Fostul premier aminteşte că preşedintele Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase a promis public că Legea lustraţiei ar urma să fie aprobată foarte rapid de Parlament.

"Am să trec peste ridicolul situaţiei de a veni acum cu o astfel de propunere, după ce 20 de ani nu ai spus nimic despre ea. Nu pot însă să nu mă mir de faptul că o astfel de lege l-ar pune în postura de "lustrabil-şef" pe nimeni altul decât pe Emil Boc, preşedintele de pe hârtie al PDL şi premierul de hârtie al Guvernului României. Nu pot să cred că aici este vorba de o scăpare a PDL. Având în vedere ca iniţiatorul mişcării este Roberta Anastase, pentru mine este clar că unda verde a venit mai din deal de Modrogan", mai afirmă şeful CN al PSD.
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.