Năstase, interviu în presa din China

Într-un interviul oferit redacției în limba română a postului național

De L.V.
Năstase, interviu în presa din China

Într-un interviul oferit redacției în limba română a postului național

Într-un interviul oferit redacției în limba română a postului național de televiziune de la Beijing, Adrian Năstase a vorbit despre importanța relațiilor noastre cu China. Fostul premier a acuzat, de asemenea, aliații din UE și NATO că au pus presiune pe România să se distanțeze de China, arătând  și că MAE ar fi înțeles greșit că evenimentul a avut loc la Beijing, nu la Moscova.

„România are nevoie de mai multe ancore de securitate și am considerat că una dintre aceste ancore trebuie să fie China”, a punctat Năstase.

„Interesele noastre proprii ne spun că relațiile cu China sunt foarte importante”, a mai spus fostul premier.

„România are interese generale cu NATO și cu Uniunea Europeană, dar are și interese proprii. Și interesele noastre proprii ne spun că relația cu China este foarte importantă”, a conchis Năstase.

Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au fost la Beijing, cu prilejul comemorării a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei în al Doilea Război Mondial. Cei doi au apărut într-o fotografie de grup cu președintele rus Vladimir Putin, cel chinez Xi Jinping și cel nord-coreean, Kim Jong Un.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat, referitor la poza de grup, că „România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşază onorați în poză lângă Putin astăzi”.

Țoiu a  mai  spus că Ambasada României în China a primit o invitație oficială, dar că  nimeni nu a participat, deoarece membrii Guvernului se delimitează de „practicile lui Vladimir Putin”.

„Nu putem în același timp să avem reprezentanți oficiali care stau în poză cu dumnealui”, arăta Țoiu.

La nici două săptămâni, Oana Țoiu l-a primit pe ambasadorul chinez acreditat la București.

Potrivit MAE, cei doi oficiali au exprimat dorința de cooperare, “în concordanță cu prioritățile de politică externă, interesele fundamentale și pe termen lung ale celor două țări”.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Cel cu oole nenumarate…pe cine reprezinti, draghe? tu nu ai negociat cu nimeni decat pentru shpaga pa vuzunarete de privilegiat. ce mai fac afacerile progeniturilor dumitale de prin parcul herastrau? FARA ROMANI VERTICALI SI EDUCATI IN DIPLOMATIE NU POTI NEGOCIA CU IMENI! Mai ales cand este vorba despre china. Dispari vremelnic „sinusis” de sistem. „omu’ nostru din china”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.