2013 va fi anul cu cele mai puţine naşteri în Bulgaria începând de la Al Doilea Război Mondial şi până acum, arată medicii din ţara vecină, potrivit Novinite. Rata natalităţii în Bulgaria va fi cea mai redusă începând din 1945, cu circa 60.000 de naşteri, pe măsură ce şomajul şi nesiguranţa loculului de muncă cresc.
Pe de altă parte, legătura dintre economie şi fertilitate a fost un subiect îndelung discutat, dar care rămâne controversat, mai scrie Novinite. Medicii au arătat însă că toate studiile demonstrează că şomajul în segmentul de vârstă 20-40 de ani are efecte devastataoare asupra natalităţii într-o ţară.
Bulgaria nu recunoaşte minorităţile naţionale, aşa cum se întâmplă şi în Franţa, iar unele voci pun această politică pe seama unei scăderi atât de puternice a populaţiei încât, într-un interval relativ scurt, etnicii bulgari ar urma să devină minoritari în pripria lor ţară.